Randamentele obligaţiunilor României au atins cele mai ridicate niveluri din ultimii trei ani

Randamentele obligaţiunilor guvernamentale ale României au atins vineri cele mai ridicate niveluri din ultimii trei ani, în urma datelor care au arătat că inflaţia a accelerat în octombrie peste ritmul anticipat de analişti, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Filip Stan
11 nov. 2017, 07:43
Randamentele obligaţiunilor României au atins cele mai ridicate niveluri din ultimii trei ani

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna octombrie la 2,63%, cel mai înalt nivel din august 2013, când a fost 3,67%, în condiţiile în care carburanţii s-a scumpit cu 3,47% în octombrie faţă de septembrie, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În luna septembrie, rata anuală a inflaţiei a fost de 1,77%.

Datele alimentează aşteptările că Banca Naţională a României (BNR) va fi nevoită să înăsprească politica monetară.

Randamentele României au crescut pe o piaţă calmă în Europa Centrală şi de Est, investitorii fiind în aşteptarea datelor referitoare la PIB-urile ţărilor din regiune, care vor fi publicate săptămâna viitoare.

Randamentul obligaţiunilor României pe termen de 10 ani a crescut cu 0,5 puncte procentuale, la 4,48%, potrivit datelor Reuters.

În urma datelor referitoare la inflaţie, leul şi-a revenit iniţial de la minimul ultimilor cinci ani. Unii investitori au decis ulterior să acopere poziţiile de vânzare pentru euro, înainte de weekend, a spus un dealer de la Bucureşti, astfel că leul a coborât la cel mai redus nivel din mai mult de cinci ani.

Euro a atins joi cotaţia de 4,65333 lei pe piaţa interbancară, un nou record, pe fondul accentuării tensiunilor sociale, a anunţului privind revizuirea în creştere a inflaţiei şi a datelor referitoare la adâncirea deficitului comercial.

Acesta este cel mai mare nivel înregistrat până în prezent pe piaţa interbancară. Recordul anterior, de 4,64732 lei, stabilit joi, l-a depăşit pe cel din iulie 2012, când euro a atins valoarea de 4,63749 lei pe piaţa interbancară.

Leul a coborât sub 4,6 unităţi pentru un euro în această săptămână, după ce BNR a anunţat că în viitor se va concentra e menţinerea dobânzilor aproape de dobânda de referinţă şi că va adopta o politică mai flexibilă a cursului de schimb.

Această politică va fi testată de piaţă spre sfârşitul anului, când este aşteptată creşterea cheltuielilor guvernamentale, care va amplifica presiunile inflaţioniste.

Unii investitori consideră că leul a atins nivelul minim, dar alţii se aşteaptă la continuarea deprecierii.

”După scăderea accentuată din această săptămână,leul ar putea să meargă doar în jos”, a spus un dealer din Bucureşti.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a spus că slăbiciunea leului reflectă adâncirea deficitului comercial, dar că ”moneda este relativ apropiată” de nivelul său de echilibru.

Atenţia pieţelor se va concentra marţea viitoare pe datele referitoare la creşterea economică înregistrată de statele est-europene în trimestrul al treilea, analiştii anticipând date solide.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, doi corigenți și un premiant: „Greșeli de curtea școlii! / A făcut multe lucruri utile!”. Notele după U Cluj – Rapid 3-4
Capital.ro
Proprietarii de apartamente ar putea plăti cu 60% mai puțin la energie. Ce se pregătește pentru românii care stau la bloc
Playtech.ro
Elevii primesc 19 zile libere. Când începe cea mai lungă vacanță dintre module în anul școlar 2026-2027
Adevarul
„Vreau să câștige țara”. Cum ar fi finanțat „regele TikTok” promovarea lui Călin Georgescu cu aproape un milion de dolari
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară
MediaFlux
Impozit majorat cu 100% pentru balcoane. Noul Cod al urbanismului pentru cei de la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT