Raluca Turcan, anunţ bombă despre schimbarea vârstei de pensionare. Românii pot alege să lucreze până la 70 de ani, dar nu vor mai primi pensie. Care sunt condiţiile

Raluca Turcan a prezentat, joi, proiectul Ministerului Muncii pentru persoanele care vor să lucreze în continuare după împlinirea vârstei de pensionare. Ministrul Muncii spune că este vorba despre o "opţiune a angajatului" de a putea munci.
Razvan Mihalascu
11 mart. 2021, 14:25
Raluca Turcan, anunţ bombă despre schimbarea vârstei de pensionare. Românii pot alege să lucreze până la 70 de ani, dar nu vor mai primi pensie. Care sunt condiţiile

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a precizat că unul dintre unul dintre obiectivele Ministerului Muncii este de a creşte „gradul de ocupare, în condiţiile în care multe dintre domenii au avut de suferit din cauza pandemiei”.

„Un proiect de lege pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi care introducere psobilitiatea ca cei cu vârsta de pensie îndeplinită să poată să opteze să muncească până la 70 de ani”, a precizat ministrul Muncii.

Turcan a explicat ce prevede proiectul de lege despre continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare prevede ca persoanele ajunse la vârsta de pensie şi care doresc să rămână în activitate să poată să facă lucrul acesta.

„E vorba despre o opţiune a angajatului. Este o opţiune de a munci în continuare, chiar dacă a ajuns la vârsta legală de pensionare şi în acelaşi timp aduce avantaje pe lângă faptul că rămâne persoana activă şi în câmpul muncii şi posibiltatea de a avea un nivel al salariului un nivel al salariului la care se afla în momentul îndeplinirii vârstei de pensionare.

Vorbim despre un drept şi nu o obligaţie. Exercitarea acestui drept este strict la latitudinea angajatului. Legal, rămâne posibilitatea oricărei persoane de a se pensiona la vârsta legală de pensionare, fără nicio îngrădire”, a explicat Turcan.

Citeşte şi: Klaus Iohannis a promulgat legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor

Raluca Turcan, anunţ bombă despre schimbarea vârstei de pensionare. Ce prevede proiectul Ministerului Muncii

„Dacă o persoană a optat pentru continuare activităţii până la împlinirea vârstei de 70 de ani, însă din motive obiective sau subiective doreşte să revină asupra acestei decizii şi să se întoarcă la pensie, poate să facă acest lucru oricând între perioada în care a împlinit vârsta legală de pensionare şi vârsta de 70 de ani”, a menţionat Turcan.

Ministrul Muncii a afirmat că persoana care continuă activitatea poate să solicite de asemenea recalcularea pensiei în sistemul public, avantajul constând evident în majorarea punctelor lunare şi anuale şi obţinerea unei pensii în sistemul public calculată proporţional cu perioada lucrată.

„De asemenea, persoanele care au îndeplinit vârsta de pensionare şi doresc să se reangajeze şi să lucreze până la 70 de ani pot să facă lucrul acesta”, a spus ea.

Cui se aplică proiectul prin care angajaţii pot munci până la 70 de ani. Care sunt condiţiile

– persoanelor care desfăşoară activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă sau raport de serviciu, aşadar şi pentru sistemul public şi pentru sistemul privat.

– pentru persoanele care se află în funcţie într-un act de numire

„Pentru a putea opta să lucreze până la 70 de ani este suficient să depună o cerere la angajator cu 30 de zile înainte de împlinirea vârstei de pensionare. Pentru sectorul public, continuarea activităţii se realizează în baza aceluiaşi contract de muncă sau raport de serviciu. Tot în sectorul public, pentru continuare activităţii nu este necesar acordul prelabil al angajatorului.

Opţiunea continuării activităţii după împlinirea vârstei legale de pensionare are drept consecinţă suspendarea plăţii pensiei şi această măsură este o măsură de echitate socială şi juridică. De ce spunem lucrul acesta? În primul rând, este o echitate în raport cu persoanele care nu şi-au deschis dreptul la pensie sau faţă de persoanele care au avut opţiunea în baza unor legi speciale să se pensioneze la vârste mult mai reduse, spre deosebire de persoane care nu se află în sistemul de legi speciale.

Dacă au optat pentru continuare activităţii şi dacă din motive obiective se revine asupra decizii, atunci ei pot să solicite reluarea plăţii pensiei, evident cu consecinţa încetării raportului de muncă”, a spus Turcan.

Raluca Turcan, avertisment pentru românii cu pensii speciale

„Pentru persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, ai sistemului de pensii militar sau ai beneficiarilor pensiilor de serviciu, aceştia se pot încadra, potrivit legii, pe perioadă determinată sau nedeterminată până la vârsta de 70 de ani.

Am menţionat acest lucru pentru a sublinia încă o dată că acesta este un drept care lărgeşte un drept existent, practic conferind persoanei care se află în momentul de faţă la pensie să poată să opteze pentru munca până la 70 de ani”, a afirmat ministrul Muncii.

„Persoanele care se află în acestă situaţie pot să solicite recalcularea pensiei în sistemul public cu o consecinţă directă a majorării punctului de pensie şi a punctajelor anuale şi evident obţinerea unei pensii mai mari”, a adăugat ea.

Care sunt excepţiile

„Trebuie să fie exceptate de la aplicarea acestei reguli persoanele alese care se află în mandate pe o durată definită de Constituţie.

De asemenea, vor fi exceptate de la suspendarea dreptului pensiei când optează pentru activitatea până la 70 de ani persoanele care beneficiază de drepturile de autor, personalul didactic prevăzut de Legea Educaţiei, persoanele încadrate în gradul III de invaliditate, membrii Academiei Române şi persoanele din cadrul autorităţilor administrative autonome sau instituţiilor publice care la data intrării în vigoare sunt în exercitarea unui mandat cu o durată prevăzută de lege”, a explicat Raluca Turcan.

Ce obligaţii au angajatorii

„Există şi o serie de sancţiuni, astfel încât angajatorul să atragă atenţia persoanelor care se apropie de vârsta legală de pensionare că pot să opteze şi dacă nu încetează automat contractul de muncă, în condiţiile în care optează pentru pensie, atunci angajatorul va suporta şi consecinţe”, a spus Raluca Turcan.

Citeşte şi: Florin Cîţu anunţă că salariile bugetarilor vor fi îngheţate şi în 2022. „Reforma aşa o facem. Statul e o frână în dezvoltarea economiei, cu toate problemele”

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Transferul care i-a adus o adevărată avere lui Dinamo: 3.000.000 de euro
Capital.ro
Reguli la bloc. 10 fapte ilegale pentru proprietari. Vecinii care te fraudează și te obligă să plătești în plus
Playtech.ro
Ce este TVA şi unde ajung banii. Taxa pe valoare adăugată, pe înţelesul tuturor
Adevarul
Funcția care deschidea ușile puterii în perioada comunistă. A fost deținută de Stalin și Ceaușescu. Iliescu a fost și el la un pas
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul conducător al lui Dinamo l-a distrus pe Mircea Rednic: ”Știam că e zero! L-am adus să se certe cu el”
MediaFlux
Cum arată Maia, fiica lui Teo Trandafir, în 2026. Tânăra este complet schimbată de cum și-o amintea publicul!
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj