Rapid va avea un nou PATRON. Cine va prelua 50 la sută din ACŢIUNI

05 04. 2019, 14:54

Astfel, acesta ar fi al doilea investitor al clubului după omul de afaceri Victor Angelescu. În prezent, acţionariatul clubului FC Rapid este următorul: 40% – Victor Angelescu prin Casazela Holding Company; 33,33% – Asociaţia Club Sportiv Academia Rapid Bucureşti 1923; 26,67% – Ovidiu Burcă.

RAPID, finanţat printr-un OFFSHORE înregistrat în Cipru. SURPRIZĂ URIAŞĂ: cine sunt acţionarii clubului din Giuleşti

„Cu siguranţă va mai veni un acţionar la Rapid. Domnul Angelescu are 40% acum. O să îl cunoască toată lumea pe noul investitor la momentul respectiv. El va veni din Liga a II-a, iar cu siguranţă Rapid va fi la vară în Liga a II-a. Eu îl cunosc foarte bine, e un important om de afaceri, un importator de maşini ca să spun şi asta. Nu a mai avut legătură cu fotbalul. El va avea 50% dintre acţiuni”, a afirmat Daniel Tudorache.

Întrebat dacă Primăria Sectorului 1 va intra în cele din urmă în acţionariatul grupării giuleştene, Tudorache a răspuns: „Primăria Sectorului 1 nu a intrat şi nu va intra în acţionariatul clubului Rapid. Au fost unele discuţii, dar am primit un feedback de la cetăţeni că ar fi bine să nu folosim bani publici la un club de fotbal. Noi oricum nu am folosit până acum niciun leu din bani publici în activitatea echipei Rapid. Dar noi avem alte posibilităţi de a sprijini clubul”.

Lovitură TERIBILĂ pentru RAPID. Decizie ŞOC luată de Comitetul Executiv al FRF

Daniel Tudorache a menţionat că a discutat cu ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi cu primarul Capitalei, Gabriela Firea, pentru ca baza sportivă Pro Rapid să fie trecută la Primăria Sectorului 1 până la 1 iunie, pentru ca echipa de fotbal să poată începe acolo antrenamentele.