Război în Ucraina. Vladimir Putin şi-a ieşit din minţi şi a demis opt generali. Rusia schimbă tactica de atac

Ucraina crede că Rusia a pierdut până la 12.000 de oameni într-o perioadă de două săptămâni, dar nu spune propriile pierderi.
Filip Stan
10 mart. 2022, 21:49
Război în Ucraina. Vladimir Putin şi-a ieşit din minţi şi a demis opt generali. Rusia schimbă tactica de atac

Război în Ucraina. Oleksi Danilov, șeful Consiliului de Securitate al Ucrainei, a declarat că „aproximativ opt” comandanți ruși au fost concediați de la începutul conflictului, în timp ce Moscova se străduiește să-și schimbe strategia după ce tentativa sa de ”blitzkrieg” (n.r. război fulger) a eșuat.

Se spune că Putin ar fi, de asemenea, înfuriat pe comandanții serviciului de securitate FSB – pe care obișnuia să-l conducă – pentru că i-au înmânat informații care sugerau că Ucraina este slabă, plină de grupuri neonaziste și ar renunța cu ușurință dacă ar fi atacată, potrivit Daily Mail.

Se pare că Moscova a anticipat puțină rezistență atunci când a trimis forțe ușoare susținute de lovituri aeriene pentru a captura ținte cheie în primele zile, dar a fost întâmpinată cu contra-atacuri puternice.

Război în Ucraina: Ruşii au ajuns la marginea Kievului şi pregătesc asaltul decisiv
Cifrele sigure sunt greu de găsit, dar Ucraina crede că Rusia a pierdut până la 12.000 de oameni într-o perioadă de două săptămâni. Informațiile europene spun că cifrele sunt mai mici – între 6.000 și 9.000 – iar cele ale SUA, cu până la 3.000.

„Avem o înțelegere clară a planurilor pe care le are inamicul acum”, a declarat Danilov la TV de stat ucraineană.

„Le-au schimbat puțin de la începutul războiului, pe care doreau să-l câștige în 2-3 zile și să mărșăluiască [în Kiev]. Nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla niciodată.

Rusia va încerca ”să înghețe” războiul împotriva Ucrainei în șapte până la zece zile, a declarat jurnalistul de investigație Hristo Grozev, potrivit Zerkalo Nedeli.

Putin ironizează Europa: „Şi-au chemat cetăţenii să-şi strângă cureaua şi să se îmbrace mai gros”
El afirmă că s-ar putea ajunge într-o perioadă de incertitudine, în care nu va fi clar dacă războiul este încheiat sau nu. „Dar nu va fi vărsare de sânge, iar acesta este cel mai important lucru”, susţine Grozev. „Poziţiile Rusiei slăbesc. Ei înţeleg acest lucru şi le va fi mai convenabil să nu declare încheierea războiului, pentru că atunci vor fi obligaţi să admită că au pierdut”, a spus Hristo Grozev.

Fostul cancelar german, Gerhard Schröder, la Moscova pentru a-l întâlni pe Vladimir Putin / Ucraina a apelat la oficialul german pentru ”a construi o punte de dialog cu Putin”

Fostul cancelar german, Gerhard Schröder, se află în vizită la Moscova, joi, pentru a-l întâlni pe preşedintele rus Vladimir Putin,în efortul de a media războiului din Ucraina, potrivit Politico. Schröder a fost ţinta unor critici acerbe în Germania şi în afara ţării pentru că a refuzat să rupă legăturile sale strânse cu Moscova în urma invaziei Rusiei în Ucraina. O parte din personalul său a demisionat săptămâna trecută, după ce fostul cancelar a insistat să-şi păstreze funcţiile de conducere la companiile energetice Rosneft şi Gazprom.

Schröder (Partidul Social-Democrat) a fost cancelarul Germaniei din 1998 până în 2005. De atunci, s-a bucurat de o carieră profitabilă în domeniul companiilor energetice de origine rusă.

Vizita lui Schröder la Moscova a fost programată în urma unor discuţii la Istanbul cu un politician ucrainean, membru al delegaţiei Ucrainei în negocierile de pace cu Rusia, potrivit informaţiilor oferite de o persoană implicată în negocieri pentru Politico. ”Ucraina a vrut să vadă dacă Schröder ar putea construi o punte de dialog cu Putin”, a spus una dintre surse.

Săptămâna trecută, ambasadorul Ucrainei în Germania, Andrij Melnyk, a sugerat că Schröder ar putea încerca să medieze conflictul dintre Moscova şi Kiev.

Oficialii guvernului german au declarat că nu au fost informaţi în prealabil cu privire la iniţiativa lui Schröder.

Potrivit informaţiilor oferite de sursele Politico, delegaţia ucraineană l-a contactat pe Schröder vinerea trecută prin intermediul companiei media elveţiene Ringier, pentru care fostul cancelar a lucrat în rolul de consultant până la invazia din Ucraina.

Un politician ucrainean din Kiev l-a contactat pe directorul executiv al Ringier, Marc Walder, şi i-a cerut să-i transmită lui Schröder că guvernul ucrainean ar dori să-l folosească ca mediator.

Walder l-a informat pe Schröder, care a fost de acord şi a călătorit luni împreună cu soţia sa la Istanbul. Întâlnirea a fost organizată cu ajutorul Ministerului de Externe al Turciei.

Schröder s-a întâlnit, luni după-amiază, la Palatul Dolmabahce din Istanbul cu o delegaţie ucraineană, condusă de Rustem Umerov, un deputat ucrainean care a participat la discuţiile de încetare a focului în Belarus. Umerov nu a comentat iniţiativa lui Schröder.

Mai mult decât atât, Umerov i-a spus lui Schröder că preşedintele Volodimir Zelenski ar dori ca fostul cancelar să-şi folosească influenţa asupra lui Putin pentru a încerca să obţină cel puţin o încetare a focului.

Un înalt diplomat ucrainean a confirmat că întâlnirea lui Umerov cu Schröder a fost coordonată de Oficiul Preşedintelui Ucrainei.

Schröder a precizat că nu este sigur dacă Putin îl va primi la Moscova, dar va încerca. Ucrainenii i-au oferit lui Schröder îndrumări cu privire la câteva puncte cheie despre pe care ar vrea să le negocieze, inclusiv aspiraţiile Ucrainei de a deveni membră NATO, statutul Crimeei şi viitorul regiunii Donbas, pe care Rusia a recunoscut-o ca independentă cu doar câteva zile înainte de invazie.

DailyBusiness
Cum arată interiorul casei construite de Adela Popescu și Radu Vâlcan la țară. Actrița, încântată de rezultat
Spynews
Cum se simte fiul Larisei Udilă, după ce a fost operat. Milan a fost supus unei intervenții chirurgicale la doar patru ani
Bzi.ro
Lora a făcut senzație pe plajă, la 43 de ani! Costumul de baie minuscul și poziţiile provocatoare au atras multe priviri! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce studii are, de fapt, David Popovici. Secretul din spatele discursurilor impecabile ale campionului
Capital.ro
Serviciul militar voluntar, introdus prin lege. Vor merge în Armată 6 luni. Va fi permisă și recrutarea obligatorie
Playtech.ro
Accident cumplit pe Valea Oltului: 7 persoane implicate, un copil de 3 ani a murit, iar 6 au ajuns la spital
Adevarul
Migrația, noul pariu electoral al AUR, după modelul partidelor suveraniste din Vest
wowbiz.ro
Ea este refugiata ucraineancă ucisă cu sânge rece în SUA! Avea 23 de ani și fugise din calea războiului, dar a sfârșit înjunghiată la metrou: „Viața ei a fost curmată mult prea devreme”
Economica.net
Noua ordine mondială. Ce acord pregăteşte Trump cu Putin
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
Un tânăr de 20 de ani a murit într-un accident grav, în Botoșani. Alte cinci persoane au fost rănite și transportate la spital
Cancan.ro
Andi Moisescu a divorțat de Olivia Steer! A părăsit-o după 22 de ani
iamsport.ro
Mircea Lucescu a răbufnit: ”Piața e invadată de produse străine, noi ce mai avem?”
MediaFlux
Țara care taie ajutoarele sociale pentru români. Nu poți pleca în ”vacanță” fără să anunți autoritățile
stirilekanald.ro
Costi, soția lui și un alt cuplu, morți în urma unui accident rutier, în Germania. Noua mașină i-a devenit sicriu românului și familiei lui
Atenție! Dacă partenerul tău îți face asta într-o relație …