Renault şi Nissan se pregătesc pentru FUZIUNE

Constructorul auto francez Renault SA şi partenerul japonez Nissan Motor Co. poartă discuţii în vederea unei fuziuni care ar da naştere unei noi companii, au declarat, pentru Bloomberg, mai multe surse din apropierea discuţiilor.
Filip Stan
29 mart. 2018, 08:28
Renault şi Nissan se pregătesc pentru FUZIUNE

Un eventual acord ar pune punct actualei alianţe a celor două companii şi ar da naştere unei singure corporaţii. Carlos Ghosn, preşedintele ambelor companii, este cel care conduce negocierile urmând a fi numit în fruntea entităţii combinate, au precizat sursele.

Acţiunile Renault SA au înregistrat o creştere de peste 7% după publicarea acestor informaţii.

La începutul acestei luni, alianţa Renault-Nissan a dezminţit informaţiile apărute în presă potrivit cărora Nissan poartă discuţii pentru a prelua pachetul de 15% din acţiunile Renault deţinut de statul francez, o mişcare considerată drept primul pas dintr-o posibilă fuziune a celor doi constructori.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault dar nu are drepturi de vot la constructorul francez.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Plecare bombă de la Rapid! Unul dintre cei mai importanţi jucători, out la finalul sezonului. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu acuză interese financiare în România: Toată situația pleacă de la bani. Se știe tot ce a intrat, ce a ieșit
Playtech.ro
Cum pot lua tinerii locuințe mai ieftine. Cum se aplică reducerea de la stat și ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
TVA de 11% la locuințele noi. Proiectul care schimbă regulile în imobiliare și criteriul eliminatoriu pentru prima casă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Dovada că Andreea Bălan și Petrișor Ruge nu mai colaborează! Imaginile care nu mint. Cu cine l-a înlocuit artista
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Emil Gânj a fost condamnat la închisoare pe viață. Decizia poate fi atacată în 10 zile
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur deschide Cutia Pandorei: ”În '94, unii au primit prime întregi, alții doar jumătate, nu a fost corect!”
MediaFlux
Rusia anunță trei zile de exerciții nucleare alături de Belarus! Zeci de mii de soldați mobilizați
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi