Reacţia Patriarhiei Române după ce ÎPS Teodosie a fost sub control judiciar pentru mită şi fals în acte pentru a primi fonduri UE

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost dus luni la DNA Constanţa, după ce ar fi fost prins în flagrant primind mită 500 de euro. Patriarhia Română a anunţat că nu se pronunţă în legătură cu situaţia IPS Teodosie înainte de finalizarea anchetei, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
Alina Costache
18 oct. 2016, 06:16
Reacţia Patriarhiei Române după ce ÎPS Teodosie a fost sub control judiciar pentru mită şi fals în acte pentru a primi fonduri UE

„Patriarhia Română nu se pronunţă în legătură cu situaţia IPS Teodosie. Controlul judiciar este doar o etapă incipientă a anchetei penale. Ancheta este în desfăşurare. Aşteptăm o decizie la finalul anchetei”, a declarat Vasile Bănescu, potrivit News.ro.

Totodată, purtătorul de cuvânt a spus că există autonomie la nivelul episcopiilor, iar răspunderea IPS Teodosie este personală.

„Este foarte important să aşteptăm decizia finală a anchetatorilor, răspunderea IPS Teodosie fiind una personală”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 17 octombrie 2016, față de: 

PETRESCU TEODOSIE, arhiepiscop al Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: 
– luare de mită, 
– folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții: 

BECA STERE, MALAXA BOGDAN-PETRIȘOR, NADOLEANU GHEORGHE, COJOCARU CIPRIAN-IOAN, mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

ȘTEFAN AURELIAN, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: 

În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului împreună cu ceilalți inculpați au folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene.

În declarațiile prezentate la A.P.I.A., inculpații au declarat în mod nereal că utilizează anumite suprafețe agricole având categoriile de folosință „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi.

De asemenea, un alt aspect fals prezent în cuprinsul declarațiilor depuse în perioada respectivă a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) și cerințele legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, sănătatea publică, sănătatea animalelor și sănătatea plantelor, reglementate prin legislația națională, pe toată suprafața agricolă a exploatației și pentru activitatea agricolă pe care o desfășoară.

Faptele au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.356.973 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 148.610,21 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei, în anul 2016 plățile nefiind încă autorizate (această faptă a rămas în faza tentativei).

În primăvara anului 2016, inculpatul Teodosie Petrescu, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, a primit de la o persoană suma de 500 de euro. 

Banii respectivi au fost primiți în legătură cu îndeplinirea, de către inculpatul Teodosie Petrescu, a îndatoririlor sale de serviciu ce decurg din calitatea de Arhiepiscop al Tomisului, în sensul de a dispune ca persoana în cauză să primească remunerație legală pentru activitatea pe care o desfășura într-o parohie.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Petrescu Teodosie, trebuie să respecte următoarele obligații: 
– să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, 
– să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței, 
– să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
– să nu desfășoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri publice/europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/ Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuși,
– să nu se apropie de ceilalți suspecți/inculpați din dosar, de martori, experți și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia. 

Inculpatului Petrescu Teodosie i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului și suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală. 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT