Relu Fenechiu îi scrie lui Iohannis: Credeţi că voi mai avea şansa la o judecată dreaptă?

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, aflat acum în închisoare pentru acte de corupţie, i-a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis în care invocă afirmaţiile făcute de acesta la şedinţa CSM şi îl întreabă dacă va avea şansă de a fi judecat corect în dosarul în care a fost condamnat la 5 ani de închisoare.
Filip Stan
06 ian. 2015, 20:37
Relu Fenechiu îi scrie lui Iohannis: Credeţi că voi mai avea şansa la o judecată dreaptă?

„Am urmărit cu interes discursul dumneavoastră din plenul CSM. M-am bucurat să văd o abordare serioasă şi echidistantă a președintelui României faţă de cei care au datoria să înfăptuiască justiția şi față de cei care apar în faţa acesteia. Am văzut, pentru prima dată, un președinte care oferă sprijin total Justiției şi Parchetului şi nu numai unor judecători, respectiv unor procurori”, îşi începe Fenechiu scrisoarea către Iohannis.

Relu Fenechiu îi aminteşte preşedintelui României că în închisorile româneşti se află oameni care au fost victime ale unor erori judiciare. „Cine va face dreptate oamenilor care au ajuns în închisoare pentru că unii judecători au călcat în picioare principiile pe care le-aţi prezentat? O astfel de dramă trăiesc astăzi şi eu. Am fost judecat de ICCJ într-un mod nemaiîntâlnit în justiţia română! Am fost acuzat că am vândut produse la preţuri supraevaluate, dar nu mi-au fost admise ca probe documentele care arătau că acele produse vândute de mine erau de câteva ori mai ieftine decât toate celelalte existente pe piaţă sau achiziţionate de la alţi furnizori. Am fost acuzat că am vândut produse care nu au putut fi utilizate, regăsindu-se în stoc şi astăzi. Nu mi-au fost acceptate dovezile cu înscrisuri provenite chiar de la Electrica, care demonstrau clar că produsele că fuseseră de mult timp vândute. De asemenea, nu mi s-a permis nici realizarea unei expertize care să dovedească acest lucru. Am fost acuzat, chiar dacă eu nu aveam nicio responsabilitate în acest sens, că nu s-au realizat procedurile de achiziţie publică. Am prezentat documentaţii de achiziţii (descoperite cu mare greutate, după 10 ani), dar instanţa a considerat că nu sunt utile cauzei”, îşi pledează cauza Fenechiu.

Acesta susţine că a fost condamnat doar pe baza unor speculaţii şi opoziţii pentru că a devenit ţinta unui sistem. „Precizez că fondul unui dosar nu poate face obiectul unei plângeri la CEDO. Iar instanţa a încercat să creeze aparenţa că a respectat procedurile pentru a nu intra sub incidenţa încălcării Convenţiei. În astfel de situaţii, domnule preşedinte, cum se poate face dreptate? Este oare corect ca părinţii mei, copiii mei, soţia mea să sufere doar pentru că eu am devenit ţintă a unui sistem? Mi-aş dori să fiu judecat în piaţa publică, în faţa tuturor televiziunilor, dar cu toate probele pe masă. Să vadă o lume întreagă cum a putut fi condamnat la cinci ani de închisoare un om împotriva căruia nu există nicio probă, ci doar speculaţii, supoziţii şi falsuri”, întreabă Fenechiu.

Fostul ministru este nemulţumit de faptul că nu mai are căi de atac ale decizicie prin care a fost condamnat. „Mi se spune că nicio instanţă din România nu va avea curajul să dea o soluţie care să contrazică soluţia dată de un complet condus de către preşedintele ICCJ. În aceste condiţii, domnule preşedinte, credeţi că voi mai avea şansa la o judecată dreaptă? Deoarece, până acum, „justiţia independentă” m-a judecat strâmb…„, a conchis Relu Fenechiu.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Neluțu Varga, patronul CFR Cluj, îl contrazice pe Hendrik Klein: „Nu am semnat niciun act, nici măcar un draft de contract! Să vină cu banii și îi dau acțiuni”. Exclusiv
Capital.ro
Proprietarii de apartamente ar putea plăti cu 60% mai puțin la energie. Ce se pregătește pentru românii care stau la bloc
Playtech.ro
Elevii primesc 19 zile libere. Când începe cea mai lungă vacanță dintre module în anul școlar 2026-2027
Adevarul
„Vreau să câștige țara”. Cum ar fi finanțat „regele TikTok” promovarea lui Călin Georgescu cu aproape un milion de dolari
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară
MediaFlux
Impozit majorat cu 100% pentru balcoane. Noul Cod al urbanismului pentru cei de la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT