Rapid – Steaua. LPF îi întreabă pe microbişti unde să se joace meciul de sâmbătă

17 07. 2014, 12:00

Rapid nu poate organiza meciul cu Steaua, programat sâmbătă, în optimile Cupei Ligii, pe stadionul Giuleşti, din cauza stării deplorabile a arenei. În acest context, LPF a dat publicităţii un comunicat prin care îi întreabă pe fanii celor două formaţii unde ar trebui să se dispute partida.

Credeţi că meciul Rapid – Steaua din optimile de finala ale Cupei Ligii Adeplast ar trebui să se joace pe Arena Naţională? Facem apel la opinia dumneavoastră pe această temă, tocmai pentru a avea o mai bună reprezentare a impactului pe care noua competiţie – Cupa Ligii Adeplast – îl are în rândul suporterilor fotbalului românesc. Ne dorim foarte mult să ştim care este impactul unui meci de o asemenea tradiţie, cum e Rapid – Steaua, jucat pe cea mai mare arenă a ţării. Indiferent de opinia dumneavoastră, vă asigurăm că o respectăm şi o aşteptăm„, se arată în comunicatul LPF.

Citeşte şi Sondaj: STEAUA şi SIMONA HALEP, brandurile sportive numărul 1 ale României

Fanii pot răspunde la una din adresele de e-mail media@lpf.ro, marius.mitran@lpf.ro, diana.frumosu@lpf.ro, octavian.topa@lpf.ro, bogdan.iatan@lpf.ro ori pe pagina oficială de Facebook a Ligii Profesioniste de Fotbal, www.facebook.com/lpf.ro.

Meciul Rapid – Steaua este programat sâmbătă 19 iulie, de la ora 21.00.

Citeşte şi Presa norvegiană, după victoria Stelei în Liga Campionilor: Stromsgodset şi-a bătut joc de ocazii