Răsturnare de situaţie la negocieri. Ce a decis Ucraina peste noapte

Ucraina anunţă că nu va accepta pierderi teritoriale în negocierile cu Rusia, au anunţat apropiaţii preşedintelui Zelenski, ceea ce complică negocierile de marţi din Turcia.
Filip Stan
29 mart. 2022, 06:03
Răsturnare de situaţie la negocieri. Ce a decis Ucraina peste noapte

Război în Ucraina. Administraţia Volodimir Zelenski nu va accepta pierderi teritoriale în negocierile cu Rusia, a afirmat, luni seară, Serhii Marcenko, ministrul ucrainean de Finanţe, citat de postul de televiziune CNN.

„Noi nu vom accepta nicio pierdere pentru ţara noastră. Vom lupta împotriva oricărui scenariu de acest tip. Nici măcar nu pot menţiona că putem trăi fără o parte a teritoriului nostru, deoarece este vorba despre economia Ucrainei, despre poporul nostru, despre activităţi logistice. Spre exemplu, Portul Odesa este blocat în acest moment, deci trebuie să găsim alte modalităţi de a transporta mărfuri spre Europa şi spre alte zone”, a afirmat Serhii Marcenko.
Vasile Dîncu anunţă câţi militari străini vor fi aduşi în România. „Nu vor fi toţi la Kogălniceanu, probabil vor fi şi în alte zone”
Ministrul ucrainean al Finanţelor a cerut Occidentului să intensifice sancţiunile împotriva Rusiei. O nouă sesiune de negocieri între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei ar putea avea loc marţi, a anunţat Kremlinul.

Zelenski: Vrem pacea. Fără întârziere. Nimeni nu va fi capabil să ascundă interesele Ucrainei în birouri politice

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un discurs, că nimeni nu va putea ascunde interesele Ucrainei în birouri politice şi a subliniat că ţara sa îşi doreşte pacea “fără întârziere”.
“Voi face în continuare apel la parlamentele altor ţări. Săptămâna va fi foarte ocupată din punct de vedere diplomatic. Drept urmare, nimeni nu va fi capabil să ascundă interesele Ucrainei undeva în birouri politice sau în birocraţie.

Nu vom lăsa pe nimeni să uite de oraşele noastre, de Mariupol şi de alte oraşe ucrainene pe care le distrug soldaţii ruşi. Din ce în ce mai mulţi oameni din lume sunt de partea Ucrainei, de partea binelui în această luptă cu răul. Şi dacă politicienii nu ştiu să îi urmeze pe oameni, îi vom învăţa. Aceasta este baza democraţiei noastre”, a spus Zelenski.

Citeşte şi Televiziunea naţională din Polonia a prezentat o hartă cu Ucraina divizată, regiunea Cernăuţi ar trece la România. „Occidentul e pregătit să împartă Ucraina”, acuză un deputat de la Kiev

“Urmează o nouă rundă de negocieri, pentru că vrem pacea. Cu adevărat. Fără întârziere. După cum am fost informat, există oportunitatea şi necesitatea unei întâlniri faţă în faţă în Turcia. Nu este rău. Să vedem rezultatul. Priorităţile noastre la negocieri se ştiu. Suveranitatea Ucrainei şi integritatea teritorială sunt fără îndoială. Garanţiile de securitate pentru statul nostru sunt obligatorii. Scopul nostru este evident – pace şi revenirea la o viaţă normală în ţara noastră cât de curând posibil”, a mai declarat el.

Serghei Lavrov: O întâlnire între Putin şi Zelenski este posibilă după ce se obţine ”claritate cu privire la soluţiile pentru toate problemele cheie ale Rusiei”

O întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este posibilă după ce se obţine ”claritate cu privire la soluţiile pentru toate problemele cheie ale Rusiei”. De asemenea, o întâlnire între cei doi lideri ar fi ”contraproductivă” dacă ar implica un simplu schimb de opinii, de tipul ”ce crezi şi ce cred”, a declarat, luni, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, într-un interviu pentru presa sârbă, citat de agenţia de ştiri Interfax.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT