Dosarul Colectiv, amânat, deoarece nu a fost desemnat noul judecător. Părinte: Suntem foarte indignaţi şi supăraţi

Tribunalul Bucureşti a amânat luni, pentru 22 octombrie, judecarea dosarului Colectiv, deoarece judecătorul care se ocupa de acest caz a ieşit la pensie, iar instanţa nu a desemnat un alt magistrat care să preia dosarul.
Filip Stan
10 sept. 2018, 05:37
Dosarul Colectiv, amânat, deoarece nu a fost desemnat noul judecător. Părinte: Suntem foarte indignaţi şi supăraţi

Pe 24 iulie, CSM a admis cererea de pensionare depusă de Mihail Valeriu Terceanu, judecătorul care se ocupa de dosarul Colectiv, iar pe 31 august preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru eliberarea din funcţie.

Tribunalul Bucureşti nu a reuşit să desemneze un alt magistrat care să preia dosarul Colectiv, astfel încât procesul a fost amânat pentru data de 22 octombrie.

Amânarea procesului i-a nemulţumit pe părinţii tinerilor decedaţi în urma incendiului de la Colectiv, unul dintre aceştia, Jean Chelba, declarând că „toată lumea este cu nervii la pământ”.

„Suntem foarte indignaţi şi supăraţi, am ajuns la capătul răbdării. Nu se poate aşa ceva. Sunt cel care, acum un an şi ceva, am strigat judecătorului să nu iasă la pensie. Ne-a făcut, cred, în ciudă. În luna iunie a depus actele şi nu ştiu ce s-a întâmplat, trebuia semnat decretul mai devreme. Preşedintele nu ştiu dacă şi-a făcut în totalitate treaba. Poate era pe bicicletă şi nu avea creion la el să-i semneze. De abia de o săptămână şi ceva a anunţat. Deocamdată, nu există complet de judecată şi niciun judecător care să preia acest caz. Toată lumea este cu nervii la pământ, se apropie 30 octombrie, se fac trei ani. Nimic nu s-a întâmplat. Sper ca să nu se întâmple ca în dosarele Revoluţiei şi Mineriadei. Eu zic să nu ne aducă în starea în care să ne facem singuri dreptate. Îşi bat joc de noi. Nu au fost în stare să pună un judecător, mi se pare impardonabil. Suntem la capătul puterilor, suntem foarte indignaţi. Sunt la limita răbdării, mai ales părinţii. În numele lor vorbesc, dar şi al supravieţuitorilor. Acolo e mai mare bătaia de joc. Aţi văzut termenul – 22 octombrie. Ce or fi făcând în timpul ăsta? Nu înţeleg. Cu acest dosar, de trei ani de zile, plimbat, zeci de termene de amânare, pentru mine este de neacceptat”, a spus Jean Chelba, la ieşirea din tribunal.

„Sunt 3 ani de la Colectiv și nu avem nicio lege pentru autorizații. Nu avem nicio politică pentru a autoriza construcțiile, se construiește haotic, fiecare face ce vrea. Cu o simplă șpagă poți construi orice, oriunde. După 3 ani de la Colectiv, nu avem niciun proces început, avem judecători care calcă în picioare memoria copiilor noștri, niște procurori care și-au bătut joc. Pe 22 octombrie e următorul termen dat în speranța că un judecător va accepta să preia dosarul. Vom intra în 2019 făra ca dosarul Colectiv să intre într-un proces normal. Cum vrem să răspundă oamenii din primării când judecătorii și procurorii nu își fac treaba? Nimănui nu îi e frică de nimic, sunt foarte neîncezător. Uitați-vă ce nebunie e în justiție. Avem un partid care a câștigat puterea totală în țara asta, puteam face ce legi doream, dar să fie constructive, nu să ne învârtim în jurul unor legi care să scape infractorii”, a declarat Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv, la Digi24.

În aprilie 2016, dosarul Colectiv a fost trimis în instanţă de Parchetul General, iniţial la Judecătoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul Bucureşti.

După mai multe termene de amânare, judecătorul Mihail Terceanu reuşise să înceapă judecarea pe fond a dosarului, fiind audiaţi cei trei patroni ai clubului Colectiv.

În dosarul Colectiv au fost trimişi în judecată patronii clubului – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă – patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu – şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea – consilier superior, Ramona Sandra Moţoc – referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

La finalul lunii august, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcţie a lui Valeriu Mihail Terceanu, care s-a pensionat cu data de 3 septembrie. Judecătorul este cel care s-a ocupat de dosarul Colectiv, iar în acest caz, procesul ar putea fi reluat de la zero. Mihail Valeriu Terceanu este fostul soţ al judecătoarei Geanina Terceanu, cea care a fost condamnată, la începutul acestui an, pentru luare de mită în dosarul Transferurilor. Geanina Terceanu a fost condamnată la şapte ani cu executare de instanţa supremă.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) au trimis în judecată dosarul Colectiv încă de pe 28 aprilie 2016.

Citeşte şi: Judecătorul dosarului Colectiv a fost eliberat din funcţie de preşedintele Iohannis

 

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
O tânără din Bacău, găsită decedată, lângă o șină de cale ferată. Ar fi fost ucisă aseară. Autorul este în continuare căutat
Fanatik.ro
Anunț bombă! Mircea Lucescu a luat decizia privind viitorul său după Bosnia – România 3-1. Exclusiv
Capital.ro
Legătura dintre Călin Georgescu și SIE. Traian Băsescu: Am discutat cu el, mi-am dat seama
Playtech.ro
Punctele de penalizare: în cât timp se șterg și cum afli rapid istoricul tău rutier
Adevarul
De la cioban la milionar: ascensiunea impresionantă a afaceristului acuzat că ducea mita cu elicopterul
wowbiz.ro
Mariana Moculescu și-a făcut apariția la priveghiul lui Horia Moculescu, chiar dacă anunțase că nu va participa! Preț de câteva momente, a dat la o parte toate neînțelegerile și și-a îmbrățișat fiica
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Declarațiile SFÂȘIETOARE făcute de tatăl Sarei după înmormântarea fetiței de 2 ani. Bărbatul susține că personalul clinicii dentare ar încerca să mușamalizeze cazul
iamsport.ro
Radu Naum l-a făcut praf după Bosnia - România 3-1: ”Ar fi bine să nu îl mai vedem! E greu de acceptat, ustură tare de tot”
MediaFlux
Primele imagini de la înmormântarea lui Horia Moculescu. Artiștii veniți la Cimitirul Bellu VIDEO și FOTO
stirilekanald.ro
Prima declarație oficială a clinicii unde a murit Sara, fetița de doar 2 ani. Ce s-a întâmplat, de fapt, în cabinet: "Suntem profund marcați"
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume