Consumuri record de energie electrică. O singură avarie ne poate lăsa în beznă

Luna februarie a adus cel mai mare consum de energie electrică din ultimii 20 de ani. Toate centralele funcţionează la capacitate maximă aşa că o avarie la un grup mare poate pune probleme serioase sistemului.
Florin Cojocaru
09 feb. 2012, 08:42
Consumuri record de energie electrică. O singură avarie ne poate lăsa în beznă

România a înregistrat, în ultimele zile, cel mai mare consum mediu zilnic de electricitate de după Revoluţie, un consum care se apropie de vârfurile  din perioada ceauşistă când industriile energofage „înghiţeau” cu nemiluita energie.

Cum toate centralele electrice funcţionează la capacitate maximă, o avarie la un singur grup energetic mare poate arunca o parte din Românie în beznă sau poate să închidă industriile intensive în energie precum cea a aluminiului ori oţelului. Autorităţile spun că ar mai exista rezerve de capacitate pe păcură ori gaz metan. Recunosc, însă, că ar exista o problemă serioasă în cazul unei sincope la un grup energetic mai ales că  mai şi exportăm energie conform contractelor în curs iar de importat de pe o zi pe alta este şi foarte scump şi dificil de realizat pentru că şi ţările din jur au probleme cu producţia de electricitate.

Avarii la complexurile energetice Rovinari, Craiova, Turceni, fiecare de peste 1.000 de MW au fost în mai multe rânduri în ultimii ani dar, acum, autorităţile spun că nu există pericole în acest sens.

„Am avut în această lună cele mai mari consumuri medii din ultimii 15 ani  – 8.500 MW chiar şi 9.500 MW vineri. Toate centralele funcţionează la maxim. Chiar dacă ar ieşi din uz un complex mare, să zicem Turceniul, am mai avea rezervă până la  10.500 MW pe păcură şi gaze. Problema e că păcura este foarte scumpă, nu se acoperă costurile cu producerea energiei”, spune Octavian Lohan, director general adjunct la Dispeceratul Energetic Naţional. Evident, producţia suplimentară pe păcură de acum se va reflecta în preţul curentului plătit de consumatori.

Mai alarmist este Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor. Potrivit acestuia trebuie să ne rugăm să avem noroc să nu apară vreo avarie la vreun grup energetic mare pentru că România nu are soluţii pentru a înlocui producţia unei asemenea centrale.

„Avem noroc, noroc între ghilimele, că sunt vreo 400 de localităţi debranşate de la reţeaua de electricitate şi asta a dat un respiro sistemului. Nu vreau să mă gândesc ce-ar fi dacă Rovinari sau Turceni ar avea exact acum avarie. Există, în permanenţă, pericolul ăsta”, arată Iancu.

În condiţii normale România are exces de capacitate astfel încât este capabilă să şi exporte electricitate. Anul trecut, însă, o secetă prelungită a făcut ca Hidroelectrica să ajungă să funcţioneze la doar 40% din capacitate. Pentru echilibrarea sistemului s-au pus în funcţiune toate capacităţile termo funcţionabile din ţară. Şi în prezent, termocentralele funcţionează la maximum pentru că producţia Hidroelectrica este încă departe de cea normală.

Ieri, la ora 15.30, producţia totală de energie a ţării era de circa 8.400 MW-putere orară, potrivit datelor Transelectrica.

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Gigantul care preia șantierul naval Mangalia cu 138 de milioane de euro, OUT de la Borussia Dortmund! Update
Capital.ro
Pensia pe care o vei primi la bătrânețe poate fi verificată online. Cum afli ce vechime ai la pensie și câți bani vei încasa
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Reguli noi pentru pacienți și medici, anunțate de CNAS. Ce servicii medicale vor fi mai accesibile
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România