Renumit lider taliban, sadism fără margini: Execuțiile și mutilările vor reveni. Vor fi împușcați de propriile rude

Un renumit lider taliban spune că execuțiile și mutilările vor reveni, dar nu vor mai fi publice. Afganii vor fi împușcați de propriile lor rude.
Ruxandra Rădulescu
24 sept. 2021, 12:05
Renumit lider taliban, sadism fără margini: Execuțiile și mutilările vor reveni. Vor fi împușcați de propriile rude

Un renumit lider taliban, care este și noul ministru al închisorilor din Afganistan, a avertizat că lumea nu trebuie să se implice în problemele interne ale țării.

În timpul regimului taliban anterior, extrem de brutal, lapidări și amputări publice aveau loc pe stadioane în fața mulțimilor de oameni.

„Toată lumea ne-a criticat pentru pedepsele de pe stadioane, dar pe noi nu ne-ați văzut să criticăm sau să spunem ceva despre legile și despre pedepsele lor. Nimeni nu o să ne spună nouă cum să ne facem legile. Noi vom urma islamul și ne vom face legile pe baza Coranului”, a spus Turabi.

Turabi, acum în vârstă de 60 de ani, a fost ministru al justiției și șeful așa-zisului „minister pentru propagarea virtuților și prevenirea viciilor”, responsabil pentru execuțiile publice.

Atunci, criminalii erau executați pe stadioane, metoda fiind împușcarea în cap chiar de către un membru al familiei. Pedeapsa pentru hoți era amputarea unei mâini, în timp ce pentru tâlharie pedeapsa includea și amputarea unui picior.

„Amputarea mâinilor este necesară pentru siguranță. Are un efect de descurajare”, a mai spus Turabi care a adăugat că guvernul face un „studiu” pentru a determina dacă va face execuțiile și amputările publice și că „va dezvolta o politică publică”, relatează Digi24.

Populația din Afganistan, la capătul puterilor din cauza foametei: „Eu nici pâine nu pot cumpăra, iar bogații își îndeasă banii primiți ca „ajutor” din Occident”

Populația din Afganistan a început să se confrunte cu o altă consecință tragică a războiului civil și anume, foametea.

Cetățenii acuză că ajutoarele primite din Occident au ajuns tot la cei bogați, iar restul populației se zbate să supraviețuiască de la o zi la alta.

Afganistan a primit ajutor umanitar în valoare de 9 miliarde de dolari, iar acestă sumă ar putea ajuta cetățenii din zona afectată să scape de sărăcia extremă generată de război. Cu toate acestea, oamenii de rând se chinuie să facă rost de mâncare, în timp banii trimiși de Occident zac în rezerve ale băncilor centrale sub pretextul că astfel sunt protejați de talibani.

Sute de muncitori în construcții se prezintă în fiecare În fiecare dimineață în una dintre piețele din Kabul în căutarea unui loc ade muncă cu ziua. Încercarea lor se dovedește adeseori zadarnică deoarece proiectele în construcții au fost stopate, iar băncile sunt închise.

Populația acuză că elita coruptă condusă de cei bogați a făcut ilegal averi uriașe în ultimii 20 de ani.

„Oamenii bogați se gândesc doar la ei, nu la cei săraci. Eu nici măcar nu pot cumpăra pâine. Nu găsesc un singur dolar, iar restul oamenilor bogați își îndeasă în buzunar dolarii primiți ca ajutoare din Occident. Nimănui nu-i pasă de oamenii săraci. Când ajutorul a venit din afară, oamenii de la putere s-au asigurat că banii vor ajunge la rudele lor, nu la cei săraci.”, a spus furios Hayat Khan, care își caută un loc de muncă.

În ultima săptămâna, preocuparea principală a cetățenilor din Kabul este prețul mâncări care a crescut considerabil. Oamenii au ajuns să fie disperați că nu vor avea cu ce să-și hrănească copii.

Populația din Afganistan a luat cu asalt piețele unde au început să-și vândă ultimele obiecte din casă pentru a face rost de bani pentru a-și hrăni familiile. Căruțe pline cu covoare, televizoare, veselă și tacâmuri, cauciuc inundă piața din Kabul, care acum s-a transformat într-un târg uriaș, unde din păcate nu există cumpărători.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Fanatik.ro
Gigi Becali, verdict clar despre Eugen Tomac, prim-ministrul desemnat de președintele Nicușor Dan: „Sunt prieten cu el, dar nu se compară”
Capital.ro
Schimbare importantă pentru întreținerea la bloc. Cum vor plăti în continuare proprietarii costurile. S-a decis în Parlament
Playtech.ro
Ce salariu va avea un profesor cu 23 de ani vechime după noua lege a salarizării. Diferența față de venitul actual este uriașă
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marjane Satrapi! Celebra scriitoare și-a găsit sfârșitul la scurt timp după ce și-a pierdut soțul
iamsport.ro
Prunea spune că FCSB ar trebui ”să ascundă” un fotbalist în momentul interviurilor: ”Te faci de râs, nu îl mai trimiteți!”
MediaFlux
A riscat totul pentru funcția de premier. Decizia luată de Eugen Tomac cu o zi înainte de desemnare
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți