Registrul Electoral, extins pentru românii din diaspora: Cum vor vota la următoarele alegeri

Registrul Electoral va fi extins şi pentru românii din diaspora, purtătorul de cuvânt al AEP, Marian Muhuleţ, precizând, pentru MEDIAFAX, că modificările aduse vor permite românilor din străinătate să voteze cât mai aproape de locul în care îşi au domiciliul sau reşedinţa, fără să mai stea la cozi.
Alina Costache
02 aug. 2015, 20:49
Registrul Electoral, extins pentru românii din diaspora: Cum vor vota la următoarele alegeri

Extinderea Registrului Electoral pentru românii din diaspora face parte dintr-un contract-cadru multianual, care se întinde pe patru ani şi care prevede, de asemenea, mentenanţa şi modernizarea Registrului Electoral, valoarea estimativă a proiectului publicat, miercuri, de AEP în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice fiind de 8,4 milioane de euro, cu TVA inclusă.

„Este vorba despre achiziţia unui contract-cadru multianual care se întinde pe patru ani. Conţine un număr de cinci contracte subsecvente, care sunt fiecare bugetate, începând cu anul acesta. Noi am reuşit să prindem în buget, anul acesta, o sumă de aproape două milioane de euro, TVA inclusă, urmând de văzut dacă Guvernul va aloca în anii următori fondurile necesare pentru celelalte contracte subsecvente”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Autorităţii Electorale Permanente, Marian Muhuleţ.

„Ne dorim ca, în baza modificărilor legislative operate recent, care prevăd că, dacă un numar de cetăţeni români – 100 de cetăţeni limita stabilită pentru alegerea Parlamentului – doresc să li se înfiinţeze o secţie de votare, aceştia pot completa o cerere, urmând ca, în baza cererilor făcute de ei, să se întocmească o listă permanentă, aşa cum există şi în secţiile de votare din România”, a declarat Marian Muhuleţ, pentru MEDIAFAX.

El a spus că, la alegerile anterioare, pentru românii din diaspora se întocmeau doar liste suplimentare, astfel că cetăţenii români care voiau să voteze mergeau în secţiile de votare din ţările în care îşi aveau reşedinţa sau domiciliul şi erau trecuţi pe listă de către preşedintele secţiei de votare.

Ca urmare a extinderii Registrului Electoral şi pentru diaspora, românii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate vor putea să înainteze către AEP cereri, urmând ca aceştia să poată vota la secţiile care se vor înfiinţa, în apropierea adresei pe care au comunicat-o AEP.

Cei care aleg, însă, să nu dea date despre locul în care doresc şă-şi exercite dreptul de vot, vor vota în continuare pe listele suplimentare, la misiunile diplomatice ale României din străinătate.


DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Reacția patronului de la FCSB după ce Peluza Nord a decis să nu mai vină pe stadion. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România