Regimul executării pedepselor a fost MODIFICAT de Comisia Juridică a Senatului

Comisia Juridică a Senatului a avizat o iniţiativă care modifică regimul executării pedepselor, astfel încât vizitele la locul detenţiei a copiilor de până la 14 ani şi a părinţilor condamnatului care nu prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului să se desfăşoare fără dispozitiv de separare.
Filip Stan
08 sept. 2015, 10:03
Regimul executării pedepselor a fost MODIFICAT de Comisia Juridică a Senatului

„A fost o iniţiativă a unui coleg deputat, care prevede modificări la regimul privind executarea pedepselor şi se referă la persoane condamnate care au copii minori, de până la 14 ani. Comisia în unanimitate a dat un aviz favorabil acestei iniţiative, în sensul în care, cu respectarea unor condiţii care sunt stabilite de penitenciar, cu nişte excepţii în cazul în care persoana respectivă prezintă un pericol public sau are altfel de probleme, persoanele condamnate să poată intra în contact, în timpul vizitelor cu copii lor minori şi să poată beneficia cu prioritate de învoirile legale, dacă îndeplinesc celelalte condiţii pentru aceste „premieri”, să le spunem aşa„, a declarat preşedintele Comisiei juridice a Senatului, senatorul PNL Cătălin Boboc, potrivit Mediafax.

Cătălin Boboc a mai spus că iniţiativa legislativă avizată de membrii Comisiei juridice „a vizat nu atât persoana celui condamnat la o pedeapsă cu închisoarea”, ci protecţia minorului în vârstă de până la 14 ani şi, implicit, protejarea vieţii de familie.

Iniţiativa legislativă care vizează modificarea executării pedepselor, pentru ca vizitele la locul detenţiei a copiilor de până la 14 ani şi a părinţilor condamnatului, care nu prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului, să se desfăşoare fără dispozitiv de separare, aparţine deputatului Nicolae Păun, de la minorităţi.

Modificările aduse regimului executării pedepselor, pentru care membrii Comisiei juridice a Senatului au emis un raport favorabil, vor fi dezbătute în plenul Senatului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
„La FCSB sunt doi patroni!” Meme Stoica dezvăluie cui îi aparține, de fapt, afirmația: “E un impostor! I-am spus lui Gigi Becali”
Capital.ro
Armata europeană, susținută de 82% dintre români. România, printre țările fruntașe în clasamentul european
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie la 58, 59 sau 60 de ani. Ce prevede legea și cum se calculează reducerea vârstei
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Delegația Invest Qatar, vizită la București la inițiativa omului de afaceri Dragoș Dobrescu! România și Qatar consolidează legăturile economice într-un eveniment de gală
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România