Realitatea drogurilor, fără filtre, într-un eveniment din campania „Conștient, nu dependent” la Iaşi. Povestea lui Lucian: „La 20 de ani, am comis un grav accident, din cauză că la 14 ani am ales să pun un joint în gură”

Evenimentul de la Iași a demonstrat că prevenția nu se mai poate face cu pliante și slogane, ci cu oameni care au trăit infernul și s-au întors.
Viorel Dobran
11 feb. 2026, 13:57
Realitatea drogurilor, fără filtre, într-un eveniment din campania

Aula Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost astăzi scena unei lecții dure despre supraviețuire, o întâlnire brută cu realitatea străzii, facilitată de campania națională „Conștient, nu dependent”, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. În fața studenților, elevilor și părinților s-a vorbit despre consumul de droguri la vârste din ce în ce mai fragede, despre ușurința cu care se pot procura substanțe și despre ce putem face îna ceastă privință.

La eveniment a fost prezent și Lucian Ibănescu. Astăzi student la Drept și tată, el a vorbit despre cei șase ani din viața sa în care a fost sclavul substanțelor, și despre cum aceste drumuri se termină de obicei cu tragedii.

La Liceul Româno-Finlandez, ora de dirigenţie devine o lecţie de viaţă: tinerii învață să fie „Conștienți, nu dependenţi”

La 20 de ani am ajuns să fiu responsabil de un accident. Conduceam și am provocat un accident în care, din păcate, cineva și-a pierdut viața. Eu stau astăzi în fața voastră responsabil de moartea cuiva, din cauză că la 14 ani am ales să pun un joint în gură”, a mărturisit într-un alt context Lucian Ibănescu. Mărturia lui Lucian, adusă în fața ieșenilor de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, a demontat mitul inofensiv al „consumului recreațional” și al ideii că poți controla substanța. Tânărul a povestit cum a început totul la 14 ani, din curiozitate și anturaj, pentru ca mai târziu să ajungă să locuiască singur, într-un apartament plin de mizerie, cu cinci dosare penale și o tentativă de suicid la activ.

Alături de el, expertul antidrog Cătălin Țone a oferit contextul macro al acestei drame personale. Cătălin Țone, care cunoaște fenomenul din perspectiva anilor petrecuți la conducerea Serviciului Antidrog, a avertizat publicul ieșean asupra pericolului noilor substanțe psihoactive, așa-numitele etnobotanice. Lucian Ibănescu a confirmat spusele expertului, amintindu-și degradarea rapidă provocată de aceste substanțe: „A fost drogul care m-a degradat cel mai tare. De dimineață până seara singurul lucru la care mă gândeam e de unde fac rost de droguri”.

Dimensiunea psihologică a dezbaterii a fost acoperită de Gabriela Maalouf, care a explicat mecanismele nevăzute din spatele dependenței. Psihologul a atras atenția asupra disperării părinților care nu au instrumente de intervenție, un aspect punctat și de invitatul special. Lucian a relatat momentul în care mama sa, neștiind cum să gestioneze situația, a ajuns să caute pe Google „copilul meu se droghează, ce să fac?”, o imagine care surprinde perfect neputința familiilor din România în lipsa unor programe coerente de educație.

Ora de dirigenţie „Conştient, nu dependent” îi protejează pe elevi de pericolul drogurilor. O nouă provocare a fost lansată în şcolile din întreaga ţară

Evenimentul de la Iași a demonstrat că prevenția nu se mai poate face cu pliante și slogane, ci cu oameni care au trăit infernul și s-au întors. Astăzi, Lucian este abstinent de peste șapte ani, și-a întemeiat o familie și lucrează pentru a-i salva pe alții, însă mesajul său rămâne unul de alertă maximă. Acțiunea organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României face parte dintr-un turneu de conștientizare care vizează nordul țării. Caravana „Conștient, nu dependent” își va continua traseul cu oprirea la Suceava, pe 16 februarie, urmată de o întâlnire cu comunitatea din Rădăuți, pe 17 februarie, în încercarea de a oferi tinerilor și părinților armele necesare în lupta cu un fenomen care a devenit o urgență națională.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
MM Stoica s-a convins! El este fotbalistul sezonului în SuperLiga: „Prea bun!”
Capital.ro
Doliu în lumea artistică din România. A dus țara pe marile scene ale lumii: S-a suit la stele; un om cald și excesiv de modest
Playtech.ro
Cât costă o masă de 5 persoane în Thassos în 2026. Suma este mult sub cât plătesc turiștii pe litoralul românesc
Adevarul
Victorie după 7 ani de umilințe: mama care a învins sistemul pentru a-și vedea agresorul fiicei după gratii: „Acum merg cu capul sus”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Caz șocant în Capitală! O femeie de 53 de ani, de profesie psiholog, și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc
iamsport.ro
Patronul echipei din SuperLiga ar fi promis 8 transferuri și ”cea mai tare echipă din istoria clubului”. Edi Iordănescu, dorit ca antrenor
MediaFlux
Trupa Metallica, pregătită de marele concert de pe Arena Națională! Primele imagini cu plecarea de la hotel în uralele fanilor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi