Raul Castro se pregăteşte să predea ştafeta noii generaţii de politicieni

„Am parcurs un drum foarte lung şi dificil pentru ca fiii noştri, cei de azi şi cei de mâine, să fie fericiţi”, a declarat în martie Raul Castro, care i-a succedat în 2006 fratelui său mai mare Fidel. În aceşti aproape 60 de ani, Fidel iar apoi Raul Castro au condus Cuba, transformând insula într-un actor central al Războiului Rece şi reuşind să-şi salveze regimul comunist, în pofida şocului transmis de prăbuşirea aliatului lor sovietic, potrivit Agerpres.

Adunarea Naţională, convocată miercuri şi joi în şedinţă plenară după scrutinul legislativ din martie, va alege un nou preşedinte al Consiliului de stat, principalul organ executiv cubanez. Deşi autorităţile nu au confirmat oficial informaţia, această funcţie, practic de şef al statului, va fi preluată de prim-vicepreşedintele şi numărul doi al guvernului Miguel Diaz Canel, în vârstă de 57 de ani, care pare a fi cel ales şi pregătit să devină noul chip al Cubei.

Miguel Diaz Canel, perceput ca un „aparatcik” model, a urcat discret eşaloanele puterii, pentru a ajunge în 2013 mâna dreaptă a preşedintelui, spre surprinderea generală. „Va fi şi o parte de înnoire, dar şi continuitate”, a avertizat recent ministrul de externe cubanez Bruno Rodriguez, amintind că Raul Castro îi va rămâne alături succesorului său stând la cârma puternicului Partid Comunist Cubanez.

Acesta nu ar urma să plece din fruntea partidului unic decât la următorul său congres, prevăzut pentru 2021, când va avea 90 de ani, pentru a ţine sub control lucrurile în faţa numeroaselor provocări din perioada de tranziţie.”Cred că Raul se va concentra pe munca ideologică, iar Diaz Canel pe partea de guvernare, în chestiuni complexe şi dificile, care vor necesita sprijin”, a anticipat politologul cubanez Esteban Morales, informează Agerpres.

Alte articole

Demisie în Guvern. Ministrul Muncii a demisionat după ce a afirmat că în Cuba nu există cerșetori

Cuba, lovită de un alt uragan, este din nou în beznă

Succesorul fraţilor Castro va avea îndeosebi misiunea de a continua modernizarea indispensabilă a unui model economic depăşit, într-un moment în care Cuba se confruntă cu slăbiciunea aliatului său venezuelean, cu embargoul american care continuă să-i îngreuneze dezvoltarea şi cu întreruperea de către preşedintele american Donald Trump a apropierii lansate la finele lui 2014 între Cuba şi SUA.

Citeşte şi Canada îşi recheamă în ţară familiile diplomaţilor instalaţi la Havana. Decizia are legătură cu misterioasele atacuri sonice

În ţară, tranziţia generează dezbateri, dar nu-i entuziasmează prea mult pe cubanezi – fie ei castrişti sau critici -, care nu se aşteaptă la mari schimbări după un vot la care nu au luat parte, potrivit Agerpres

În martie, deşi alegătorii au fost chemaţi la urne să voteze parlamentul care îl va alege pe noul preşedinte, cei 605 candidaţi pentru cele 605 mandate au fost desemnaţi în prealabil de adunările provinciale şi de organizaţiile „de masă”. „Schimbă guvernul, dar nu se schimbă nimic. Tot Castro o să fie mereu, chiar dacă e altul”, a spus Asiel Ortiz Diaz, şomer în vârstă de 24 de ani. „Spun că Raul pleacă de la preşedinţie ca să facă loc unuia mai tânăr, e logic, dar Raul nu pleacă, va rămâne cu noi pentru totdeauna, ca Fidel”, a declarat Raul Garcia, pensionar, în vârstă de 79 de ani.

Totuşi, pentru prima oară după multe decenii, pe preşedinte nu-l va mai chema Castro, nu va mai face parte din generaţia „istorică” a lui 1959, nu va mai purta uniformă militară şi nu va mai fi prim secretar al PCC, scrie Agerpres

De la frâiele acestuia, Raul Castro îl va ajuta să compenseze acest deficit de legitimitate în faţa generalilor „istorici”, refractari la reforme ambiţioase. Nivelul de responsabilitate al acestora în noul Consiliu de Stat şi în guvern va fi relevant pentru voinţa de reformă a regimului, dar şi pentru marja de manevră a noului preşedinte.

Semn că regimul nu lasă nimic la voia întâmplării, ziua de joi, 19 aprilie, marchează cea de-a 57-a aniversare a victoriei din Golful Porcilor (Playa Giron), considerată în Cuba ‘prima înfrângere asupra imperialismului yankeu din America Latină’.