Reportaj ŞOCANT al BBC: „Fotbaliştii români, sclavi ai cluburilor unde joacă”

Fotbaliştii români, sclavi ai cluburilor unde joacă. Aceasta este concluzia unui reportaj BBC despre sportul rege în ţara noastră. Jurnaliştii britanici atrag atenţia asupra sportivilor de la echipele intrate în faliment, care nu sunt plătiţi luni la rând.
Filip Stan
20 feb. 2016, 14:38
Reportaj ŞOCANT al BBC:

Primul intervievat de BBC a fost Florin Anițoiu, fostul fotbalist de la Metalul Reșița care acum e liber de contract. El și colegii săi au refuzat să joace un meci din liga a doua din cauza restanțelor salariale. Au afişat un banner pe care scria „Fotbaliști 2015 = sclavi”. Situaţia tânărului este disperată.

„În fiecare noapte plâng, apoi, în fiecare dimineaţă mă antrenez singur. Am lângă mine nişte oameni care mă ajută. Nu pot să mai supravieţuiesc în felul ăsta. Am datorii, facturi de plătit şi, în cele din urmă, va trebui să îmi găsesc altă slujbă”, a afirmat Florin Aniţoiu.

BBC notează că în ţara noastră, atunci când un club intră în insolvenţă, nu este obligat să îşi mai plătească jucătorii, dar nici să îi elibereze de contract până când nu îşi pune finanţele în ordine. Asta a pătat imaginea fotbalului românesc.

„Imaginea fotbalului este foarte proastă în acest moment în România. Mulţi patroni (de echipe – n.r.) sunt în închisoare, părinţii nu vor să îşi lase copiii să joace fotbal. Mulţi sunt foarte talentaţi şi dispar din fotbal”, a declarat Emilian Hulubei, preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Neamatori.

Liderul Asociaţiei Fotbaliştilor a avertizat că o generaţie întreagă s-a pierdut din cauza stigmatului pe care îl poartă în prezent fotbalul. El le cere politicienilor să intervină. Şi preşedintele FRF este îngrijorat.

„Sunt foarte îngrijorat pentru că noi, la Federaţie, nu putem face mai mult să ajutăm pe termen scurt. Când am devenit preşedinte nu am găsit nicio strategie pentru dezvoltarea fotbalului sau, să spunem aşa, pentru dezvoltarea instituţională a organizaţiei. În prezent avem o viziune clară, o strategie clară”, a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

Există, însă, şi o rază de speranţă, un fel diferit de a face lucrurile, scrie BBC. Jurnaliştii britanici îl oferă ca exemplu pe Gheorghe Hagi, care a înfiinţat echipa FC Viitorul.

Reportajul jurnaliştilor de la BBC poate fi urmărit AICI.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Generaţia de Aur, cazată la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Istanbul! Camerele sunt cu sute de euro mai scumpe decât ale naționalei lui Lucescu! Exclusiv
Capital.ro
Scopul urmărit de Călin Georgescu. Procurorii au aflat ce a făcut între 2020 și 2025. Dezvăluirea momentului
Playtech.ro
Ajutoarele pentru pensionari vor întârzia în aprilie. Când ar putea primi bătrânii banii de la stat
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Mesaje creștine de Buna Vestire 2026. Ce poți să le transmiți prietenilor și apropiaților tăi
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj