Reacţii în PSD după demisia în alb a lui Victor Ponta: Să plece şi din Parlament!

Vicepreşedintele PSD, senatorul Paul Stănescu, a declarat miercuri că ar fi bine ca Victor Ponta să renunţe şi la calitatea de deputat, dacă tot vrea să părăsească partidul, după ce fostul lider social-democrat a anunţat că-i va trimite o demisie în alb lui Liviu Dragnea.
Filip Stan
08 mart. 2017, 12:09
Reacţii în PSD după demisia în alb a lui Victor Ponta: Să plece şi din Parlament!

Paul Stănescu a afirmat că Ponta ar trebui să se conformeze condiţiilor pe care le punea chiar el, atunci când era preşedinte al PSD.

„Dacă tot vrea să plece din partid, ar fi bine ca Victor Ponta să-şi dea demisia din Parlament, din funcţia de deputat. În partid este simplu membru şi nu ştiu cât contează dacă îşi dă demisia. Şi dumnealui, când era preşedinte, le cerea astfel de demisii altora. Ar fi bine să se conformeze acelor cerinţe pe care le avea, atunci când se afla în conducerea partidului şi să demisioneze din funcţia pe care o are în Parlament”, a declarat, pentru Mediafax, Paul Stănescu.

Şi alţi lideri PSD au reacţionat în urma anunţului fostului premier. 

Preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a declarat că decizia lui Victor Ponta este „un act unilateral” pe care şi-l poate permite orice membru de partid, însă nu crede că această decizie are ca scop realizarea unei grupări paralele în PSD.

„Orice membru de partid are dreptul să-şi dea demisia. Înţeleg că este o demisie în alb, nu înţeleg când se produce ea. Este o decizie a lui, proprie. Nu cred că există pericolul ca vreun parlamentar să-l urmeze, cum nu cred nici că Victor Ponta doreşte să facă vreo grupare paralelă în PSD”, a precizat Nistor.

Preşedintele organizaţiei e PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, un apropiat a lui Victor Ponta, a declarat pentru Mediafax că plecarea acestuia din PSD ar fi o pierdere şi speră că Victor Ponta va avea înţelepciunea să înţeleagă că viitorul lui şi al PSD-ului este unul comun.

“Am fost şi rămân un om apropiat de Victor Ponta. Plecarea lui din PSD ar fi o mare pierdere pentru partid. Îmi doresc ca Victor Ponta să aibă înţelepciunea, să înţeleagă că locul lui este în PSD, că împreună am făcut multe lucruri bune pentru ţară şi că viitorul este unul comun – al PSD-ului şi a lui Victor Ponta”, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Fostul premier Victor Ponta a declarart, miercuri, că îi va trimite în cursul zilei preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, demisia sa în alb din partid, el menţionând că atunci când îl va supăra foarte tare, acesta va putea să o introducă şi să scape de persoana sa.

„Dacă deranjez, că am văzut că deranjez, de astăzi o să-i trimit domnului Dragnea – ştiţi că eu nu vreau să mă dea nimeni afară din partid – îi trimit demisia mea în alb şi când îl supăr foarte tare o introduce şi a scăpat de mine. Dar să tac din gură n-o să tac, nu pot la vârsta asta să mai tac din gură pe lucruri pe care le-am văzut, e care le ştiu şi pe care le văd cu îngrijorare”, a spus Ponta.

Citeşte şi: Ponta: O să-i trimit lui Liviu Dragnea demisia în alb. Nu mai am relaţii de prietenie cu Liviu. Dragnea: Nu voi activa demisia

DailyBusiness
Încă un trend ucigaş ia amploare în mediul online. „Mukbang”, fascinaţia pentru cantităţile uriaşe de mâncare
Spynews
Schimbare de ultimă oră la Teatrul Național de Operetă! Ce a decis ministrul Culturii | SURSE
Fanatik.ro
Care e cea mai ghinionistă echipă românească în cupele europene: “A jucat de patru ori cu deținătoarea Ligii Campionilor!”
Capital.ro
România a pierdut o legendă. Teatrul Naţional a anunțat decesul. A fost o stea de nivel internațional
Playtech.ro
Cum se acordă prioritate pe drumurile cu trei benzi. Explicația simplă a regulii
Adevarul
O expresie fără sens a cucerit generația Alpha: „6-7! este ca o plagă, un virus care le-a acaparat mințile”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Economica.net
Tancuri noi pentru România şi o scurtă istorie a tancului românesc TR-85M1 BIZONUL - Ce este programul "Tanc principal de luptă"
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
Teatrul românesc este în doliu! A murit unul dintre cei mai mari scenografi români
Cancan.ro
Ce s-a găsit în apartamentul Vasilicăi Enache, avocata moartă în explozia din Rahova. OBIECTUL care dă ancheta peste cap!
iamsport.ro
Suma URIAȘĂ încasată săptămânal de Dennis Man la Eindhoven, în cei patru ani de contract
MediaFlux
Prins între fotbal și afaceri cu mobilă, Dan Șucu găsește mereu timp pentru soție. Fie doar și pentru un prânz rapid la mall FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
De ce s-a anulat întâlnirea dintre Trump și Putin de la Budapesta. Duș rece pentru președintele SUA
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi