Reuniune la cel mai înalt nivel: premierii din Europa Centrală şi din China se întâlnesc la Bucureşti UPDATE

Cea de-a doua reuniune la nivel de prim-miniştri din Europa Centrală şi de Est şi China se va desfăşura marţi la Bucureşti, potrivit Agerpres.
Filip Stan
25 nov. 2013, 07:02
Reuniune la cel mai înalt nivel: premierii din Europa Centrală şi din China se întâlnesc la Bucureşti UPDATE

UPDATE 14.45 A fost adoptată o Declaraţie comună a Guvernului României şi Guvernului Republicii Populare Chineze privind aprofundarea cooperării bilaterale şi au fost semnate mai multe documente de cooperare bilaterală în domeniile energiei (nuclear, termocentrale, hidrocentrale), sanitar-veterinar, industrial, societăţii informaţionale şi al culturii.

UPDATE 13.35 Premierul chinez, Li Keqiang, a ajuns la Palatul Victoria, unde a avut convorbiri cu premierul Victor Ponta, în plenul celor două delegaţii.

UPDATE 13.00 Primul-ministru al Consiliului de Stat al Republicii Populare China, Li Keqiang, însoţit de o importantă delegaţie guvernamentală şi de oameni de afaceri, a sosit luni la Bucureşti cu o aeronavă care a aterizat pe Aeroportul internaţional „Henri Coandă”.

Primul-ministru chinez şi membrii delegaţiei pe care acesta o conduce au fost întâmpinaţi de primul-ministru român, Victor Ponta, şi de mai mulţi miniştri ai Cabinetului său.

Prezenţa lui Li Keqiang în România, care are loc în urma invitaţiei adresate de premierul Victor Ponta cu ocazia vizitei întreprinse la Beijing în luna iulie, este prima după 19 ani a unui premier al Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze, a precizat Executivul.

Marţi, premierul român şi omologul său chinez vor deschide la Palatul Parlamentului din Bucureşti cea de-a doua reuniune la nivel de prim-miniştri din Europa Centrală şi de Est şi China, după cea organizată în 2012 la Varşovia.

La reuniunea la nivel înalt, alături de premierul Victor Ponta şi de omologul său chinez, Li Keqiang, care efectuează o vizită oficială în ţara noastră, vor participa şefii de guvern ai Albaniei, Bosniei-Herţegovina, Bulgariei, Cehiei, Croaţiei, Estoniei, Lituaniei, Macedoniei, Muntenegrului, Poloniei, Serbiei, Slovaciei, Sloveniei şi Ungariei şi ministrul de Externe din Letonia.

Reuniunea de la Bucureşti este cea de-a doua la nivel de şefi de guverne din ţările Europei Centrale şi de Est şi China, după cea organizată în 2012 la Varşovia.

Cu ocazia întâlnirii de la Bucureşti, premierii vor evalua stadiul de implementare a propunerilor de cooperare lansate cu un an în urmă la Varşovia, vor aborda domeniile şi mijloacele concrete de dinamizare a relaţiilor comerciale şi investiţionale între cele două zone, prin proiecte de cooperare în domenii precum energia, agricultura, infrastructura, transporturile, IT şi turism.

Guvernul arată că organizarea la Bucureşti a reuniunii politice la nivel înalt oferă „o oportunitate extraordinară pentru dezvoltarea relaţiile politice şi economice ale României cu China, a celor în plan regional, precum şi a celor între regiunea noastră şi partenerul chinez”.

„Prin prezenţa a zece prim-miniştri din statele membre UE şi a ministrului de Externe leton, dialogul Europa Centrală şi de Est cu China asigură complementaritatea şi susţine consolidarea relaţiilor mai ample dintre UE şi China”, adaugă Executivul.

Reuniunea şefilor de guverne Europa Centrală şi de Est – China se desfăşoară în contextul prezenţei premierului chinez în România şi al întrevederii pe care acesta o are cu prim-ministrul român, ocazie cu care vor fi semnate un număr important de memorandumuri şi acorduri bilaterale.

De asemenea, în cursul zilelor următoare, vor avea loc şi întrevederi bilaterale ale premierului României cu omologii săi din ţările din regiune.

 

VEZI SI:

Mănescu: Investiţiile chineze pot fi o sursă pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din România

 

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Halucinant! Oana Ciocan nu știa că e despărțită de Jador! A aflat din presă. Declarații exclusive de la fosta cântărețului
Fanatik.ro
Porecla neștiută a lui Gică Mihali: „Mă tachina încontinuu!”
Capital.ro
Pensia pe card și prin Poștă în aprilie 2026. Ziua în care se plătesc pensiile. CNPP ar putea trimite banii mai devreme
Playtech.ro
Ce taxe trebuie să plătești dacă vinzi o mașină în 2026. Ce obligații fiscale apar după tranzacție
Adevarul
Israelul a distrus avionul privat al lui Khamenei. Informații contradictorii despre locația și starea noului lider suprem
wowbiz.ro
Vești bune pentru pensionari! Primesc tichete sociale în valoare de 200 de lei. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
”Dacă afla Valentin Ceaușescu, ne spărgea în două”. Loți Bölöni a făcut lumină după 40 de ani
MediaFlux
Mai mulți bani pentru 2,8 milioane de pensionari şi 300.000 de copii. Ministrul Muncii anunță ajutoarele cuprinse în buget
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj