Rapid a scăpat, deocamdată, de FALIMENT. Tribunalul a amânat decizia pentru 20 MAI

Tribunalul București a stabilit, vineri, un nou termen în dosarul de insolvență al clubului de fotbal Rapid pentru 20 mai, dată la care oficialii grupării giuleștene trebuie să supună spre confirmare noul plan de reorganizare în fața instanței.
Filip Stan
04 mart. 2016, 11:48
Rapid a scăpat, deocamdată, de FALIMENT. Tribunalul a amânat decizia pentru 20 MAI

Noul plan de reorganizare va fi mai întâi supus aprobării Adunării Generale a Creditorilor, ședința fiind stabilită prin decizia Tribunalului București pentru 28 martie.

Administratorul special al clubului Rapid, Radu Birlică, a declarat, vineri, că hotărârea instanței de a acorda un nou termen este o veste excelentă.

„Sunt mult mai optimist acum, este o veste excelentă pe care am primit-o. 20 mai e un termen bun, iar până atunci avem timp să pregătim planul de reorganizare și să îl supunem în Adunarea Generală a Creditorilor din 28 martie”, a afirmat Birlică.

Rapid, care activează în prezent în Liga a II-a, se află în procedură de insolvență din 7 decembrie 2012.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Barcelona la Bucureşti! Cinci lucruri neştiute despre cea mai tare echipă de handbal din lume, înainte de meciul cu Dinamo
Capital.ro
Românii care cumpără mașini trebuie să prezinte un document în plus. Obligația introdusă în 2026
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT