Război în Ucraina, ziua 43. Rusia s-a retras complet din Kiev şi Cernihiv. Zonele în care armata lui Putin pregăteşte noi atacuri

Militarii ruşi şi-au finalizat retragerea in regiunile Kiev și Cernihiv, situate în nordul Ucrainei, la 43 de zile de la declanşarea ofensivei ordonate de preşedintele Vladimir Putin. Oficiali din Pentagon susţin că forţele armate se reconsolidează în Belarus şi Rusia, pentru a pregăti o ofensivă în Donețk, Lugansk și Harkov în următoarele zile. Între timp, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere puterilor occidentale o blocadă financiară totală împotriva Moscovei pe motiv că sancţiunile din noul pachet nu sunt suficiente.
Filip Stan
07 apr. 2022, 10:57
Război în Ucraina, ziua 43. Rusia s-a retras complet din Kiev şi Cernihiv. Zonele în care armata lui Putin pregăteşte noi atacuri

Război în Ucraina, ziua 43.  Oficiali din cadrul Departamentului american al Apărării au afirmat că retragerea militarilor ruşi din regiunile Kiev şi Cernihiv este finalizată, transmite BBC.

„Forţele ruse de lângă Kiev şi Cernigău şi-au încheiat retragerea din zonă pentru a se reîntări şi reechipa în Belarus şi Rusia”, a declarat un oficial de la Pentagon.

„Nu vedem forţe ruse în sau în jurul Kievului ori în sau în jurului Cernihivului”, a explicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Oficialul american a afirmat că preşedintele rus Vladimir Putin „nu şi-a îndeplinit niciunul dintre obiectivele strategice”. „El a preluat controlul doar în centre cu populaţie redusă… Nu au cucerit Harkovul”, a spus aceasta.

Invadarea Ucrainei a fost mult mai costitisoare, iar succesul nu a fost cel la care se aşteptau oficialii ruşi. Experţii susţin că Moscova îşi modifică abordarea militară, notează CNN într-o analiză a ofensivei militare ordonate de Vladimir Putin.

Din acest motiv, noua strategie de război a Rusiei se va axa pe încercarea de a prelua controlul asupra regiunii Donbas și a altora din estul Ucrainei, până la începutul lunii mai, au afirmat mai mulţi oficiali americani cu informaţii despre evaluările serviciilor de informaţii ale SUA.

Citeşte şi: Biden dă de pământ cu Putin! Îl acuză de „crime de război majore” în Ucraina

Război în Ucraina, ziua 43. Oraşul care ar putea deveni noua ţintă după retragerea din zona Kiev

Orașul Sloviansk, aflat la aproape 500 de kilometri de Kiev, ar putea deveni un câmp de luptă crucial în săptămânile următoare.

„Eforturile forțelor ruse care avansează de la Izium pentru a cuceri Sloviansk vor fi probabil următoarea bătălie esențială a războiului din Ucraina”, a spus Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un think tank din Washington DC, în raportul său de săptămâna aceasta despre conflictul din Ucraina, conform Digi24.

Între timp, miniştrii de Externe din statele NATO se întâlnesc joi dimineaţă pentru a discuta despre noile ajutoare pe care le vor trimite în Ucraina. Printre participanţi se numără şi ministrul de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba. Oficialul ucrainean e aşteptat să le spună aliaţilor săi să ofere Ucrainei armele de care are nevoie în război.

Citeşte şi: Zelenski, declaraţiile care aruncă în aer negocierile de pace: „Ucigaşii îşi acoperă urmele”

Război în Ucraina, ziua 43. Vladimir Putin, reacţie furibundă despre masacrul din Bucea

De cealaltă parte, preşedintele rus Vladimir Putin a catalogat drept o „provocare grosolană şi cinică” a autorităţilor ucrainene descoperirea unor cadavre de civili în oraşul Bucea, după retragerea forţelor ruse din regiunea Kiev, conform AFP.

Reacţia liderului de la Kremlin a provocat un val de indignare la nivel mondial. Putin nu este singurul oficial rus care a negat implicarea Moscovei în atrocităţile care au avut loc în oraşul ucrainean Bucea.

Rusia a catalogat drept o „falsificare” imagini care surprind cadavre pe străzi în acest oraş, publicate începând din weekend de presă.

Totodată, ambasadorul rus în Statele Unite a afirmat că noile sancţiuni aplicate de SUA împotriva Rusiei reprezintă „o lovitură directă asupra populaţiei Rusiei, cetăţenilor de rând”.

„Atacurile neîncetate ale Administraţiei Biden, sub forma sancţiunilor, demonstrează adevăratele aspiraţii ale Statelor Unite”, a spus ambasadorul rus în SUA, Anatoli Antonov.

Volodimir Zelenski cere sancţiuni şi mai dure împotriva Rusiei. Ironii la adresa puterilor occidentale: „Dacă nu sunteţi în stare, nu ar fi trebuit să vă începeţi activitatea politică”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski consideră că noul pachet de sancţiuni aplicat Rusiei este „spectaculos, dar nu e de ajuns”. Liderul de la Kiev i-a criticat în termeni duri pe politicienii care iau deciziile asupra sancţiunilor asupra Rusiei despre care crede că nu sunt proporţionale cu ravagiile pe care ruşii l-au produs la Bucea.

„Dacă nu sunteţi în stare, nu ar fi trebuit să vă începeţi activitatea politică. (…) Ne pregătim pentru o nouă reducere a potenţialului militar al Rusiei. Trupe şi echipamente. Vom lupta şi nu ne vom retrage. Vom căuta orice opţiune posibilă pentru a ne apăra până când Rusia va începe să discute serios despre pace”, a declarat Zelenski.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a afirmat că dacă ţările occidentale continuă să expulzeze diplomaţi ruşi, Moscova poate lua în calcul posibilitatea de a înceta relaţiile diplomatice cu acestea. Spania, Italia şi Danemarca au expulzat marţi aproximativ 70 de diplomaţi ruşi, după ce zilele trecute Germania şi Franţa au expulzat 75 de diplomaţi.

 

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Detalii tulburătoare despre Dana și Tibi, cei doi frați care au murit înecați în Chirpăr. Cum a scăpat, de fapt, verișoara care era cu ei la pârâu. Mezinul familiei a asistat la momentele cumplite
Capital.ro
Se reține permisul de conducere și poți face închisoare 5 ani. Restricții în România dacă ai permis categoria B
Playtech.ro
Coșmar fără sfârșit pentru familia lui Mario. Sora băiatului, amenințată: Știu tot ce faci, unde ieși
Adevarul
Actor celebru demontează nostalgia comunistă: „Unde dracu era omenia? Toți erau turnători”
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este primarul care a murit în tragedia de pe DN1, după ce a in... Vezi mai mult
iamsport.ro
20 de afaceriști din Constanța, gata să investească câte 5.000.000 de euro în Farul lui Hagi!
MediaFlux
Alocația și indemnizația în luna februarie se dau în avans. Când se virează banii
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil