RECORD de TEMPERATURĂ la nivel naţional: La Miercurea Ciuc s-au înregistrat minus 25 grade Celsius

Cea mai scăzută temperatură a iernii la nivel naţional s-a înregistrat în noaptea de duminică spre luni, la Miercurea Ciuc, unde termometrele au arătat minus 25,3 grade Celsius.
Iulian Tudor
03 feb. 2014, 07:51
RECORD de TEMPERATURĂ la nivel naţional: La Miercurea Ciuc s-au înregistrat minus 25 grade Celsius

Valoarea a fost măsurată după miezul nopţii, la Staţia Meteo Miercurea Ciuc, după care a început să se încălzească uşor, la ora 8.00 mercurul arătând minus 22 grade Celsius.

Meteorologul Florin Borz, de la Centrul Meteo Local Târgu Mureş, a declarat că şi la Joseni a fost o temperatură apropiată, de minus 24,7 grade Celsius, care s-a menţinut până dimineaţa. De asemenea, şi la Topliţa a fost foarte frig, fiind măsurată o minimă de minus 20 grade Celsius.

Cele mai ridicate valori din zonă s-au înregistrat la Bucin, unde au fost minus 3 grade Celsius şi la Odorheiu Secuiesc, unde mercurul termometrelor a arătat minus 4.6 grade Celsius.

Locuitorii din Harghita sunt obişnuiţi cu astfel de temperaturi, zona fiind recunoscută pentru iernile lungi şi geroase.

La fel ca în anii precedenţi, jandarmii patrulează în locurile frecventate de persoanele fără adăpost, dar până în prezent nu au fost identificate cazuri care să impună transportul la azilurile de noapte din judeţ.

Minima absolută a lunii februarie, la Miercurea Ciuc, s-a înregistrat în anul 1987, când mercurul termometrelor a coborât până la minus 35,2 grade Celsius. Cea mai ridicată temperatură a lunii februarie, la Miercurea Ciuc, s-a înregistrat în anul 2008 şi a fost de 16,3 grade Celsius.

Potrivit prognozelor, vremea se menţine rece în prima parte a săptămânii şi este posibil să se încălzească uşor în weekend.

Citeşte şi TEMPERATURĂ RECORD pentru luna noiembrie în Miercurea Ciuc

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Dan Șucu sparge banca! Transfer istoric la Rapid! Se egalează recordul lui George Copos
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Românii ar putea ieși mai târziu din câmpul muncii. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Cine este și cum arată iubita lui Kylian Mbappe. Sportivul are o parteneră extrem de frumoasă!
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România