Răsturnare de situaţie în cazul craiovenilor care au bătut doi poliţişti: De la pedepse cu suspendare au ajuns în regim de detenţie

Celor cinci craioveni acuzați că, la începutul lunii septembrie 2015, au bătut doi poliţişti, li s-au schimbat pedepsele din închisoare cu suspendare în închisoare cu executare. Sentința definitivă, dată marți de Curtea de Apel Craiova, a fost pusă în aplicare de polițiști, cele cinci persoane fiind trimise în spatele gratiilor.
Filip Stan
07 iul. 2016, 06:11
Răsturnare de situaţie în cazul craiovenilor care au bătut doi poliţişti: De la pedepse cu suspendare au ajuns în regim de detenţie

Polițiștii de la Secția 3 din Craiova au reținut, marți, cinci persoane, toate din municipiu, pe numele cărora magistrații Judecătoriei Craiova emiseseră mandate de executare a pedepsei privative de libertate pentru ultraj și lovire. Este vorba de cei cinci craioveni care, la începutul lunii septembrie 2015, au lovit cu pumnii și picioarele doi polițiști de la Secția 3 și care, după ce au fost reținuți și apoi arestați preventiv, au scăpat de închisoare, fiind condamnați cu suspendare.

Anchetatorii au reținut la acea vreme că, în noaptea de 1 spre 2 septembrie, în jurul orei 1.30, mai multe persoane au sunat la 112 și s-au plâns că o familie de romi de pe strada Drumul Muntenilor face chef cu muzica dată la maxim. La adresa indicată a fost trimis un echipaj de la Secția 3 Craiova, iar polițiștii le-au cerut petrecăreților să oprească muzica. Mai multe persoane au început să-i înjure și să-i amenințe pe cei doi agenți, care, în final, au fost loviți cu pumnii și picioarele. Polițiștii au cerut sprijinul mai multor echipaje de poliție și jandarmi, care i-au ridicat și dus la audieri pe scandalagii, în speță Marian Costescu, Cosmin Costescu, Elena Gabriela Țiclete, Paul Toader și Ana Maria Drăghici. Cei cinci au fost arestați preventiv pe 3 septembrie 2015, iar în referatul prin care au solicitat arestarea acestora procurorii craioveni au precizat că, „în noaptea de 1 spre 2.09.2015, orele 1.40, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, doi poliţişti din cadrul IPJ Dolj au fost loviţi cu pumnii şi picioarele de numiţii Costescu Mircea Marian, Costescu Mircea Cosmin, Ţiclete Elena Gabriela, Toader Paul şi Drăghici Ana Maria. La data de 3.09.2015, Judecătoria Craiova a admis propunerea Parchetului şi a dispus arestarea preventivă a celor cinci inculpaţi pe o perioadă de 30 de zile“.

După două săptămâni de la scandal, cei cinci craioveni au și fost trimiși în judecată, iar sentința în acest dosar de ultraj s-a dat pe 20 noiembrie 2015, magistrații de la Judecătoria Craiova condamnându-i pe cei cinci la închisoare cu suspendare. Pentru că și-au recunoscut faptele, Mircea Marian Costescu a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare cu suspendare, iar ceilalți patru inculpați au fost condamnați la câte doi ani și opt luni de închisoare, tot cu suspendare. Tot atunci, instanța a mai dispus ca inculpații să facă câte 100 de zile de muncă în folosul comunității, eliberându-i din arest și pe Cosmin Costescu, Marian Costescu și Paul Toader, după ce Ana Maria Drăghici și Gabriela Țiclete fuseseră eliberate pe 1 octombrie 2015, printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj.

Situația celor cinci craioveni a luat însă altă turnură la apel. Curtea de Apel Craiova, în sentința pronunțată marți, 5 iulie, și rămasă definitivă, a decis ca toți cei cinci inculpați să-și execute pedepsele primite inițial în regim de detenție. „Admite apelul. Desfiinţează în parte sentinţa penală în ceea ce priveşte latura penală, în sensul că înlătură aplicarea disp. art. 91 şi următoarele Cod Penal pentru toţi inculpaţii, urmând ca pedepsele aplicate inculpaţilor să fie executate în regim de detenţie (…) Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorilor din oficiu în cuantum de 2.600 lei (520 lei pentru fiecare inculpat) se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.07.2016“, se menționează în soluția Curții de Apel Craiova.

Prin urmare, polițiștii nu au făcut altceva decât să pună în aplicare cele cinci mandate de executare a pedepsei privative de libertate pentru „Marian Costescu, 41 ani, condamnat la patru ani pentru comiterea infracţiunii de ultraj şi lovire; Cosmin Costescu, 23 ani, condamnat să execute o pedeapsă de doi ani şi opt luni pentru ultraj şi lovire; Paul Toader, 50 ani, care are de executat doi ani şi opt luni de închisoare pentru ultraj; Gabriela Țiclete, 34 ani, care are de executat aceeași pedeapsă pentru comiterea infracţiunii de ultraj şi lovire, și Ana Maria Drăghici, 30 ani, având o pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj şi lovire“, potrivit anunțului făcut ieri de IPJ Dolj.

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
La doar 22 de ani e în topul Forbes, cu câștiguri de peste 23 milioane de dolari pe an. Ea este tânăra care a uimit la Jocurile Olimpice de iarnă
Capital.ro
ITP 2026. Obligatoriu pentru românii care fac Inspecția Tehnică Periodică a mașinii anul acesta
Playtech.ro
Poţi repara gardul comun pe propria cheltuială: ce scrie în lege, aşa scapi de amenzi
Adevarul
Povestea influencerului american mutat la Oradea, după ce soția sa româncă a fost deportată. „Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Ilie Bolojan se gândește la demisie. De ce e nemulțumit premierul
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj