Remaniere în Guverul Franţei. Care este componenţa noului Executiv

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, l-a numit pe Christophe Castaner ministru de Interne în locul lui Gérard Collomb, în cadrul unei remanieri guvernamentale prin care mai părăsesc Guvernul Françoise Nyssen (Cultură), Jacques Mézard (Coeziune şi Teritorii) şi Stéphane Travert (Agricultură), a anunţat marţi Palatul Elysée, relatează Reuters.
Iulian Tudor
16 oct. 2018, 09:48
Remaniere în Guverul Franţei. Care este componenţa noului Executiv

Fostul secretar de stat însărcinat cu Relaţia cu parlamentul şi actualul delegat general al La République en Marche (LREM) va fi susţinut la Direcţia Generală a Securităţii Interne (DGSI) de Laurent Nunez, a precizat preşedinţia.

În urma unor informaţii cu privire la plecarea sa, săptămâna aceasta, ministrul Agriculturii Stéphane Travert îi cedează portofoliul fostului lider al grupului senatorilor PS Drôme Didier Guillaume, în prezent senator RDSE.

Preşedintel grupului MoDem Marc Fesneau îi succedă lui Christophe Castaner în postul de ministru – şi nu de secretar de stat ca până acum – pe lângă premier, însărcinat cu Relaţia cu Parlamentul.

Păstrat în funcţie, ministrul Educaţiei Jean-Michel Blanquer îşi vede portofoliul diminuat prin numirea unui secretar de stat însărcnat cu Tineretul şi implementare Serviciului Naţional Universal (SNU), deputatul LREM Gabriel Attal.

Jacqueline Gourault îl înlocuieşte pe Jacques Mézard la Ministerul Coeziunii Teritoriilor şi relaţiilor cu colectivităţile internaţionale, iar Sébastien Lecornu şi Julien Denormandie au fost numiţi miniştri pe lângă ea, potrivit news.ro

Deputatul Agir (centru-dreapta) Franck Riester o înlocuieşte la Ministerul Culturii pe Françoise Nyssen, fragilizată în ultimele săptămâni de o polemică imobiliară.

Între celelalte persoane nominalizate se află Emmanuelle Wargon – secretar de stat pe lângă ministrul Tranziţiei Ecologice şi Solidare François de Rugy, Christelle Dubos – care consolidează echipa ministrului Solidarităţii şi Sănătăţii Agnès Buzyn şi Agnès Pannier-Runacher – numită secretar de stat pe lângă ministrul Economiei şi Finanţelor în locul lui Delphine Gény-Stéphan.

Acest anunţa al Palatului Elysée pune astfel capăt ultimelor două săptămâni de discuţii între şeful statului şi premier, care asigura interimatul la Place Beauvau în urma demisiei lui Gérard Collomb, pe tema alcătuirii noii echipe guvernamentale, menită să dea un nou impuls Execuivului, potrivit news.ro.

Componenţa noului guvern al Franţei

François de Rugy, ministru de stat, ministru al Tranziţiei Ecologice şi Solidar

Nicole Belloubet, ministru al Justiţiei

Jean-Yves Le Drian, ministru însărcinat cu Europa şi al Afacerilor Externe

Florence Parly, ministrul Armatelor

Agnès Buzyn, ministrul Solidarităţii şi Sănătăţii

Bruno Le Maire, ministrul Economiei şi Finanţelor

Muriel Pénicaud, ministrul Muncii

Jean-Michel Blanquer, ministrul Educaţiei Naţionale şi Tineretului

Gérald Darmanin, ministrul Acţiunii şi Conturilor Publice

Christophe Castaner, ministru de Interne

Frédérique Vidal, ministrul Învăţământului Superior, cercetării şi Inovaţiei

Jacqueline Gourault, ministrul Coeziunii Teritoriilor şi relaţiilor cu Colectivităţile Teritoriale

Annick Girardin, ministrul Teritoriilor de peste mări

Franck Riester, ministrul Culturii

Didier Guillaume, ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei

Roxana Maracineanu, ministrul Sporturilor

Marc Fesneau, ministru pe lângă premier, însărcinat cu Relaţiile cu Parlamentul

Elisabeth Borne, ministru pe lângă ministrul de stat, ministrul Tranzişiei Ecologice şi Solidare, însărcinată cu Transporturile

Nathalie Loiseau, ministru pe lângă ministrul însărcinat cu Europa şi al Afacerilor Externe, însărcinată cu Afaceri Europene

Sébastien Lecornu, ministru pe lângă ministrul Coeziunii Teritoriilor şi Relaţiilor cu Colectivităţile Teritoriale, însărcinat cu Colectivităţile Teritoriale

Julien Denormandie, ministru pe lângă ministrul Coeziunii Teritoriilor şi relaţiilor cu Colectivităţile Teritoriale, însărcinat Oraşul şi Locuinţele

Benjamin Griveaux, secretar de stat pe lângă premier, purtător de cuvânt al Guvernului

Marlène Schiappa, secretar de stat pe lângă premier, însărcinată cu Egalitatea între femei şi bărbaţi şi lupta împotriva discriminărilor

Sophie Cluzel, secretar de stat pe lângă premier, însărcinată cu persoanele cu handicap

Brune Poirson, secretar de stat pe lângă ministrul de stat, ministrul Tranziţiei Ecologice şi Solidare

Emmanuelle Wargon, secretar de stat pe lângă ministrul de stat, ministrul Tranziţiei Ecologice şi Solidare

Jean-Baptiste Lemoyne, secretar de stat pe lângă ministrul însărcinat cu Europa şi al Afacerilor Externe

Geneviève Darrieussecq, secretar de stat pe lângă ministrul Armatelor

Christelle Dubos, secretar de stat pe lângă ministrul Solidarităţii şi Sănătăţii

Mounir Mahjoubi, secretar de stat pe lângă ministrul Economiei şi FInanţelor şi ministrul Acţiunii şi Conturilor Publice

Agnès Pannier-Runacher, secretar de stat pe lângă ministrul Economiei şi Finanţelor

Gabriel Attal, secretar de stat pe lângă ministrul Educaţiei Naţionale şi Tineretului

Olivier Dussopt, secretar de stat pe lângă ministrul Acţiunii şi Conturilor Publice

Laurent Nunez, secretar de stat pe lângă ministrul de Interne

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Florin Prunea, amendat de Pro TV pentru dezvăluirile despre Desafio? Cum a reacționat fostul fotbalist
Capital.ro
Reguli la bloc în 2025. Documentul pentru întreținere care provoacă dispute cu asociația de proprietari. Termenul este 60 de zile
Playtech.ro
Cât va costa impozitul pentru un apartament de 50, 75 sau 90 de mp în Bucureşti: lista sumelor din 2026
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde