Restricţii în circulaţia trenurilor pe 37 de secţii feroviare. ÎNTÂRZIERI şi de peste două ore din cauza temperaturilor CANICULARE

Trenurile de călători ajung, sâmbătă seară, în Gara de Nord din Capitală, cu întârzieri şi de peste două ore, cea mai mare întârziere fiind înregistrată în cazul unui tren interregio de la Cluj-Napoca, via Craiova, şi a unei garnituri de la Păuşa (judeţul Vâlcea), via Videle. Întârzieri între două ore şi 15 minute au fost pe tot parcursul zilei, în condiţiile în care trenurile au circulat cu restricţii de viteză din cauza temperaturilor extrem de ridicate.
Filip Stan
05 aug. 2017, 19:30
Restricţii în circulaţia trenurilor pe 37 de secţii feroviare. ÎNTÂRZIERI şi de peste două ore din cauza temperaturilor CANICULARE

Tabela de prezentare a plecărilor şi sosirilor trenurilor de călători din Gara de Nord arată că cea mai mare întârziere, de 145 de minute, o are trenul interregio de la Cluj-Napoca, via Craiova, iar trenul interregio de la Păuşa, judeţul Vâlcea, via Videle, a ajuns în Bucureşti la ora transmiterii ştirii cu 130 de minute întârzire.

Întârzieri de peste 100 de minute au trenurile de la Iaşi (via Buzău) şi Drobeta Turnu Severin (via Videle).

Potrivit news.ro, trenul interregio de la Timişoara Nord via Făgăraş are o întârzire de trei sferturi de oră, iar un tren de la Târgu Mureş via Deda-Braşov are 15 minute de întârziere.

CFR SA a anunţat sâmbătă că a impus de la ora 13.00 restricţii de viteză în circulaţia trenurilor pe 37 de secţii feroviare, la nivelul şinei temperaturile ajungând la 50 de grade Celsius.

Astfel, pe cele 37 de secţii de cale ferată viteza de circulaţie a trenurilor s-a redus cu 20-30 km/h faţă de viteza normală. Pe celelalte tronsoane, traficul feroviar se desfăşoară deocamdată conform graficului de circulaţie pentru ziua în curs, informa CFR SA.

Douăsprezece judeţe din vestul ţării se află, sâmbătă, în cea de a doua zi de avertizare cod roşu de caniculă, cu temperaturi cuprinse între 39 şi 42 de grade, în timp ce restul ţării este în continuare sub cod portocaliu de caniculă, temperaturile situându-se între 36 şi 39 de grade. Meteorologii avertizează că vremea caniculară se va menţine, mai ales în zona de sud a ţării, inclusiv în Capitală, până spre sfârşitul săptămânii viitoare.

Meteorologii au prelungit codul roşu de caniculă pentru judeţele Mehedinţi şi Dolj şi pentru ziua de duminică.

Măsurile speciale luate de CFR SA presupun revizii suplimentare pe reţea în regiunile aflate sub atenţionare, însoţirea trenurilor cu personal de specialitate, în vederea identificării potenţialelor pericole, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală pe anumite intervale de staţii, avizarea permanentă a operatorilor de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) şi transmiterea operativă a intervalelor de staţii unde trebuie să reducă viteza de circulaţie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT