Reghecampf ar putea fi exclus din fotbal, din cauza datoriei la Universitatea Craiova! Când se dă verdictul în acest caz

Abia revenit pe banca tehnică a FCSB, Laurențiu Reghecampf riscă excluderea din fotbal! Motivul? Datoria către Universitatea Craiova, pe care trebuia s-o plătească după despărțirea de olteni. Banii au fost dați, însă peste termenul prevăzut de legile Federației Române de Fotbal (FRF).
Mircea Filipescu
13 oct. 2026, 16:58
Reghecampf ar putea fi exclus din fotbal, din cauza datoriei la Universitatea Craiova! Când se dă verdictul în acest caz

Povestea litigiului dintre Reghecampf și Universitatea Craiova a început în toamna lui 2023. Atunci, antrenorul a rupt contractul cu echipa olteană, pentru a pleca să lucreze în Golf, și trebuia să achite clauza de reziliere unilaterală, în valoare de 200.000 de euro.

Reghecampf a evitat să plătească, ajutat și de contextul activării doar în străinătate, unde nu era supus regulamentelor FRF.

Oltenii l-au reclamat la comisii, iar decizia definitivă a FRF a venit în martie 2024: Reghecampf trebuie să plătească.

Situația s-a schimbat radical de curând, odată cu revenirea antrenorului în fotbalul românesc. Pentru a-l putea avea din nou pe banca tehnică, FCSB a plătit, în septembrie anul acesta, datoria către Universitatea Craiova, însă rămâne o mare problemă. Regulamentul FRF prevede că plata trebuie făcută în maximum doi ani de zile. În caz contrar, cel în culpă, adică Reghecampf în cazul de față, riscă excluderea din fotbal!

Citește și Mayra Dumitrescu, în tribune la victoria lui FCSB cu Oțelul Galați. Ce mărturisire a făcut fiica lui Ilie Dumitrescu: „Tata e de vină!”

”Persoanele fizice care nu-și execută obligațiile stabilite prin hotărâri definitive și irevocabile ale FRF/LPF/AJF și/sau TAS în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii se sancționeaza cu măsura interzicerii desfăşurării oricăror activităţi legate de fotbal până la executarea integrală a obligației stabilite, dar nu mai mult de 2 ani. În cazul în care nici după 2 ani persoana fizică nu și-a executat obligațiile va fi exclusă din activitatea fotbalistică”, prevede Regulamentul Disciplinar al FRF.

Decizia FRF a fost în martie 2024, banii au fost virați de FCSB clubului oltean în septembrie 2026, adică după doi ani și jumătate, ceea ce înseamnă, după litera regulamentului, că Laurențiu Reghecampf poate fi out din fotbalul autohton!

FRF ar urma să dea miercuri un verdict în acest caz, potrivit golazo.

Pentru primul meci după revenirea la FCSB, cel contra echipei Oțelul Galați, Reghecampf a primit dispensă de la FRF să stea pe banca tehnică a echipei patronate de Gigi Becali. Dispensa i-a fost oferită deoarece litigiul este încă în curs și, până la soluționare, antrenorul trebuie să-i fie respectat dreptul de a munci.

Citește și Cine este și cum arată Pavel, fiul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu susține că o parte din cei 5.000 de euro găsiți de DIICOT la percheziții îi aparținea tânărului