Război pe Bazinul Olimpic, la Braşov. Protecţia Consumatorilor vrea să îl ÎNCHIDĂ

Activitatea Bazinului Olimpic de Înot din Braşov ar putea fi suspendată după ce s-au constatat mai multe deficienţe ca urmare a unui control al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), a anunţat Claudiu Susanu, şeful CJPC Braşov.
Daniel Spătaru
01 iul. 2014, 12:23
Război pe Bazinul Olimpic, la Braşov. Protecţia Consumatorilor vrea să îl ÎNCHIDĂ

„În conformitate cu legislaţia în vigoare, Bazinul Olimpic de Înot ar trebui prevăzut cu o bară perimetrală, 1/10, 1/15 din apă ar trebui primenită zilnic, iar săptămânal, bazinul trebuie dezinfectat. Mai mult, trusa medicală de la bazinul mare avea o parte dintre medicamente expirate, iar la bazinul mic, pentru copii, trusa medicală lipsea în totalitate. Acest agent economic poate să primească o amendă de până la 100.000 de lei plătibilă şi suspendarea activităţii până la remedierea deficienţelor.

Doresc să suspend activitatea pentru că, dacă într-un an de zile de la controlul precedent, când au fost stabilite măsurile de remediere, nu au considerat că este normal să se respecte legislaţia, cred că este singura măsură care va duce la aplicarea şi respectarea normelor legale„, a precizat comisarul-şef al CJPC Braşov, Claudiu Susanu.

El a ţinut să precizeze că, în urmă cu un an, a mai efectuat un control la Bazinul de Înot şi de atunci nu s-a remediat nimic, deficienţele fiind aceleaşi.

În replică, directorul Direcţiei de Sport şi Tineret din cadrul primăriei Braşov, administratorul Bazinului de Înot, Emilian Cernica, a declarat că Ordinul 536 /1997 după care s-a efectuat controlul este abrogat şi că deficienţele constatate, în special cele referitoare la bara perimetrală, care nu a fost prevăzută în proiectul bazinului, şi schimbarea apei care se face cu ajutorul unor instalaţii speciale, nu sunt, după părerea sa, deficienţe care să justifice suspendarea activităţii..

„Eu sunt administratorul acestui Bazin Olimpic de Înot, nu eu l-am proiectat. Bazinul este în garanţie şi nu se poate interveni pentru a face nu ştiu ce modificări. În locul barelor perimetrale există, şi acest lucru se poate vedea, un alt sistem de prindere. În ceea ce priveşte filtrarea apei din bazin, aceasta este complet automatizată şi se poate realiza filtrarea întregii cantităţi de apă în patru ore şi nu este nevoie să fie schimbată la două săptămâni. Facturile pe care le plătim la Compania Apa dovedesc acest lucru. Din punctul meu de vedere, singura problemă reală este faptul că rivanolul şi perogenul sunt expirate şi nu toată trusa de medicamente„, a spus Cernica.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea a declarat că este normal ca instituţiile abilitate să facă controale şi să dea şi sancţiuni dacă este cazul.

„Vorbim despre Bazinul Olimpic de Înot care are ca destinaţie sportul şi nu agrementul, pentru că nu este o piscină. A fost construit de Compania Naţională de Investiţii care a promovat şi proiectul. Comisariatul Regional al Protecţiei Consumatorilor ne-a prezentat un punct de vedere care este valabil, după părerea noastră, pentru piscinele de agrement. Dacă este cazul, vom ataca orice decizie a Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor pentru că acest bazin respectă toate regulile impuse pentru acest gen de activităţi. Este un bazin unde intră sportivi de performanţă, antrenori, copii cu antrenori, nu intră orice persoană pentru a-şi petrece timpul liber”, a afirmat Sorin Toarcea.

Bazinul Olimpic de Înot a fost dat în folosinţă în luna aprilie 2013, are 658 de locuri în tribună, 10 culoare, iar bazinul are dimensiuni olimpice 50 x 25 x 2 metri. Îndeplineşte toate standardele pentru desfăşurarea de competiţii interne şi internaţionale.

Citeşte şi TRANSFĂGĂRĂŞANUL va fi DESCHIS de la 1 iulie 2014. Vezi până când se poate circula pe DN 7C

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ce s-ar putea alege de proprietățile deținute de Răzvan Raț în Ucraina: ”Nu mai dau rușii drumul la Donbas”
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Veste de ultimă oră de la meteo! Se schimbă vremea complet: anunţul va supăra mulţi români
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ei sunt Diana și George, cei doi soți care au murit în accidentul cumplit de la Bacău! Femeia de 25 de ani era însărcinată
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Bolojan și-a pus oamenii în funcții cheie. Ce vrea să facă în justiția din România
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet