Rămăşiţele POTOPULUI în România. Arca lui Noe, descoperită în Marea Neagră

Oamenii de ştiinţă au încercat, încă din cele mai vechi timpuri, să găsească dovezi ale Potopului biblic şi să-l localizeze în timp şi spaţiu. Una din cele mai recente ipoteze plasează locul în care a acostat Arca lui Noe în apele Mării Negre. Robert Ballard, descoperitorul epavei Titanicului, are dovezi ale potopului culese din Marea Neagră.
Ionela Marcu
16 nov. 2014, 14:49
Rămăşiţele POTOPULUI în România. Arca lui Noe, descoperită în Marea Neagră

Arheologul Friederik Hiebert, profesor la Universitatea din Pennsylvania, este pasionat de Marea Neagră. În 1994, el a cutreierat nordul Turciei într-un jeep, căutând dovezi despre existenţa unor străvechi civilizaţii în zonă. A aflat de la localnici că în mare s-ar afla ruine vechi de secole. Profesorul Hiebert, astăzi în vârstă de 42 de ani, a revenit cu noi forţe. Robert Ballard, descoperitorul epavei Titanicului, i-a sugerat să-şi concentreze atenţia pe axa nord-sud unde, în largul mării, la mare adâncime, apele nu conţin oxigen, astfel că orice epavă ar trebui să fie foarte bine păstrată. Estimările s-au dovedit corecte, astfel că exploratorii americani au descoperit până acum patru epave. Cea mai interesantă din punct de vedere ştiinţific pare a fi aşa-numita „Epavă D”, care s-a păstrat atât de bine în apele anoxice ale Mării Negre încât catargul cioplit de mână arată ca nou.

Citeşte şi Şi animalele primesc Binecuvântarea lui Dumnezeu GALERIE FOTO VIDEO

Coliba de pe fundul mării

Într-un alt loc din aceeaşi zonă, exploratorii au găsit, la o adâncime de circa 100 metri, vestigiile unei aşezări umane, mai veche de 7.500 de ani, datând dinaintea Potopului. Misterioasa formă rectangulară de pe fundul apei este tot ce a mai rămas din coliba unui vânător sau a unui pescar, ridicată pe fostul mal al apei, înaintea revărsării biblice. Structura măsoară circa 4 metri lăţime şi 15 metri lungime. În interior se află nişte buşteni ciopliţi, ramuri de lemn şi unelte din piatră.

Imagini transmise pe Internet

Ballard şi echipa sa au construit un robot submarin, de numai 2 metri, botezat Hercules. Aparatul a fost trimis să excaveze zona, aşa cum se procedează pe un şantier arheologic de uscat, şi a adus la suprafaţă artefactele îngropate de mii de ani în adâncuri. „Dacă vom avea succes, arheologia se va schimba dramatic. Va trebui sa începem să excavam în largul coastelor, practic, peste tot în lume,” spunea Hiebert. Expediţia a fost urmărită în direct de academicieni şi experţi din lumea întreagă. Robert Ballard a înfiinţat la Universitatea RhodeIsland „Comandamentul pentru Marea Neagră”, unde inginerii au înregistrat prin satelit imagini de pe navă, pe care le-au transmis pe Internet. rezultatele n-au fost spectaculoase, probabil fiindcă n-au căutat unde trebuia.

Citeşte şi O mamă este DEVASTATĂ de durere. Bebeluşul ei a fost folosit pentru MAGIE NEAGRĂ

Următoarea ţintă: muntele Ararat

Robert Ballard a iniţiat un alt proiect de căutare a Arcei lui Noe, dar pe muntele Ararat, locul unde mulţi cred că s-ar afla epava navei biblice. Situat în nord-estul Turciei, în apropierea graniţelor cu Iranul şi Armenia, muntele Ararat este menţionat în Geneză ca fiind locul unde a poposit Arca lui Noe atunci când Dumnezeu a pus capăt Potopului. În Coran se afirmă că Arca ar fi ajuns pe vârful Al Judi, presupus a face parte din acest lanţ muntos. În Armenia există o legendă precreştină despre o corabie aflată pe acest munte, care măsoară peste 5.000 de metri.

Corabia e prinsă în gheţuri

Primul care a efectuat o escaladare atestată documentar a Muntelui Ararat este doctorul german Parrot, în 1829. Arhidiaconul Nurry mărturisea într-un document că a văzut cu ochii săi Arca lui Noe, aflată pe marginea unui lac veşnic îngheţat de pe Muntele Ararat. El zicea că mare parte din corabie e prinsă în gheaţă, doar o mică porţiune fiind vizibilă. Această descriere concordă cu opiniile altor cercetători de mai târziu care cred că Arca a alunecat pe coasta muntelui şi s-a rupt în mai multe bucăţi care au fost prinse în gheaţă.

Ruşii au fotografiat Arca

În vara anului 1916, un locotenent al aviaţiei imperiale ruse, pe nume Roskovitki, zburând deasupra muntelui Ararat, a descoperit un lac semiîngheţat într-o crevasă, în care se afla o corabie mare, culcată pe o latură. În acelaşi an, 150 oameni au întreprins o ascensiune pe munte. Au descoperit vasul, au pătruns în interiorul său, au făcut fotografii şi au prelevat mostre de lemn şi răşină. Datele despre această extraordinară descoperire s-au pierdut în timpul revoluţiei bolşevice.

Un astronaut interesat de Potop

În 1949, aviaţia americană a fotografiat un obiect care prezenta contururile unei nave. Aviaţia turcă a fotografiat acel obiect misterios în 1987. În total au fost peste 100 de expediţii pe Muntele Ararat. Printre căutătorii Arcei s-a numărat şi astronautul Jim Irwin, care, după ce a pus piciorul pe Lună, a devenit un creştin împătimit. El a cerut asistenţă tehnică de la CIA pentru a scana obiectele prinse în gheţar. CIA a refuzat să îl ajute, însă există dovezi că agenţia s-a ocupat multă vreme de acest subiect şi deţine imagini cu misteriosul obiect de pe munte.

Şi sateliţii caută urmele lui Noe

Cercetătorii speră ca sateliţii să poată aduce mai multe dovezi în privinţa controversatei Arce. În 1973, satelitul american Keyhole-9 a fotografiat un obiect straniu, cu o lungime de peste 100 de metri, pe partea nord-vestică a Muntelui Ararat, dar imaginea nu a fost făcută publică. Porcher Taylor a plătit o taxă exorbitantă societăţii Digital Globe din Colorado, pentru a localiza Arca lui Noe cu ajutorul satelitului comercial QuickBird. Până acum s-au obţinut mai multe imagini, neclare, în condiţii de vreme înnorată.

Bulgarii cred că Arca e a lor

Bulgarii au declanşat o campanie pentru a-şi adjudeca biblica inundaţie, inclusiv arca lui Noe. În vara anului 2001, la câteva zile după încheierea expediţiei lui Ballard, istoricul Bojidar Dimitrov anunţa că un grup de pescari bulgari a descoperit cea mai veche ambarcaţiune din lume, datând din epoca Potopului biblic. Aflată la 120 de metri adâncime, bine conservată, arca este lungă de 4,5 metri şi construită din lemn de ulm. Specialiştii urmează să efectueze analize cu carbon 14 pentru a-i stabili vechimea. Un istoric bulgar a anunţat anul trecut că intenţionează să construiască o replică a faimoasei Arce a lui Noe. Vasul din lemn, care va măsura peste o sută de metri lungime, 30 lăţime şi 10 în înălţime, va fi amplasat lângă staţiunea Slancev Briag de la Marea Neagră. Arca va avea la bord diverse animale exotice şi actori reprezentându-i pe Noe şi familia lui. Nimic din toate astea nu s-a întâmplat.

„Voi face să plouă pe pământ 40 de zile şi 40 de nopţi”

„Dumnezeu S-a uitat spre pământ, şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ. Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: «Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul. Fă-ţi o corabie din lemn de gofer (chiparos); corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe, şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinlăuntru şi pe din afară. Corabia să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înălţime. Să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine. Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie câte două din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască. Căci după şapte zile, voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut»”. (Biblia, Geneza, cap. 17)

Vaticanul ascunde dovezi

Rezultatele cercetărilor Barbarei Elitt au provocat indignare printre ierarhii superiori ai Vaticanului. Lucrând în arhivele Vaticanului, ea a găsit nişte documente necunoscute până acum, datând din primele secole de creştinism. Potrivit unuia dintre manuscrisele secrete ale lui Ioan Gură de Aur, Noe şi familia sa au supravieţuit nu unui potop universal, ci eliberării în atmosferă a unei cantităţi uriaşe de gaz, care i-a făcut pe oameni să-şi uite trecutul. Numai Noe nu a trebuit să fie supus acestei proceduri, tocmai pentru a putea să le povestească oamenilor despre Dumnezeu. Noe s-a salvat, dar nu a plecat cu o corabie, ci ascunzându-se într-o biserică închisă ermetic.

Potopul a avut loc acum 7.500 de ani

Oamenii de ştiinţă sunt unanim de acord că Marea Neagră s-a format atunci când creşterea cotelor apelor, la nivel mondial, a determinat revărsarea Mediteranei ci 1,5 kilometri pe oră. Atunci s-au produs inundaţii pe o suprafaţă de 150.000 de kmp de uscat, nivelul apelor crescând cu 155 de metri. Până nu de mult, se credea că acest fenomen a avut loc acum 9.000 de ani şi a evoluat treptat. Aceasta teorie a fost contrazisă în 1997 de geologii marini, Walter Pittman şi William Ryan, care au demonstrat că marea inundaţie a avut loc acum 7150 de ani, la sfârşitul ultimei ere glaciare, şi s-a petrecut brusc, cam în 40 de zile, cum menţionează Biblia. După 25 de ani de cercetări, William Ryan şi Walter Pitman, au reconstituit ceea ce li s-a întâmplat lui Noe şi zecilor de mii de contemporani ai săi de vârstă neolitică, care trăiau pe malul marelui lac cu apă dulce înconjurat de pământuri fertile, pe locul actual al Mării Negre. Ryan şi Pitman au descoperit pe fundul Mării Negre cochilii marine provenite din Mediterană, datând de acum 7.000 de ani.

68 de legende locale

Etnograful german Richard Andree a arătat că legendele despre cataclisma deluviană sunt prezente la mai toate popoarele. Dintre acestea, 68 sunt considerate autohtone. În Asia circulă 13 povestiri diferite despre potop, în Europa 4, în Africa 5, în Lumea Nouă 37 din care 16 în America de Nord, 7 în America Centrală şi 14 în America de Sud. Durata inundaţiei variază de la legendă la legendă, între 5 zile şi 52 de ani (la azteci).

DailyBusiness
Cum să slăbești dacă ai peste 50 de ani. Ce este și cum funcționează dieta inversă
Spynews
Soțul Cristinei Spătar, declarație de iubire pentru vedetă! Cât de îndrăgostit este Vicențiu Mocanu: „Cât timp ne ținem de mână...”
Bzi.ro
Vacanță de coșmar pentru Laura Cosoi! „A fost imobilizat vreo 4 zile!“
Fanatik.ro
Procesul care îl poate ruina pe Klaus Iohannis, blocat de o manevră. Ce a cerut moștenitoarea casei din Sibiu în instanță
Capital.ro
Se schimbă banii. EURO se transformă. Se aplică în toate statele membre UE
Playtech.ro
Șoferii care nu-și plătesc amenzile riscă să rămână fără permis. Noi sancțiuni pregătite pentru românii datornici
DailyBusiness
500 de lei de la stat pentru chirie. Ce trebuie să faci ca să primeşti toţi banii
Adevarul
Fost ofițer SRI, despre o tehnică inedită de vânzare a apartamentelor: „Sunt chestii psihologice la care noi, într-adevăr, răspundem”
wowbiz.ro
Mama Andei, tânăra ucisă și incendiată de Emil Gânj, primește amenințări halucinante de pe un cont cu numele criminalului din Mureș. Femeia se teme că va sfârși la fel ca fiica ei: „Îmi e foarte frică”
Spynews
Alex Marcu, mesaj tulburător după moartea Teodorei Marcu: ”Eu sunt tatăl...” | FOTO
Spynews
Cu ce se ocupă Ioana Ignat, după despărțirea de Sebastian Dobrincu. Cum își petrece timpul îndrăgita cântăreață: „Ești mai responsabil”
Evz.ro
Noi reguli în construcții. Mulți români vor fi afectați
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Prințesa Kate Middleton a purtat, la câțiva metri de Simona Halep, o bijuterie primită cadou de la Prințul William acum 11 ani
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Mureș! Tânăra care a făcut contul de TikTok cu numele lui Emil Gânj îl cunoaște pe asasin. Ce mărturisiri le-a făcut anchetatorilor
Cancan.ro
Oficialul cu reputație de gigolo, prins în flagrant! Amanta unui ministru zboară cu avionul militar la… manichiură!
Playsport.ro
Toate restricțiile medicale ale șoferilor, notate pe permisul de conducere. Noutăţi în Codul Rutier de care trebuie să ai habar
Capital.ro
TAXĂ nouă pentru proprietarii de mașini. Guvernul te obligă să plătești
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cea mai frumoasă fotbalistă a României, în costum de baie la petrecerea burlăcițelor
stirilekanald.ro
Stegarul Dac, pe moarte în închisoare, la Penitenciarul Rahova! Strigătul disperat de ajutor al soției sale: „Arată și miroase a moarte”
Horoscop 14 iulie 2025: Norocul a dat peste Scorpioni! Au primit o veste care le va schimba complet viața
MediaFlux
Vouchere de 1.275 de lei pe lună pentru oricine. Ministerul Muncii anunță unde și cum se fac înscrierile VIDEO
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul român își lasă activele să putrezească: pierderi certe de 140 milioane lei și risc de 9 miliarde. Cine e de vină?