Rebecca, eleva de 15 ani din Brașov care a pregătit gratuit peste 1.500 de copii pentru Evaluarea Națională: „Aveau nevoie de un sprijin, un ajutor în plus”

Rebecca, o elevă de doar 15 ani din Brașov a reușit să-și creeze una dintre cele mai mari comunități de sprijin pentru elevii care au susținut Evaluarea Națională.
Giorgiana Amarie
26 iun. 2026, 22:45
Rebecca, eleva de 15 ani din Brașov care a pregătit gratuit peste 1.500 de copii pentru Evaluarea Națională:

Rebecca Elena Ailincăi, elevă în clasa a IX-a la Colegiul  Național „Dr. Ioan Meșotă” din Brașov a organizat timp de aproape un an lecții online și sesiuni de recapitulare pentru elevii care urmau să susțină Evaluarea Națională. Totodată, Rebecca a realizat materiale de învățare pentru mai mult de 1.500 de copii, fără a percepe vreun cost.

Citește și: Fiul unei profesoare românce a obținut cea mai mare notă din Barcelona la Bacalaureat: „Pregătirea pentru examen a meritat”

Inițiativa tinerei a venit după experiența personală la examenul de Evaluare Națională și procesul de contestație.

În clasa a VIII-a, Rebecca obținuse nota 10 la simularea județeană la matematică și a încheiat gimnaziul ca șefă de promoție, cu media generală 10. După Evaluarea Națională, însă, a trecut prin experiența unei contestații, după ce a considerat că lucrarea sa nu fusese evaluată corect.

Astfel, ea și-a dorit să îi ajute pe copiii aflați în aceeași etapă importantă din viață.

„Nu vreau ca alți copii să se simtă singuri sau nepregătiți în fața unui examen atât de important.”, a spus Rebecca, potrivit Edupedu.

La început, Rebecca posta videoclipuri în care explica metode eficiente de învățare, greșeli frecvente și strategii. În timp, comunitatea creată de ea a crescut constant, de la câteva zeci de participanți la peste 1.500 de elevi din toată România.

Adolescenta susține că proiectul nu s-a limitat doar la rezolvarea exercițiilor, încurajându-i pe elevi să-și gestioneze emoțiile, să își organizeze timpul de învățare, să se odihnească înainte de examen și să nu își definească valoarea printr-o singură notă.

@_rebe.bebe♬ original sound – _rebe.bebe

Acum, Rebecca are peste 8.000 de urmăritori pe TikTok și mai mult de un sfert de milion de aprecieri la videoclipuri.

„Am reușit să deschid o comunitate, o formă pe WhatsApp pentru elevii din România care aveau nevoie de un sprijin, un ajutor în plus. A luat amploare: 100, 200, apoi 800 de elevi. Iar atunci când am lansat și cursul de recapitulare gratuit în ultima lună, am ajuns până la 1.600 de participanți”, a spus ea, potrivit Euronews.

Mama adolescentei, Daniela Ailincăi, consideră că inițiativa demonstrează că rețelele sociale pot deveni instrumente valoroase pentru educație.

„Zona aceasta de social media o putem folosi și într-un mod sănătos și oportun pentru a ne dezvolta. Rebecca a reușit să se bucure de prezența în social media și să creeze o platformă pentru a ajuta copiii care au atâta nevoie și nu pot beneficia financiar de ajutorul și sprijinul unui profesor”, a precizat mama adolescentei.

Citește și: Colegiul din România unde candidează 10 elevi de clasa a 5-a pe loc. Concurență uriașă pentru copiii care abia au terminat clasele primare

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
„Ne-a omorât Ofri Arad!” Gigi Mustață îl face praf pe fotbalistul transferat de Meme Stoica la FCSB
Capital.ro
Facturile la energie vor crește la iarnă. Bușoi: Nu cu 50%. Ajutorul de 50 de lei ar putea fi majorat
Playtech.ro
Programul de 15.000 de lei pentru prosumatori. Nu contează cine se înscrie primul pentru baterii: cum se calculează punctajul
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Ultimele imagini cu Toni Doboș, marele fotbalist și antrenor român. Cum arată astăzi, de ziua lui, la aproape 20 de ani de la teribilul accident Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte