Război în Ucraina. Alertă în Marea Neagră, nave străine atacate cu drone. Zelenski ameninţă Belarusul cu bombardamente

Atac cu dronă asupra unei nave sub pavilion panamez în Marea Neagră. Un membru al echipajului a fost ucis, dar nava şi-a continuat cursul.
Viorel Dobran
20 iun. 2026, 07:20
Război în Ucraina. Alertă în Marea Neagră, nave străine atacate cu drone. Zelenski ameninţă Belarusul cu bombardamente

Războiul din Ucraina face victime colaterale. Un membru al echipajului a fost ucis şi alţi doi au fost răniţi în urma unui atac cu dronă asupra unei nave sub pavilion panamez în Marea Neagră, a anunţat Autoritatea Maritimă din Panama (AMP) vineri seară, informează Reuters.

AMP a declarat că incidentul a avut loc joi şi că unul dintre marinarii răniţi se află în stare gravă. Nava a putut să-şi continue cursul, a adăugat aceasta.

Autoritatea a adăugat că „a activat protocoalele relevante pentru a colecta informaţii oficiale despre incident şi menţine comunicarea cu părţile implicate”.

AMP nu a precizat de unde a venit atacul cu drona, dar a sfătuit navele să evite să călătorească prin apele ucrainene şi ruseşti din Marea Neagră şi Marea Azov, la nord.

Panama operează cel mai mare registru de nave din lume, aproximativ 16% din flota comercială globală navigând sub pavilionul său.

Zelenski amenință Belarusul cu acțiuni militare dacă nu oprește sprijinul pentru Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că liderul Belarusului, Alexander Lukashenko, are la dispoziție o săptămână pentru a îndepărta sau dezactiva echipamentele militare de pe teritoriul belarus care sunt utilizate de Rusia în atacurile asupra Ucrainei. În caz contrar, Kievul ar putea interveni direct, a avertizat Zelenski.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute la Kiev, într-un moment în care tensiunile regionale continuă să crească pe fondul războiului declanșat de Rusia în februarie 2022.

Zelenski a afirmat că în două regiuni din Belarus, aflate la granița cu Ucraina, sunt amplasate stații de retransmisie a semnalelor utilizate de forțele ruse pentru ghidarea atacurilor asupra infrastructurii civile ucrainene. Potrivit liderului de la Kiev, aceste echipamente contribuie direct la atacuri asupra populației civile.

„Care este rostul să spună că nu vrea să fie implicat în război? Să scoată aceste echipamente, să le oprească. Cred că o săptămână este suficientă pentru a face acest lucru”, a declarat Zelenski.

„Dacă nu o va face, o vom face noi”, a adăugat acesta, fără a oferi detalii suplimentare. Agenția Reuters precizează că nu a putut verifica independent aceste afirmații.

În ultimele luni, Zelenski a avertizat în repetate rânduri că Rusia încearcă să implice Belarusul mai profund în războiul împotriva Ucrainei. Teritoriul belarus a fost folosit de forțele ruse încă din primele zile ale invaziei pentru lansarea atacurilor asupra Ucrainei.

De cealaltă parte, Lukashenko a negat recent că Minsk ar intenționa să se implice direct în conflict, susținând însă că Belarusul, alături de Rusia, se va apăra în cazul unei agresiuni externe. Într-un interviu acordat postului Al Arabiya, liderul belarus a afirmat că Ucraina „nu are nimic de temut” din partea Belarusului și a cerut compromisuri pentru încheierea războiului.

Tensiunile au fost amplificate după ce Rusia a acuzat Ucraina de un atac cu dronă asupra unui autobuz care transporta copii belaruși pe teritoriul rus. Kievul a negat orice implicare. Incidentul s-a soldat cu moartea unei femei și rănirea a opt persoane, dintre care șase copii. Ministerul de Externe de la Minsk a cerut „explicații complete” din partea Ucrainei.

Belarus rămâne cel mai apropiat aliat al Moscovei în acest conflict.

Drone rusești au traversat frecvent spațiul aerian belarus, iar Minsk a anunțat desfășurarea sistemului rusesc de rachete hipersonice Oreshnik și participarea la exerciții nucleare comune cu Rusia.

Cel puţin doi morţi în Ucraina, o fată de opt ani la Pavlograd şi un marinar la Marea Neagră, în atacuri ruse. Două nave civile străine, atacate cu drone la Marea Neagră

Două persoane au fost ucise în bombardamente ruseşti în Ucraina, un copil în vârstă de opt ani şi un marinar care se afla pe o navă, la Marea Neagră, anunţă vineri autorităţile ucrainene, relatează AFP.

În regiunea Dnipropetrovsk (centru-est), trei districte au fost bombardate cu artileria şi drone ruseşti, a anunţat pe Telegram un oficial regional, Oleksandr Ganja.

Aceste bombardamente au atins oraşul Pavlograd, au ucis „o fată de opt ani” şi au rănit o femeie în vârstă de 49 de ani, potrivit oficialului.

În regiunea Harkov, bombe aeriene au atins oraşul Harkov şi trei comune, au anunţat Serviciile ucrainene de salvare.

Zece persoane au fost rănite, inclusiv patru copii, au anunţat ele. Drone ruseşti au atins două nave civile la Marea Neagră, joi seara, atacuri soldate cu un mort şi cinci răniţi.

„În urma unui atac rus cu dronă împotriva unei nave civile la Marea Neagră, un membru al echipajului unei nave sub pavilionul Panama a fost ucis, iar alţi doi au fost răniţi, unul grav”, a anunţat vineri pe Telegram vicepremierul Oleksiï Kuleba.

Alţi trei marinari, de pe cealaltă navă, care naviga sub pavilionul Saint Kitts şi Nevis, au fost de asemenea răniţi uşor, a anunţat el.

Aceste atacuri au avut loc în timp ce cele două nave „plecau din porturi” ucrainene, a precizat guvernatorul regiunii Odesa Oleg Kiper.

Ele şi-au „reluat călătoria” după atac, a precizat el.

Regiunea Odesa şi infrastructurile sale portuare sunt ţintite cu regularitate în atacuri ruseşti de la începutul invaziei la scară mare a Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022.

Această invazie a devenit cel mai grav conflict armat din Europa după al Doilea Război Mondial, mai lung decât Primul Război Mondial, soldat cu sute de mii de morţi în ambele tabere.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT