Sunt doar câteva noţiuni extrase din motivările instanţelor pentru sutele de sentinţe prin care s-a dat dreptate clienţilor care s-au judecat cu băncile. Multe, spun clienţii, puţine, zic băncile. Cert este că lucrurile nu se opresc aici, iar tăvălugul proceselor continuă.

ECONOMICA.NET a demarat o campanie pe care am numit-o "Români vs. bănci". Puşi în faţa unei realităţi care a devenit deja un fenomen, vom prezenta, timp de mai multe zile, soluţii ale instanţelor, lămuriri despre clauzele abuzive, opinii legale în chestiune, etc. Nu instigăm, ci doar încercăm să informăm clienţii băncilor, pe care băncile, sau mai precis unele bănci, nu i-au informat atunci când le-au vândut marfa.

Într-o ţară în care populaţia ştie alfabetul educaţiei financiare abia până la litera C, a fost foarte uşor pentru unii negustori de bani să ia trei piei de pe doi amărâţi cu un salariu mediu care s-au săturat să plătească chirii astronomice şi au vrut şi ei casa lor la bloc, şi aceea din ce în ce mai scumpă. Bancherii au văzut repede că românul era în primul rând interesat de cât de mulţi bani poate să ia de la bancă, nu şi de cum poate să-i dea înapoi. Şi i-au dat câţi bani a vrut, sărind uneori peste norme de prudenţialitate elementare, ba chiar ajutându-l să cumpere ceea ce, la o analiză de cinci minute pe colţul mesei, era evident că nu-şi poate permite. De aceea au inventat dobânda fixă-dar-care-poate-creşte-în-funcţie-de-politica-băncii sau dobânda promoţională care apoi se dublează, triplează, cvadruplează... Dacă am luat bani de acasă cu 1% dobândă şi-i revând în România cu 8%, merită riscul. Oare câţi pot să nu mai plătească?

Din păcate, a venit criza şi mulţi nu mai pot să plătească. Bilanţul unei bănci mări din România, pe care n-o vom numi aici, arăta, toamna trecută, o rată de credite neperformante de 22%. Adică 2,2 miliarde de euro. Aţi spune “aia e, banca s-a fript, acum plăteşte”, numai că n-a fost aşa. Banca e obişnuită să nu piardă niciodată şi aici a apărut marea problemă care a declanşat asaltul sălilor de judecată: i-a pus să plătească mai mult pe clienţii care mai erau bun-platnici. Legal şi cu hârtie acasă: “Potrivit prevederilor din contractul de credit nr… rata dumneavoastră a crescut cu…”.

Şi, supriză, banca a avut neplăcerea să constate că, la judecată, prevederea X din contractul Y (pe care de cele mai multe ori clientul băncii nici nu l-a citit înainte să-l semneze, pentru că, într-adevăr, atât l-a dus capul) nu se poate aplica pentru că e ilegală.  Banca trebuie să modifice contractul de credit şi să-i dea omului înapoi din bani. Şi totuşi, banca se încăpăţânează să nu schimbe şi în celelalte contracte prevederile socotite ilegale într-un contract. De aici alte procese şi vâlvătaia creşte.

Nu generalizăm, nu toate băncile au procedat la suprataxarea “legală” a clienţilor, după cum nu toate băncile şi-au agăţat clienţii cu promoţii otrăvite. Numai că, dacă nu se schimbă acum nimic în comportamentul băncilor care au făcut asta, şi băncile bune vor avea de suferit. În viitorul apropiat, vor căuta cu lumânarea un client bun căruia să-i mai vândă un credit, pentru că această specie va fi foarte rară şi foarte puţin dispusă să-i mai calce pragul.

Puteţi citi aici textele din campania ECONOMICA.NET, "Români vs. bănci"