Recitalul pe care Angela Gheorghiu îl va susţine la Milano este sold out cu două luni înainte

Recitalul pe care soprana Angela Gheorghiu îl va susţine la Teatro alla Scala din Milano alături de pianistul Dan Grigore, pe 6 octombrie, este sold out, informează biroul de presă al artistei.
Alina Costache
29 iul. 2013, 17:08
Recitalul pe care Angela Gheorghiu îl va susţine la Milano este sold out cu două luni înainte

Recitalul pe care soprana Angela Gheorghiu îl va susţine la Teatro alla Scala din Milano pe 6 octombrie este sold out cu două luni înainte.

Angela Gheorghiu mai poate fi văzută la Opera de Stat din Viena, în spectacolul „Tosca”, pe 5, 8, 11 şi 15 septembrie. Înaintea acestei serii, soprana română poate fi văzută în proiecţia spectacolului „Tosca”, montat la Covent Garden, pe 1 septembrie, în închiderea Festivalului Internaţional de Film de la Viena, care a început pe 29 iunie. De altfel, spectacolul „Tosca” a fost proiectat şi la Opera Naţională Bucureşi la finalul anului 2011, scrie Mediafax.

Soprana română Angela Gheorghiu este un superstar al operei internaţionale. S-a născut la Adjud şi, încă din copilărie, a fost clar că destinul său este muzica. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu. Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în „La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata „La Traviata”, în 1994, când BBC a difuzat această operă. „S-a născut o stea”, remarca presa, în acea perioadă.

De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg şi multe altele.

Angela Gheorghiu a semnat primul său contract de înregistrări în 1995, cu Decca, cu care a lucrat la realizarea mai multor DVD-uri, printre care „La Traviata” şi „Adriana Lecouvreur” cu orchestra Royal Opera House Covent Garden, „L’elisir d’amore” cu Orchestre de l’Opéra de Lyon, „La Boheme” cu Orchestra del Teatro alla Scala di Milano şi CD-uri precum „Arias” cu Orchestra del Teatro Regio di Torino, „Verdi Heroines” cu Orchestra Sinfonica di Milano „Giuseppe Verdi”, „My World and Mysterium” cu London Philharmonic Orchestra. Angela Gheorghiu a jucat rolul titular din filmul „Tosca” de Benoit Jacquot, dar şi rolul Julietei în „Romeo et Juliette” pentru Online Classics.

Pentru cariera ei strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi. În acelaşi an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor – cea mai înaltă decoraţie acordată de către preşedintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia „Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.

Dan Grigore s-a remarcat de-a lungul timpului ca pianist concertist, profesor şi personalitate publică. Încă de la o vârstă fragedă, talentul său a fost remarcat de către Prinţesa Maria Cantacuzino, care i-a acordat privilegiul de a studia la pianul lui George Enescu.

Valoarea pianistului Dan Grigore a fost recunoscută la nivel naţional şi internaţional, acesta primind distincţii şi premii importante, printre care se numără titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, acordat de statul francez, şi Ordinul Steaua României, în grad de Mare Cruce. A fost dublu laureat al Concursului internaţional „George Enescu”, ediţiile 1961 şi 1967, laureat al Concursului internaţional de pian de la Montreal, 1968, şi câştigător al discului pentru CD-ul Recital Chopin live.

Citeşte şi Angela Gheorghiu are un nou iubit, după despărţirea de Ouatu. Bărbatul este cu zece ani mai tânăr

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Florin Prunea, amendat de Pro TV pentru dezvăluirile despre Desafio? Cum a reacționat fostul fotbalist
Capital.ro
Reguli la bloc în 2025. Documentul pentru întreținere care provoacă dispute cu asociația de proprietari. Termenul este 60 de zile
Playtech.ro
Cât va costa impozitul pentru un apartament de 50, 75 sau 90 de mp în Bucureşti: lista sumelor din 2026
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde