„Răzbunarea e arma prostului”. A murit după ce a dat foc la casa vecinului

Un bărbat în vârstă de 64 de ani din comuna Bătrâni, județul Prahova, a murit după ce a vrut să dea foc casei unui vecin! Cei doi mai avuseseră conflicte în trecut, iar marți seară, 29 octombrie, s-ar fi certat din cauza unei căpițe de fân pe care unul dintre ei ar fi pus-o lângă casa celuilalt.
Filip Stan
30 oct. 2019, 09:38

Un bărbat de 64 de ani a fost găsit decedat, în localitatea Bătrâni, pe acoperișul unei anexe dintre două case. Acesta ar fi încercat să incendieze construcția, după o ceartă cu vecinul său. Cazul a fost sesizat de către vecinul bărbatului decedat.

Potrivit unor surse, cei doi ar fi avut un conflict. Bărbatul de 64 de ani s-ar fi urcat pe o anexă comună a celor două proprietăți, care este lipită de cele două case.

Între acoperișurile caselor și cel al anexei este o diferență de nivel. Bărbatul s-ar fi urcat, așadar, pe anexă și ar fi stropit cu produs petrolier, după care ar fi dat foc cu bricheta.

Proprietarul casei învecinate, în vârstă de 53 de ani, a venit să stingă incendiul și a observat că vecinul său era decedat. Curios este faptul că trupul bărbatului decedat nu a suferit deloc arsuri, fiind găsit intact și fără urme de violență.

Cauza decesului va fi stabilită la necropsie. Bărbatul suferea de diabet. Poliția a deschis dosar penal pentru distrugere și ucidere din culpă, potrivit procedurilor în astfel de cazuri.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Lista de 6 jucători pe care Gigi Becali vrea să-i dea afară de la FCSB! Surpriza Ofri Arad! Exclusiv
Capital.ro
Moștenirea după deces. Ce drepturi are copilul care a plătit toate cheltuielile părinților
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT