Rapidul, din nou pe tarabă. Echipa va fi vândută săptămâna viitoare

La mai puţin de o jumătate de an după ce au cumpărat gruparea Rapid de la George Copos, oamenii de afaceri Adrian Zamfir şi Nicolae Cristescu vor să vândă clubul, din cauza greutăţilor financiare.
Daniel Spătaru
03 ian. 2014, 13:54
Rapidul, din nou pe tarabă. Echipa va fi vândută săptămâna viitoare

Nu au trecut nici şase luni de când Adrian Zamfir şi Nicolae Cristescu au cumpărat echipa de fotbal Rapid, că aceştia au ajuns la concluzia că nu pot susţine financiar gruparea din Giuleşti.

Nereuşind să redreseze balanţa la clubul cumpărat de la George Copos aceştia au demarat deja negocieri de cedare a acţiunilor. Anunţul a fost făcut de Nicolae Cristescu, acesta declarând la DigiSport: „Săptămâna viitoare sperăm să finalizăm negocierile cu un grup puternic de investitori care şi-au manifestat interesul să cumpere 80% din acţiunile clubului. Noi vrem binele Rapidului şi ne dăm la o parte dacă e vorba de oameni mai potenţi ca noi.

Aceşti investitori sunt aduşi de Florin Manea iar proiectul lor este foarte serios. Sunt datorii foarte mari în continuare iar eu şi Adrian Zamfir nu ne vom alege cu niciun ban de pe urma acestei posibile tranzacţii. Toţi banii vor intra în club. Dacă nu vom reuşi să vindem, Rapidul nu va muri, însă vom recurge la vânzarea jucătorilor ca să supravieţuim!„.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
„Unda Kelvin” se apropie! Fenomenul care poate ridica nivelul mării cu 30 de centimetri. Unde va lovi cel mai puternic
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Ce să pui în dulap pentru ca hainele să nu capete miros de închis în sezonul rece
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte