Regizorul Mihnea Columbeanu, condamnat la 26 de ani de închisoare pentru pornografie infantilă

Regizorul Mihnea Columbeanu a fost condamnat, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti, la 26 de ani şi patru luni închisoare, el fiind găsit vinovat de comiterea infracţiunii de pornografie infantilă.
Iulian Tudor
29 mai 2015, 13:46
Regizorul Mihnea Columbeanu, condamnat la 26 de ani de închisoare pentru pornografie infantilă

Decizia luată de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti este definitivă, notează Mediafax. Prin sentinţa de vineri, judecătorii Curţii au menţinut pedeapsa dată în primă instanţă, în februarie, de Tribunalul Bucureşti.

Mihnea Columbeanu a fost condamnat la mai multe pedepse pentru pornografie infantilă, trafic de minori şi agresiune sexuală, toate în formă continuată, acestea nedepăşind şase ani. Instanţa a decis adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 20 de ani şi patru luni de închisoare, astfel că Mihnea Columbeanu va executa 26 de ani şi patru luni de închisoare.

În acelaşi dosar a fost condamnată şi Gabriela Ionescu, mama uneia dintre victimele lui Columbeanu, la nouă ani şi patru luni de închisoare. Femeia a fost găsită vinovată de complicitate la pornografie infantilă în formă continuată.

Procurorii DIICOT au susţinut că în perioada 15 februarie 2014 şi până în data de 17 iulie 2014, regizorul Mihnea Columbeanu, în vârstă de 54 de ani, folosind conexiunea de Internet la locuinţa lui din Bucureşti, sub ID-ul de utilizator «Mike», în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a accesat fără drept materiale pornografice cu minori prin intermediul aplicaţiei informatice «Sharează», aferent reţelei P2P GNUTELLA, pe care le-a stocat şi le-a pus la dispoziţia celorlalţi utilizatori ai reţelei P2P”. În locuinţa acestuia au fost găsite la percheziţii 12 hard-disk-uri, patru memory-stick-uri şi 1.331 de DVD-uri şi CD-uri cu astfel de materiale.

În cadrul audierilor, Columbeanu Mihnea Gheorghe a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, arătând că, începând cu anul 2004, a utilizat reţelele P2P în scopul procurării de materiale pornografice cu minori, pe care ulterior le-a stocat.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Apelul disperat al unei cântărețe din Australia. Fiica ei de 4 ani a fost răpită de la școală
Fanatik.ro
L-au dat afară după a treia înfrângere la rând: antrenorul și-a luat deja rămas-bun! Claudiu Niculescu, favorit să-i ia locul
Capital.ro
Plățile cu cardul vor funcționa și fără internet. Mastercard introduce noi reguli în România din 2027
Playtech.ro
Cine plătește pentru cheltuielile descoperite la ANM. Diana Buzoianu cere demisia șefei instituției și vorbește despre recuperarea banilor
Adevarul
Anunț-șoc în PSD: „Să ne pregătim de anticipate!” SURSE
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Probleme la încă un club din SuperLiga: ”E imposibil să ținem așa echipa!”. Finanțatorul a anunțat că așteaptă investitori
MediaFlux
Traian Băsescu a recunoscut ce pensie are după recalculare. Câți bani primește lunar fostul președinte al României
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte