Ramona Mănescu, mesaj către Rusia: Cerem să respecte cadrul legislativ internaţional. Nu e negociabil

Ramona Mănescu, ministrul Afacerilor Externe, spune că poziţia României faţă de Rusia este aceeaşi pe care o are şi Uniunea Europeană în această privinţă, adică de respectare a cadrului legislativ internaţional şi spune că România nu poate face rabat pentru Rusia şi că nu este nimic negociabil în această privinţă.
Ionela Marcu
25 iul. 2019, 19:29
Ramona Mănescu, mesaj către Rusia: Cerem să respecte cadrul legislativ internaţional. Nu e negociabil

“Ştiţi că poziţia României faţă de Rusia porneşte în primul rând sigur de la vecinătatea în care ne aflăm, dar se se înscrie şi în poziţia Uniunii Europene vizavi de Rusia pentru că noi fiind parte a Uniunii Europene trebuie într-adevăr să ne aliniem poziţiei Uniunii Europene. Mă refer la sancţiuni, mă refer la anumite limitări pe care le avem în dialogul şi cooperarea cu Rusia şi mă refer în special la poziţia fermă pe care o avem şi ca membru UE, dar pe care eu am avut-o întotdeauna, de respectare a cadrului internaţional, legislativ internaţional. Nu cerem prea mult de la Rusia ca actor pe scena geopolitică dacă cerem să respecte cadrul legislativ internaţional. Este principiul de la care pornim şi la care nu putem face rabat nici măcar pentru Rusia care ne este aici aproape. Nu avem de ce să facem rabat pentru că nu este nimic negociabil nici în această poveste”, a declarat Ramona Mănescu joi seara, la Antena 3, potrivit News.ro.

Ministrul de Externe a precizat că relaţia cu Rusia reprezintă un punct cheie în stabilitatea din zonă.

“Relaţia cu Rusia  reprezintă un punct cheie în stabilitatea în zonă, în securizarea flancului estic NATO, în modul în care putem să gestionăm pe mai departe discuţiile în Marea Neagră, în bazinul Mării Negre, ameninţările şi gesturile pe care în mod repetat Rusia le-a făcut în spaţiul Mării Negre din punct de vedere militar au fost tot timpul sancţionate: anexarea ilegală a Crimeii, sprijinul militar, nave care au tot ocupat poziţii în spaţiul Mării Negre au fost de natură să creeze îngrijorare, nu doar în NATO, dar şi în Uniunea Europeană. Aţi văzut că discursul, practic şi NATO şi Uniunea Europeană au exact acelaşi discurs, România nu poate să aibă alt discurs pentru că suntem parte şi a Uniunii şi a NATO şi suntem la Marea Neagră”, a explicat ministrul de Externe.

Ramona Mănescu a precizat că România şi Ministerul de Externe doresc să promoveze dialogul cu Rusia, dar în termeni de corectitudine.

“Trebuie să judecăm lucrurile într-un context mai larg, să fim foarte fermi şi cel puţin în politica externă România a fost foarte clară doreşte şi promovează, ministerul de externe chiar doreşte şi promovează dialogul cu Rusia, dar în termenii aceştia, în termeni de corectitudine”, a mai afirmat Mănescu.

Ea a menţionat că în ceea ce priveşte relaţia cu Rusia nu este vorba doar de ameninţările convenţionale, ci şi de cele hibride.

“Sunt atât ameninţări convenţionale, cât şi cele neconvenţionale. Când vorbim de relaţia UE-Rusia, România-Rusia, NATO – Rusia nu vorbim doar de ameninţările convenţionale şi de pericolul destabilizării regiuni, vorbim şi de ameninţările hibride care, Slavă Domnului, au înflorit în ultima perioadă şi ce sa vezi marea majoritate au ca punct de plecare Rusia”, a mai declarat Ramona Mănescu.

Ministrul de Externe a menţionat că Rusia nu este singura ţară care lansează astfel de atacuri.

“Parlamentul European în general s-a concentrat şi Uniunea Europeană s-a concentrat în comunicarea strategică, o directivă la care am participat şi eu ca raportor, s-a concentrat pe contracararea propagandei ruse. Vreau însă să fim foarte corecţi şi foarte clari, Rusia nu este singurul jucător. Rusia nu este singura ţară care lansează astfel de atacuri. Să nu demonizăm, să nu cădem în păcatul de a ne uita doar într-o direcţie pentru că rămânem descoperiţi pe toate celelalte direcţii. Noi trebuie să ne echipăm în primul rând şi cred că România are capacitatea aceasta din punct de vedere resursă umană şi experţi în domeniul IT şi securităţii cibernetice şi o politică externă foarte bine conturată în această direcţie, care se îmbină foarte mult cu politica de securitate, nu le poţi desface una de cealaltă, merg mână în mână”, a mai declarat Ramona Mănescu.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
Simona Sensual, chemată la parchet! Ce i s-a întâmplat fostei asistente TV
Fanatik.ro
„S-a dus în război cu 80 de kile și s-a întors cu 40”. Mitică Dragomir, dezvăluiri teribile despre tatăl său
Capital.ro
Nu se va mai achita impozit pentru aceste autovehicule. Românii care ar putea beneficia și de sprijin financiar: Sunt justificate aceste demersuri
Playtech.ro
Documentul fără de care zeci de mii de români nu pot ieşi la pensie. Mulţi habar nu au de unde se ia actul
Adevarul
Războiul din Iran lovește în investițiile românilor din Dubai. Economist: „E un avertisment că anumite lucruri s-ar putea întâmpla”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Două mașini s-au izbit violent într-un cartier din Ploiești. O tânără de 19 ani și-a pierdut viața în ciuda eforturilor salvatorilor
iamsport.ro
Lovitură de teatru! Ionuț Chirilă a luat decizia după ce a negociat cu echipa din Ștefan cel Mare
MediaFlux
Explozie la ambasada SUA din Riad după un atac cu drone. Ambasadele din Kuweit și Arabia Saudită. Plecarea obligatorie a personalului guvernamental american neesențial
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj