RECHIZITORIU: Disidentul Gheorghe Ursu, victima colegilor de muncă şi a unui jurnal intim citit indiscret de aceştia

Disidentul Gheorghe Ursu a fost "turnat" la Securitate de colegii săi de institut, care au căutat în sertarele biroului inginerului, i-au găsit jurnalul în care nota idei intime şi gânduri opuse regimului, ceea ce a atras deschiderea dosarului informativ "Udrea", dosar care, finalmente, a condus la moartea bărbatului, ca urmare a torturilor.
Iulian Tudor
04 aug. 2016, 18:43
RECHIZITORIU: Disidentul Gheorghe Ursu, victima colegilor de muncă şi a unui jurnal intim citit indiscret de aceştia

Informatiile din rechizitoriul prin care tortionarii disidentului Gheorghe Ursu au fost deferiti justitiei releva faptul ca faza incipienta a dosarului, care, in final, s-a soldat cu decesul acestuia, a inceput de la o curiozitate a colegilor sai de la Institutul la care lucra, transmite news.ro.

Concret, arata procurorii militari de la Sectia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului instantei supreme, Gheorghe Ursu era, initial, in relatii neutre cu Securitatea, era cunoscut ca avand un membru de familie in Statele Unite ale Americii si nu intrase sub incidenta controalelor aspre ale Securitatii.

Fiind bine informat, noteaza procurorii in rechizitoriu, „inginerul Ursu a facut uz de actele juridice internationale la care Romania a aderat si a solicitat in permanenta viza pentru calatorii turistice in Europa, dar si pentru intalnirea cu fiica sa, S.O., plecata definitiv din Romania, din anul 1983, in SUA”.

„Conform datelor existente la dosar, verificarile nu au relevat aspecte negative si, la data de 2.10.1984, Directia a II-a din Departamentul Securitatii Statului a avizat „pozitiv” plecarea in SUA, in vizita la fiica sa, urmand a se elibera pasaportul turistic de catre o U.M. din Bucuresti”, se mai arata in documentul citat.

Procurorii mai noteaza ca, datorita cunostintelor pe care le avea, despre tratatele mondiale la care tara aderase la acea vreme, Ursu vizitase numeroase tari precum Grecia, Turcia, Spania, Elvetia, Franta sau Olanda.

In continuare, anchetatorii militari detaliaza motivele ce au stat la debutul dosarului informativ deschis pe numele disidentului, sub umbrela caruia tortionarii Securitatii l-au ucis pe inginerul Gheorghe Ursu.

„La data de 22 decembrie 1984 prin „nota de semnalare in cadrul S.I” nr. 865 din 22.12.1984 a fost transmisa informatia ca o lucratoare din cadrul Institutului pentru Sistematizare Locuinte si Gospodarire Comunala, desenatoarea Croitoru Parguta, „impreuna cu colegi de serviciu Petre Elena, Serban Liviu, Mihai Viginia, Stanciulescu Maria, Bobei Remus, au observat ca seful de colectiv, numitul Ursu Gheorghe, aproape zilnic, facea insemnari intr-un registru cu coperti cartonate, pe care il tinea in sertarul biroului sau, printre dosare”. „In una din zile, in lipsa acestuia, subalternii i-au luat registrul, curiosi, sa vada ce contine si au constatat urmatoarele: majoritatea insemnarilor se refereau la viata sa intima, precum si la caracterizarea membrilor colectivului pe care il conduce, caracterizari calomnioase. La mijlocul registrului au gasit mai multe pagini in care numitul Ursu Gheorghe Emil avea facute insemnari calomnioase la adresa conducatorului partidului si statului nostru”„, se arata in rechizitoriu.

Aceasta „nota de semnalare” a declansat la acea data ample cercetari pe numele inginerului.

Astfel, noteaza procurorii militari, fosta Directie a II-a din Departamentul Securitatii Statului, care avea in supraveghere informativa Institutul de Cercetari si Proiectare pentru Sistematizare Locuinte si Gospodarire Comunala Bucuresti, „afland despre existenta acestui jurnal si de continutul lui, a dispus, la data de 04.01.1985, deschiderea unui dosar de urmarire informativa cu numele conspirativ „Udrea”, cu toate ca, din punct de vedere juridic, simpla consemnare a unor impresii si pareri intr-un jurnal intim, fara a le face publice si fara a le discuta in public, nu avea nicio relevanta penala„.

Ca o prima masura, se arata in documentul citat, „s-a solicitat Directiei de Pasapoarte anularea aprobarii de ridicare de catre Ursu Gheorghe Emil a pasaportului pentru efectuarea vizitei in SUA, la fiica sa”.

In cadrul planului de masuri din dosarul de urmarire informativa a lui Gheorghe Ursu s-a stabilit „instruirea informatorilor si dirijarea acestora pentru a stabili cu exactitate care sunt reactiile acestuia, pana la efectuarea cercetarii informative, cat si dupa; discutii cu persoanele din baza de sprijin pentru a stabili activitatea zilnica desfasurata si atitudinea sa fata de sarcinile profesionale; verificarea insemnarilor din jurnalul personal, paragrafele cu continut ostil la adresa conducerii superioare de partid si de stat, persoanele care au luat cunostinta de acest inscris; efectuarea de perchezitii pentru a stabili daca subiectul mai detine si alte inscrisuri cu acelasi caracter ostil; verificarea relatiilor pe care subiectul le are cu alte persoane, a legaturilor sale in timpul urmaririi informative; investigatii la domiciliu (perchezitii secrete) si in cooperare cu ofiterii U.M. 0800/F, se vor lua masuri de supraveghere a subiectului in afara programului de lucru, prin reteaua informativa a acestei unitati; verificarea subiectului la domiciliu prin mijloace T.O. (tehnica operativa) pentru stabilirea legaturilor suspecte din tara si strainatate si intentiile de viitor ale acestuia; relatiile subiectului cu membrii bibliotecilor americane si franceze; verificarea anturajului subiectului cu lumea scriitorilor sau poetilor romani (Nina Cassian, Dan Desliu, Geo Bogza, Eugen Jebeleanu si altii) si daca acestia au vreo influenta asupra lui; verificarea daca are legaturi cu persoane cu manifestari ostile regimului si daca desfasoara manifestari propagandistice; verificarea tuturor materialelor de corespondenta din tara si strainatate”.

„Toate aceste masuri erau motivate numai prin aceea ca sus-numitul avea un jurnal la locul de munca, in care nota diferite aspecte cu caracter anticomunist si anticeausist”, conchid anchetatorii militari in rechizitoriul tortionarilor lui Ursu.

Tortionarii lui Gheorghe Ursu au fost trimisi in judecata de procurorii militari din Parchetul instantei supreme, maiorul in rezerva Marin Pirvulescu si colonelul in rezerva Vasile Hodis, fosti ofiteri ai Departamentului Securitatii Statului, fiind acuzati de infractiuni contra umanitatii, iar fostul ministru al Internelor George Homostean si fostul sef al Securitatii Tudor Postelnicu, de complicitate la aceste infractiuni.

Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a anuntat, luni, ca procurorii militari ai Sectiei Parchetelor Militare au finalizat cercetarile in cauza cunoscuta sub numele de „cazul Ursu” si au dispus trimiterea in judecata a lui Marin Pirvulescu, Vasile Hodis, George Homostean si Tudor Postelnicu.

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
La doar 22 de ani e în topul Forbes, cu câștiguri de peste 23 milioane de dolari pe an. Ea este tânăra care a uimit la Jocurile Olimpice de iarnă
Capital.ro
ITP 2026. Obligatoriu pentru românii care fac Inspecția Tehnică Periodică a mașinii anul acesta
Playtech.ro
Poţi repara gardul comun pe propria cheltuială: ce scrie în lege, aşa scapi de amenzi
Adevarul
Povestea influencerului american mutat la Oradea, după ce soția sa româncă a fost deportată. „Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Ilie Bolojan se gândește la demisie. De ce e nemulțumit premierul
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj