Republica Moldova: Vicepreşedintele democraţilor, Adrian Candu, anunţă alegeri parlamentare anticipate

Vicepreşedintele Partidului Democrat din Republica Moldova (PDM), Andrian Candu, fost preşedinte al Parlamentului, a anunţat vineri de la sediul partidului că în Republica Moldova vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate, informează Radio Chişinău şi Agora.md.
Iulian Tudor
07 iun. 2019, 17:55
Republica Moldova: Vicepreşedintele democraţilor, Adrian Candu, anunţă alegeri parlamentare anticipate

Andrian Candu a acuzat oponenţii politici, blocul ACUM şi Partidul Socialiştilor (PSRM), că „s-au jucat cu ţara în aceste trei luni’ şi prin acţiunile lor „au provocat alegerilor parlamentare anticipate”.

El a amintit ca PDM a chemat la dialog Blocul ACUM, care a refuzat oferta şi nu a putut ajunge la un numitor comun cu Partidul Socialiştilor, potrivit Agerpres.

Andrian Candu a declarat ca PDM va căuta soluţii legale, astfel ca toate cheltuielile pentru alegerile parlamentare anticipate să fie achitate din bugetele partidelor parlamentare.

Totodată, premierul în exerciţiu Pavel Filip, prim-vicepreşedinte al PDM, a declarat ca executivul îşi va continua activitatea şi va administra problemele curente. El a dat asigurări că alegerile anticipate nu vor afecta achitarea salariilor şi pensiilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce decizie a luat Filipe Coelho după ce Universitatea Craiova a devenit lider în SuperLiga! Exclusiv
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT