Reciclarea ambalajelor, metoda prin care un bărbat a reușit să strângă avansul pentru o casă. Suma fabuloasă acumulată de Damian în câțiva ani

La sfârșitul anului 2023, în România a fost inaugurat Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), prin care românii reciclau ambalaje de plastic și doze de aluminiu și primeau, în schimbul acestora, 50 de bani/ambalaj. Programul a avut un succes neașteptat la noi în țară, devenind al doilea cel mai mare sistem din Europa, după cel din Germania.
Alina Costache
27 mai 2025, 08:40
Reciclarea ambalajelor, metoda prin care un bărbat a reușit să strângă avansul pentru o casă. Suma fabuloasă acumulată de Damian în câțiva ani

Dincolo de dorința de protejare a mediului, reciclarea ambalajelor a fost, pentru mulți români, o sursă importantă de venit. La început, cozile la aparatele de reciclare erau imense. Oamenii veneau cu saci întregi de peturi și doze, astfel încât suma pe care o luau pe acestea să fie cât de cât semnificativă. Ulterior, numărul aparatelor SGR a fost suplimentat, iar cozile au dispărut, deși ritmul de colectare nu a încetinit.

În alte țări, unde sistemul de garanție-returnare a fost implementat mult înainte de a fi implementat la noi, oamenii au reușit să strângă suficienți bani încât să-și permită să-i investească în lucruri de valoare. Este cazul lui Damian Gordon, un australian de 36 de ani, care, după câțiva ani de reciclare, a reușit să dea avansul pentru o locuință.

Reciclarea ambalajelor, metoda prin care un bărbat a reușit să strângă avansul pentru o casă

Deși are un job stabil și un venit semnificativ, acesta a considerat că poate da o mână de ajutor la protejarea mediului și, după serviciu, mergea prin oraș să strângă sticle și să le recicleze. În Australia, programul „Return and Earn” (n.red. Returnează și Câștigă) îi înapoiază clientului 10 cenți pentru fiecare recipient reciclat.

Citeste si Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare via UE, ce se întâmplă cu sistemul SGR

La început, Damian Gordon mergea pe plajă să se plimbe și să se relaxeze după programul solicitant de la serviciu. Nu a putut, însă, să rămână indiferent în fața mizeriei de pe țărm. Astfel, bărbatul a început să adune deșeurile, iar sticlele și dozele de aluminiu le-a dus la reciclat.

Revenind pe plajă ori de câte ori puteam, mi-am făcut o misiune din a aduna gunoaiele în timpul plimbărilor”, a declarat Damian Gordon pentru revista That’s Life. În anul 2017, Damian a participat la eveniment, unde a colectat, împreună cu alți voluntari, 40.000 de recipiente reciclabile.

Am fost uimit să plec acasă cu 4.000 de dolari”, a spus bărbatul.

Suma fabuloasă acumulată de Damian în șapte ani

Nu a cheltuit niciun ban obținut prin procesul de reciclare, ci i-a economisit pe toți. La un moment dat, a constatat că a strâns o sumă frumușică și că o poate folosi la avansul pentru o casă. În doar trei ani, Damian a pus deoparte nu mai puțin de 20.000 de dolari.

O să strâng avansul pentru o casă doar din reciclare”, i-a spus australianul mamei sale.

Citeste si Reciclarea telefoanelor mobile în România: ce faci cu dispozitivele pe care nu le mai folosești

În ianuarie 2024, după șapte ani de colectat doze și sticle, Damian Gordon adunase 45.000 de dolari. Bărbatul a mai adăugat și alte economii, reușind în acest fel să plătească avans pentru o locuință cu două camere. Și pentru că a constatat că aceasta este o metodă relativ ușoară de a-și îmbunătăți situația financiară, bărbatul nu are de gând să se oprească prea curând din reciclat ambalaje.

Cu ratele la credit care vin rapid și greu, nu am de gând să mă opresc prea curând din colectat. Acum îmi plătesc casa visurilor, sticlă cu sticlă”, a mai spus bărbatul.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Criminalul de 13 ani al lui Mario, internat la spital sub pază. Băiatul ar fi dependent de droguri
Fanatik.ro
Ce a făcut Anamaria Prodan după ce Antena 1 a scos din grilă Survivor: Povești din junglă. Impresara a oferit imaginea momentului
Capital.ro
Doliu în lumea sportului. Una dintre cele mai mari campioane s-a stins. A avut o carieră de excepție la echipa națională
Playtech.ro
Cât se dă la nuntă şi la botez în 2026? Banii, în funcţie de zonă şi restaurant
Adevarul
Mâncărurile-medicament ale strămoșilor. Trei rețete tradiționale românești care-ți lasă gura apă. Una dintre ele a ajuns în topul mondial
wowbiz.ro
Minorul de 13 ani implicat în crima din Cenei ar fi scris un mesaj uluitor, pe care ulterior l-ar fi șters: „Va veni ziua în care totul va ieși la iveală”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Minorii implicați în moartea lui Mario Alin ar fi bătut un adolescent de 18 ani, în decembrie 2025. Tatăl băiatului a rupt tăcerea
iamsport.ro
Scandalos: fostul mare campion al României, presiuni ca Radu Naum să fie scos de pe post! Decizia luată de televiziune
MediaFlux
Tensiune uriașă: Iran amenință SUA cu un "răspuns decisiv". Cel mai mare portavion american se apropie rapid de Golful Persic
stirilekanald.ro
Tatăl lui Mario, desfigurat de durere! Urlă și plânge și...
Top 5 sloturi Yggdrasil