Rena Angelil, soţul cântăreţei Celine Dion, a murit

René Angélil, soţul cântăreţei Céline Dion, a murit, joi dimineaţă, la vârsta de 73 de ani, au confirmat reprezentanţii acestuia, pentru revista People.
Alina Costache
15 ian. 2016, 04:19
Rena Angelil, soţul cântăreţei Celine Dion, a murit

René Angélil a decedat în reşedinţa sa din Las Vegas, „după o lungă şi curajoasă luptă împotriva cancerului”, au declarat reprezentanţii acestuia.

Familia lui René Angélil a solicitat să îi fie respectată intimitatea în aceste momente dificile.

René Angélil a fost operat de o tumoare canceroasă în zona gâtului, în decembrie 2013. El a murit din cauza acestui tip de cancer, în timp ce se afla în casa sa, fiind totodată sub supravegherea unui medic. 

În august 2015, Céline Dion a dezvăluit într-un interviu faptul că soţul ei, René Angélil, doreşte să îşi petreacă ultimele clipe din viaţă alături de ea şi să moară în braţele sale.

Céline Dion a spus că este foarte determinată să rămână puternică, pentru a fi alături de René până la capăt. „Poţi să ai genunchii care îţi tremură la final, dar, atunci când cineva pe care îl iubeşti se îmbolnăveşte şi are nevoie de ajutor, nu e timpul să plângi. După aceea, desigur. Dar nu încă”, a adăugat cântăreaţa la momentul respectiv.

„Uneori, vrea să merg alături de el într-un loc diferit. Îl întreb: «Îţi e frică? Te înţeleg. Vorbeşte-mi despre asta». Iar René îmi răspunde: «Vreau să mor în braţele tale». Eu îi spun: «Ok, bine. Voi fi aici, vei muri în braţele mele»”, a continuat artista canadiană.

Céline Dion s-a ţinut departe de atenţia presei în ultimii ani, concentrându-se pe îngrijirea soţului şi managerului ei, René Angélil, care a fost diagnosticat cu cancer la nivelul gâtului. Céline Dion şi-a anulat toate concertele pe care le avea programate la Caesars Palace din Las Vegas, în 2014, pentru a fi alături de soţul ei, care trecea în acel moment printr-o etapă foarte dificilă a terapiei. Dar, după ce a fost încurajată de René Angélil să revină pe scenă, diva nord-americană şi-a reluat, anul trecut, acea serie de concerte.

Céline Dion şi René Angélil, care a fost şi managerul şi mentorul cântăreţei, s-au căsătorit în 1994. Ei au avut împreună trei copii – René Charles, în vârstă de 14 ani, şi gemenii Eddy şi Nelson, în vârstă de cinci ani.

René Angélil a mai avut trei copii dintr-o relaţie anterioară, respectiv pe Anne-Marie, Patrick şi Jean-Pierre, care în prezent sunt adulţi.

Céline Dion s-a născut pe 30 martie 1968, în Canada, într-o familie melomană cu 14 copii. A cucerit apoi, pe rând, Quebecul, Franţa şi, în cele din urmă, Statele Unite. În cei peste 25 de ani de carieră, Céline Dion a primit numeroase premii muzicale şi a vândut peste 200 de milioane de albume.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Marius Şumudică anunţă colapsul pentru campioana României. “FCSB va ieşi rapid din cupele europene!”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Cum faci o reclamație la ANRE dacă furnizorul de energie te-a taxat incorect și vrei să-ți recuperezi banii
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru elevi! Când se redeschid școlile
Cancan.ro
Modificare în grilă Antena 1: Asia Express, scoasă din grila TV de duminică. Ce se întâmplă cu show-ul prezentat de Irina Fodor
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Avertisment pentru români. Anii care NU se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar