Regizorul Lucian Pintilie, în stare gravă la spital. Se află la terapie intensivă

Unul dintre regizorii de legendă din România este în stare gravă la spital. Este vorba despre regizorul Lucian Pintilie, în vârstă de 84 de ani, care e internat la Spitalul Elias, le secția de terapie intensivă.    
Iulian Tudor
28 apr. 2018, 11:01
Regizorul Lucian Pintilie, în stare gravă la spital. Se află la terapie intensivă

Regizorul a ajuns la spital din cauza unor complicații la plămâni, scrie antena3.ro. În această iarnă a avut o răceală destul de drastică.

Surse medicale au declarat pentru Mediafax că regizorul era internat de mai mult timp la Spitalul Elias din Capitală, starea lui s-a agravat şi a fost transferat pe Secţia de Terapie Intensivă a unităţii spitaliceşti, din cauza unor complicaţii pulmonare.

Regizorul Lucian Pintilie s-a născut pe 9 noiembrie 1933 în Tarutino, Basarabia.

Este absolventul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. A montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din Bucureşti, printre care se pot enumera câteva spectacole antologice precum „Copiii soarelui” (1961), „Proştii sub clar de lună” (1962), „Cezar şi Cleopatra” (1963), „Biedermann şi incendiatorii” (1964), „Inima mea e pe înălţimi” (1964), „D’ale carnavalului” (1966), „Livada cu vişini” (1967), „Revizorul” (1972) – spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentaţie. După scandalul interzicerii piesei „Revizorul”, Lucian Pintilie a primit un paşaport şi a fost lăsat să plece din ţară. Acesta a plecat la Paris în 1973. În 1973, a realizat la Televiziunea iugoslavă filmul „Salonul nr. 6”, după nuvela omonimă a lui Cehov. 

În 1979 a filmat în România „De ce trag clopotele, Mitică”, după un scenariu propriu pornind de la piesa „D’ale carnavalului”, film interzis vreme de peste zece ani, până în 1990.

Citeşte şi RETROSPECTIVĂ. Personalităţi române care ne-au părăsit în anul 2017

Medicii încearcă să-l trateze și-i îmbunătățească starea de sănătate.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Începe marea curățenie la FCSB! Anunțul managerului: ”Șase jucători sunt la final”
Capital.ro
Probleme la plata diferențelor salariale. Ministerul impune plafon. Sindicatele acuză ilegalitate
Playtech.ro
Cele mai frumoase mesaje de trimis pe WhatsApp de Florii. Cine își sărbătorește numele în această zi de mare sărbătoare
Adevarul
Motorină premium mai ieftină decât cea standard la un mare lanț de benzinării: cum se explică anomalia
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Susține că o echipă din SuperLiga s-ar putea desființa după alegerile de săptămâna viitoare: ”Se închide dacă pierde el!”
MediaFlux
Florii 2026. Tradiții care trebuie respectate pentru noroc și sănătate. Ce se mănâncă în Duminica Floriilor
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj