Repartizare computerizată 2026 EDU.ro Repartizarea se face în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere și în funcție de opțiunile completate de elevi.
Dacă doi candidați au aceeași medie de admitere, departajarea se face după cmai multe criterii:
Pentru elevii care au susținut proba de Limba și literatura maternă, se poate lua în calcul și nota de la această probă sau nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, potrivit prevederilor oficiale.
Dacă niciuna dintre opțiunile completate nu mai are locuri disponibile când sistemul ajunge la candidatul respectiv, elevul rămâne nerepartizat în prima etapă. Candidații nerepartizați pot participa la a doua etapă de admitere, pe locurile rămase libere. Aceste locuri vor fi afișate pe 31 iulie 2026, iar înscrierea candidaților pentru etapa a doua este programată în perioada 10-12 august 2026.
După afișarea rezultatelor din 22 iulie, elevii repartizați trebuie să depună dosarul de înscriere la liceul la care au fost admiși.
Perioada oficială pentru depunerea dosarelor este 23-28 iulie 2026.
Dosarul include cererea de înscriere, actele de identitate sau certificatul de naștere, după caz, documentele școlare solicitate și fișa medicală, potrivit procedurilor comunicate de unitățile de învățământ.
Dosarul de înscriere conține:
Repartizarea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat se face în două etape.
La repartizarea computerizată, realizată în prima etapă de admitere, participă numai elevii care au susținut evaluarea națională.
La admiterea în învățământul liceal de stat sunt alocate 1-2 locuri speciale suplimentare la clasă pentru elevii romi, respectiv 1-2 locuri suplimentare la clasă, distincte în unitățile de învățământ de masă, pentru integrarea individuală a elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES).
Titularizare 2026. Aproape 38.000 de profesori se bat pe un loc la catedră
Admiterea candidaților pe locurile speciale pentru romi, respectiv pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru candidații cu CES se face computerizat, într-o sesiune distinctă, desfășurată înaintea etapei de repartizare computerizată.
Candidații pot participa la repartizarea computerizată într-un singur județ. Înscrierea candidaților care doresc să participe la admiterea computerizată în alt județ se realizează la unitatea de învățământ din care provin candidații.
Elevii care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare sau au obținut premiul I, al II-lea sau al III-lea la competiții internaționale pot fi înscriși în clasa a IX-a, în anul școlar 2026-2027, peste numărul de locuri repartizat unităților de învățământ.
După repartizarea computerizată din prima etapă de admitere se rezolvă situațiile speciale: situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu, corectarea unor erori de transcriere greşită în baza de date computerizată a opţiunilor exprimate de elevi etc.
Se respectă, în toate cazurile, criteriul referitor la media de admitere (media de admitere a ultimului admis prin repartizare computerizat), fără a depăși numărul maxim legal de elevi la clasă.
Candidații gemeni/tripleți se pot redistribui de comisiile de admitere în clasa celui cu media mai mare sau invers, fără raportarea la media ultimului admis la specializarea la care se solicită redistribuirea, la cererea părintelui/tutorelui/reprezentantului legal al elevului.
Candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen sau au renunțat, în scris, la locul ocupat și candidații care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, se repartizează în a doua etapă de admitere în învățământul liceal. La aceasta participă candidați din seria curentă (admitere 2026) sau din serii anterioare.
Repartizarea în a doua etapă de admitere se face în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.
După a doua etapă de admitere se repartizează și absolvenții clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională și cărora nu li se poate calcula media de admitere. Repartizarea acestora se face în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor a V-a-a VIII-a.