RECTIFICARE BUGETARĂ: Ce bani în plus primesc ministerele. Cu cât scade bugetul Preşedinţiei

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice este principalul beneficiar al celei de-a doua rectificări bugetare din acest an, instituţia primind 1,215 miliarde de lei, în timp ce Secretariatul General al Guvernului pierde cel mai mult, respectiv peste 1,340 miliarde de lei, potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă cu privire la rectificarea bugetului de stat pe 2014, postat, sâmbătă, pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Filip Stan
27 sept. 2014, 22:01
RECTIFICARE BUGETARĂ: Ce bani în plus primesc ministerele. Cu cât scade bugetul Preşedinţiei

Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice creşte pe sold cu 575,2 milioane lei, principalele influenţe regăsindu-se la Programul Naţional de Dezvoltare Locală – 1,051 miliarde de lei, la Programul naţional de construcţii de interes public sau social derulat prin Compania Naţională de Investiţii – 83,6 milioane lei, şi pentru achitarea primei de stat pentru economisire în domeniul locativ restantă aferentă depunerilor din anul 2013 – 182,3 milioane lei. Totodată, MDRAP va consemna o diminuare de 950 de milioane de lei a sumelor alocate pentru programe cu finanţare din FEN postaderare.

Ministerul Afacerilor Interne va primi 254,9 milioane lei pentru echipament, utilităţi, carburanţi, muniţie şi armament, reparaţii pentru tehnica din dotare, achiziţionarea de materiale sanitare şi echipamente pentru reducerea vulnerabilităţii legate de boli grave cu potenţial înalt de contagiozitate.

Şi Ministerul Apărării Naţionale primeşte bani, respectiv 140,8 milioane de lei pentru cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a unităţilor militare, operaţionalizarea şi menţinerea în funcţiune a Formaţiunii medicale de tip ROL2 precum şi pentru plata integrală a avionului scurt mediu curier C27 J Spartan nr. 6.

Bugetul Ministerului Justiţiei va creşte cu 106,8 milioane de lei, suma fiind destinată acoperirii cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare la instanţele judecătoreşti (utilităţi, chirii sedii instanţe, servicii de prezentare, prelucrare şi distribuire a actelor de procedură, întreţinere şi reparaţii echipamente IT), dar şi asigurării finanţării proiectului ‘Implementarea portalului N-lex’ şi a implementării proiectului ‘Reforma Sistemului Judiciar’ semnat între Guvernul României şi BERD.

Ministerul Afacerilor Externe va beneficia de o sumă de 96 milioane de lei pentru întreţinerea şi funcţionarea misiunilor diplomatice, precum şi pentru programele de asistenţă pentru dezvoltare.

Ordonatorii principali de credite care pierd bani la rectificarea din septembrie sunt: Ministerul Finanţelor Publice, care va avea diminuat capitolul „Acţiuni Generale” cu 992,8 milioane de lei, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, 1,048 miliarde de lei, Ministerul Sănătăţii, 264,6 milioane de lei, Ministerul Transporturilor, 170,2 milioane de lei, şi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, 164,9 milioane de lei.

Pe scurt, conform proiectului de rectificare, din cheltuielile bugetului de stat, bugetul Administraţiei Prezidenţiale va fi diminuat cu 1,3 milioane lei, al Camerei Deputaţilor – cu 6,1 milioane lei, al Curţii Constituţionale – cu 200.000 lei, al Ministerului Tineretului şi Sportului – cu 3,5 milioane lei, al Ministerului Educaţiei – cu 5,5 milioane lei, al Ministerului Culturii – cu 10,2 milioane lei, al Agenţiei Naţionale de Integritate – cu 1,2 milioane lei, al Ministerului Economiei – cu 19,8 milioane lei, al Academiei Române – cu 6,9 milioane lei.

Senatul va primi 4,2 milioane lei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – 4,8 milioane lei, Avocatul Poporului – 10.000 lei, Serviciul Român de Informaţii – 67,4 milioane lei, Serviciul de Informaţii Externe – 27 milioane lei, Serviciul de Protecţie şi Pază – 18,8 milioane lei, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale – 50.000 lei.

Premierul Victor Ponta a declarat luni, 22 septembrie, că „săptămâna viitoare” Guvernul va face o rectificare bugetară pozitivă.
„Săptămâna viitoare o să avem rectificarea, o rectificare pozitivă şi vreau de pe acum să vă spun (…) să daţi un mesaj foarte clar: salarii, drepturi salariale, persoanele cu dizabilităţi, însoţitorii, acele drepturi de natură salarială sau indemnizaţii, le avem acoperite fără niciun fel de problemă. Restul, vedem ce putem să sprijinim şi ce putem să dăm şi pentru sănătate, şi pentru dezvoltare locală”, le-a spus Ponta miniştrilor, la începutul şedinţei de Guvern de luni.

El a precizat că decizia privind rectificarea a fost luată pe baza tuturor lucrurilor discutate şi cu ministerele şi, la Bruxelles, cu Comisia Europeană.

DailyBusiness
După întâlnirea SUA-Ucraina din Florida, atenția se îndreaptă asupra lui Putin
Spynews
Zonele din România în care zăpada a ajuns la doi metri. Există risc de avalanșă
Fanatik.ro
Un bărbat arestat în dosarul lui Horațiu Potra și Călin Georgescu a amenințat o femeie cu moartea. Aceasta a solicitat ordin de protecție
Capital.ro
Lege pentru proprietarii de apartament. Confuzia legată de asociațiile de proprietari de la bloc: Mulți s-au trezit speriați
Playtech.ro
Cum şi când se resetează termostatul de la centrala termică: sfaturi pentru a funcţiona în parametri
Adevarul
Scandal sentimental: un bărbat şi-a găsit maşina „ornată” cu făină, lapte şi ouă de Ziua Națională. Ce scria în bileţelul lăsat pe parbriz
wowbiz.ro
Andreea Bălan a dat vestea bombă! Este știrea momentului în showbiz. Ea și Victor Cornea sunt în culmea fericirii
Economica.net
Cât va creşte euro, ce se va întâmpla cu preţurile, în decembrie şi în 2026
kanald.ro
Sofia și-a prevestit sfârșitul cu câteva ore înainte de a fi spulberată de un camion: „Sper să nu fac...”
iamsport.ro
Anca Alexandrescu, pe cale să-i strice pronosticul lui Radu Banciu
MediaFlux
Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2026. Anunțul ministrului Muncii pentru toți pensionarii
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
AS Monaco – PSG, AC Milan – Lazio, Chelsea – Arsenal: prezentare și cote la pariuri