Renate Weber: Urmează o adevărată bătălie pentru reconstruirea Europei. Ce poziţie ar trebui să aibă România

România trebuie să aibă o poziție clară cu privire la viitorul Uniunii Europene și viitorul său în cadrul UE, a declarat europarlamentarul Renate Weber, care consideră că trebuie să existe o dezbatere ''ca lumea'' în Parlamentul român referitoare la cele cinci propuneri oferite de Comisia Europeană.
Filip Stan
02 mart. 2017, 10:58
Renate Weber: Urmează o adevărată bătălie pentru reconstruirea Europei. Ce poziţie ar trebui să aibă România

În opinia ei, scenariul Europei cu mai multe viteze, deși este unul neplăcut, nu trebuie tratat într-o cheie fatalistă.

„Eu n-aș lua lucrurile prezentate ieri de Jean-Claude Juncker ca pe ceva fatalist. (…). Eu cred că (…) urmează o adevărată bătălie pentru reconstruirea acestei Europe, care e adevărat, trebuie reconstruită, pentru că nu e vorba că va fi doar o Europă 27, Brexit-ul ne obligă la acest lucru, e vorba de o Europă în care există multă nemulțumire în legătură cu politicile UE și cu felul în care se merge în această construcție europeană”, a afirmat Renate Weber, joi, la RFI.

Ea a subliniat că în cazul României nu este vorba de a alege unul dintre scenariile prezentate de șeful CE cu privire la UE, ci de a alege cele mai bune opțiuni din aceste variante.

„Dacă doar vom spune nu ne place asta, nu ne place Europa cu mai multe viteze, categoric și mie îmi displace profund ideea, dar doar dacă ești negativist și spui nu vreau n-ai făcut nimic (…). Sigur că nu ne place, dar nu-i suficient doar atât. (…) În primul rând, eu cred că ar trebui să avem o dezbatere în sfârșit ca lumea în Parlamentul României cu privire la toate cele cinci propuneri oferite de Comisia Europeană. Eu niciodată n-am înțeles care este de fapt poziția României în legătură cu viitorul Uniunii și viitorul nostru în cadrul Uniunii Europene, să vedem la care din acele politici majore ale UE vrea România să participe și cum anume”, a spus Weber, conform Agerpres.

Ea a adăugat că, din păcate, România este „acolo unde contează prea puțin” în relația cu UE.

„Contează prea puțin, pentru că din punctul de vedere al contribuției noastre de exemplu la buget, sigur, suntem pe poziția pe care suntem, adică ne îndeplinim aceste obligații de contributor la bugetul UE, noi n-am putut nici măcar să atragem banii pe care UE ni i-a pus la dispoziție și ăsta este și el un aspect. Juncker, ieri, și-a început discursul spunând: ‘oricât am încerca să facem de la nivelul UE în multe domenii, inclusiv în materie de securitate, inclusiv în materie de locuri de muncă, dacă statele membre însele nu fac și ele ceea ce trebuie nu avem cum să avansăm’. (…) Suntem o Uniune a unor state membre, fiecare stat trebuie să livreze ceva”, a menționat Weber.

Potrivit acesteia, România se prezintă ca „un non-jucător” în ceea ce privește participarea la dezbaterile care au loc la nivelul UE.

„Dincolo de aspectele bugetare, este vorba inclusiv de participarea la dezbaterile care sunt, la ideile pe care le ai acolo. Noi putem să criticăm, eu însămi mă exprim foarte critic la adresa unora din statele membre ale Uniunii și nu mă feresc să dau exemplul Poloniei și Ungariei, dar măcar prin felul în care acestea pun unele probleme, obligă Uniunea să gândească la niște soluții pe mai departe. România, din punctul ăsta de vedere, mi se pare un non-jucător, stă pe margine, stă tăcută, dacă vine ceva și la noi, bine, dacă nu, asta e, noi nu cerem nimic, de parcă am vrea să fim invizibili. Suntem ca și invizibili, dar parcă ne-am propune acest lucru, ceea ce mie mi se pare inadmisibil”, a mai afirmat europarlamentarul.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a susținut miercuri un discurs în care a descris cinci opțiuni posibile privind reforma proiectului european post-Brexit, care merg de la limitarea acestuia la piața unică europeană și până la opțiunea care ar corespunde unei Europe federaliste, el cerându-le celor 27 de lideri europeni să dea dovadă de „unitate și de leadership”, au transmis AFP și EFE.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Jucătorul pierdut gratis de UTA și-a găsit echipă în SuperLiga. Cu cine semnează puștiul cu o poveste de film. Exclusiv
Capital.ro
Românii, peste media UE la ore lucrate: diferențe majore între statele europene
Playtech.ro
România se împrumută tot mai mult. Cum te afectează creșterea datoriei externe la rate, taxe și prețuri
Adevarul
Rusia ar pierde războiul din Ucraina, iar Putin devine tot mai imprevizibil și mai periculos
wowbiz.ro
Adi Sînă, acuzat de fostul coleg de la Akcent, Sorin Brotnei, că a destrămat trupa. Declarații explozive: „El lua mai mult și voia mai mult”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiat de 14 ani, înecat într-un iaz din Dorohoi. Medicii nu l-au mai putut salva
iamsport.ro
A distrus o națională de la CM 2026: ”Catastrofală, cea mai grețoasă echipă! Nici România lui Edi Iordănescu nu juca mai rău, era exclusă dacă exista un vot al publicului”
MediaFlux
Românii vor fi urmăriți direct de ANAF. Baze de date la dispoziția Fiscului
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți