Raport Inspecţia Judiciară: S-a reţinut preocuparea DNA cu privire la reducerea stocului de dosare vechi

Inspecţia Judiciară a constatat preocuparea DNA cu privire la reducerea stocului de dosare vechi, potrivit raportului de control privind verificarea modului în care au fost remediate deficienţele constatate la nivelul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.
Alina Costache
13 iun. 2018, 12:43
Raport Inspecţia Judiciară: S-a reţinut preocuparea DNA cu privire la reducerea stocului de dosare vechi

„În ceea ce priveşte situaţia dosarelor mai vechi de un an de la prima sesizare, se reţine că numărul acestei categorii de dosare a scăzut, de la 724 la data de 25 august 2017, la 547 la data de 11 mai 2018. S-a reţinut preocuparea conducerii Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi a procurorilor din cadrul secţiei, cu privire la reducerea stocului de dosare vechi”, se arată în raportul publicat, miercuri, de Inspecţia Judiciară.

Conform aceleiaşi surse, întârzierile în soluţionarea unor dosare au fost determinate atât de cauze obiective, cât şi de cauze subiective.

„Cauzele care au condus la nesoluţionarea acestor dosare în intervale de timp mai mici sunt atât de natură obiectivă: durata mare de efectuare a constatărilor sau expertizelor, întârzierea efectuării actelor solicitate prin comisii rogatorii, sustragerea persoanelor cercetate de la urmărirea penală etc., cât şi de natură subiectivă; în acest sens, au fost constatate aspecte de natură disciplinară, (…) generate de întârzierea nejustificată, în mod repetat, a soluţionării unor dosare”, se precizează în raport.

Inspectorii judiciari au mai constatat că la nivelul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au fost pronunţate, în anul 2016, soluţii de clasare, prin rechizitoriu sau ordonanţă, în 34 de cauze în care au fost dispuse măsuri de supraveghere tehnică, stabilind să se verifice dacă s-a realizat comunicarea acestor măsuri către cei vizaţi în termenul prevăzut de lege.

„Din consultarea dosarelor sau a urmelor de dosar, s-a concluzionat că un număr de 9 dosare nu fac obiectul controlului dispus, întrucât nu s-au pronunţat soluţii de netrimitere în judecată prin rechizitorii. (…) S-a constatat că, în cele 25 dosare în care au fost pronunţate soluţii de clasare, au fost supuse măsurilor de supraveghere tehnică 117 persoane. În dosarele verificate s-a constatat existenţa adreselor de comunicare, întocmite în termenul prevăzut de lege şi ataşate la cauzele verificate”, se menţionează în raport.

Inspectorii judiciari propun monitorizarea cauzelor mai vechi de un an de la prima sesizare la nivelul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, verificările urmând să fie efectuate semestrial de procurori anume desemnaţi din cadrul DNA, care vor transmite informări către Inspecţia Judiciară.

Pe 26 martie, inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare a dispus efectuarea unui control de verificare a modului în care au fost remediate deficienţele constatate la nivelul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, ca urmare a verificărilor anterioare.

La finalul controlului managerial desfăşurat de inspectorii judiciari în vara anului 2017, în cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie existau 724 dosare mai vechi de un an de la data primei sesizări. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT