Regele Juan Carlos va promulga legea abdicării, care pune capăt domniei de 39 de ani

Regele Juan Carlos va promulga miercuri, la Palatul Regal, legea abdicării, care pune capăt domniei sale de 39 de ani şi care a fost adoptată definitiv de legislativul spaniol.
Iulian Tudor
18 iun. 2014, 07:39
Regele Juan Carlos va promulga legea abdicării, care pune capăt domniei de 39 de ani

Ceremonia va fi scurtă şi solemnă şi va începe la ora locală 18.00, în Salonul Coloanelor (Salón de Columnas) din Palatul Zarzuela, potrivit surselor din cadrul Casei Regale. Alături de regele Juan Carlos se vor afla regina Sofia, prinţii moştenitori de Asturias, reprezentanţi au guvernului şi ai celor mai înalte instituţii ale statului, informează Agerpres.

Regele nu urmează să rostească niciun discurs – şi nici prinţul de Asturias. Unul dintre membrii guvernului spaniol va citi conţinutul legii organice de abdicare, prin care monarhul renunţă la coroană în favoarea fiului său. Cu toate acestea, ar putea avea loc „un gest simbolic” al monarhului către fiul său.

Regele Juan Carlos va ajunge la Palatul Regal, unde va fi întâmpinat cu 21 de salve de tun şi cu intonarea imnului naţional de către garda regală. Legea organică a abdicării va fi citită, regele o va semna şi promulga, iar premierul spaniol Mariano Rajoy va fi martor al promulgării şi ulterior o va contrasemna.

Ceremonia are loc într-un salon istoric al Palatului Regal, unde a fost semnat, de exemplu, tratatul de aderare a Spaniei la Comunităţile Europene, în 1985. De asemenea, Conferinţa de pace din 1991 dintre palestinieni şi israelieni a avut loc tot aici, iar după şase ani, salonul a găzduit summitul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) din 1997.

CITEŞTE ŞI: Spania va avea un REGE FĂRĂ COROANĂ. Află MOTIVUL şi povestea FASCINANTĂ a monarhiei spaniole

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Daniel Pancu, scandal la conferință după UTA – Rapid 0-0: „Mamă, ce penalty! Dacă nu mă respectați, plec”
Capital.ro
Românii care lucrează în Germania, afectați de o nouă regulă: pot primi mai puțini bani la salariu fără să fie anunțați
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat