Reacții șocante după cazul femeii ucise de fiică pentru avere în Sibiu: „Trebuie condamnată pe viață”. Noile informații dezvăluite de oamenii legii

Cazul crimei din Sibiu a stârnit uimire și indignare în rândul vecinilor, iar reacțiile celor care le cunosc pe cele două femei arată cât de școant este pentru comunitate ceea ce s-a întâmplat.
Giorgiana Amarie
29 dec. 2025, 19:07
Reacții șocante după cazul femeii ucise de fiică pentru avere în Sibiu:

Cazul crimei din Sibiu, în care o femeie și o asistentă au fost reținute pentru omor calificat, a șocat vecinii. Reacțiile celor care le cunosc pe cele două au fost tulburătoare, oamenii exprimându-și indignarea față de gravitatea faptei.

Citește și:

„Cred că au făcut asta pentru bani, așa am înțeles. Foarte rău să omori un om. Mama, mama ta, să o omori? Ce-i aia? Cum e? Trebuie condamnată pe viață”, a spus o femeie, potrivit Ora de Sibiu.

Rodica, o altă vecină, și-a exprimat surprinderea față de implicarea asistentei medicale: „O știam. Da, am fost la dânsa când am fost la Urgențe. S-au comportat foarte frumos, mi-au dat prim-ajutor în toate și în tot ce am avut. Și nu, nu cred că pot să fie așa. Foarte vorbăreață, vorbea frumos cu personalul, cu pacienții. Și foarte bine se comportă. Eu sunt șocată pentru că nu-mi vine să cred, pentru că n-aș crede că ar putea face așa ceva”, a spus aceasta.

Una dintre vecine a subliniat discrepanța dintre comportamentul asistentei în viața de zi cu zi și implicarea sa în crimă: „Deci nu cred că ar putea face așa. Tot timpul am nimerit-o pe dânsa când am avut probleme la urgențe, m-a ajutat, a fost amabilă și vorbea frumos cu pacienții”, a declarat femeia.

Citește și: Crimă odioasă de Crăciun în Teleorman. Nepotul de 32 de ani și-a ucis bunicul în vârstă de 86 de ani crezând că astfel îl va „mântui”. Poliția l-a prins la mai bine de 24 de ore, deși criminalul se afla chiar lângă echipaj

Detaliile care au ieșit la iveală în urma crimei din Sibiu

Femeia de 38 de ani și o asistentă medicală au fost reținute de procurori, fiind acuzate pentru omor premeditat. Ancheta arată că fiica victimei, ajutată de asistentă, și-a sedat și axfisiat propria mamă pentru a-i însuși averea și a-și asigura un trai de viață luxos în Dubai. Potrivit autorităților, femeia își dorea avere de peste un milion de euro, a spus procurorul-șeg al Secției Judiciare din Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Dan Simion.

„Referitor la moştenire nu sunt încă finalizate cercetările. Dar la acest moment ştim că este vorba de cel puţin trei imobile în judeţul Sibiu, având o valoare cumulată de peste un milion de euro”, a explicat procurorul Dan Simion.

Autoritățile au precizat că, în cazul crimei, au fost reținute circumstanțele premeditării și săvârșirii faptei din interese materiale.

Potrivit informațiilor oferite de procurori, crima ar fi avut loc în luna iunie a anului 2024 și ar fi fost premeditată chiar de fiica victimei, în vârstă de 38 de ani. Aceasta a fost ajutată de o asistentă medicală, în vârstă de 46 de ani, din Cisnădie, care ar fi contribuit la procurarea substanțelor necesare. Tragedia s-a petrecut în locuința victimei situată pe strada Vlahuță din Sibiu.

Asistenta i-ar fi oferit fiicei o cantitate de sedative, pe care aceasta le-ar fi strecurat în ceaiul mamei sale, în vârstă de 59 de ani. După ce victima a adormit, asistenta a intervenit la fața locului și i-ar fi injectat suplimentar alte sedative pentru a o ucide. Ulterior, pentru a elimina orice dubiu, cele două ar fi recurs și la asfixiere, folosind o pernă.

Fiica femeii a vândut bunurile moștenite și s-a mutat în Dubai. În această lună, ea s-a întors în Sibiu pentru a vinde o locuință, însă a fost prinsă de anchetatori.

„Cazul decesului femeii, a fost deschis în urma unor informaţii primite de anchetatori”, a explicat procurorul Dan Simion.

La Spitalul Orăşenesc din Cisnădie au început verificări după ce a fost arestată asistenta medicală acuzată de crimă.

„Vom face o anchetă la spital pentru posibilă sustragere de substanţe”, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul oraşului Cisnădie, Mircea Orlăţan.

Managerul spitalului, Maria-Delia Mincă, a anunţat începerea verificărilor la Camera de Gardă unde lucra asistenta, căreia i s-a suspendat contractul individual de muncă din data de 29 decembrie.

Totodată, a fost demarată o investigație internă cu privire la gestionarea medicației cu regim special în Camera de Gardă, iar dacă vor exista solicitări din partea autorităților vor fi extinse investigațiile în funcție de cerințe.

Citește și: Crimă sau suicid? Moartea unui rapper în vârstă de 26 de ani ridică numeroase semne de întrebare, după ce corpul i-a fost găsit într-o cameră de hotel

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Întăriri pentru FCSB, după dubla cu Universitatea Craiova! MM Stoica: ”Dacă pierdem duminică, e dezastru!”
Capital.ro
Dezvăluirea momentului. Acum s-a aflat ce a făcut Călin Georgescu în timpul pandemiei
Playtech.ro
Mutarea mașinii după accident în 2026: când ai voie și când îți strici apărarea
Adevarul
Fiului lui Ramzan Kadîrov i-a fost scoasă splina, e slăbit și riscă să-și piardă vedere. Gărzile sale, în stare gravă
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bebeluș a murit după ce a băut lapte de... Vezi mai mult
iamsport.ro
Gică Hagi intenționează să ”curețe” mai multe nume importante din FRF! Cine sunt oamenii pe care vrea să îi înlăture: ”Au început să îl amenințe pe ăla”
MediaFlux
Viața din spatele rolului Plaha. Actorul Iulian Postelnicu dă cărțile pe față
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat