REVOLTĂTOR. Accident cu şapte răniţi în Iaşi, echipajele de intervenţie au întârziat să apară FOTO

Un grav accident de circulaţie s-a produs în judeţul Iaşi, iar în urma impactului violent, şapte persoane au fost rănite. revoltător este faptul că echipajele de intervenţie au ajuns ultimele la faţa locului pentru a acorda îngrijirile medicale.
Iulian Tudor
11 sept. 2017, 11:25
REVOLTĂTOR. Accident cu şapte răniţi în Iaşi, echipajele de intervenţie au întârziat să apară FOTO

Accidentul grav a avut loc la coborârea dealului Popricani, către Ţigănaşi, spre câmpia Jijiei. O şoferiţă în vârstă de 20 de ani, din Ţigănaşi, într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat pe contrasens, unde a izbit un Ford şi un Volks­wagen. În Audi se aflau patru adulţi şi doi copilaşi, iar în Ford, un bărbat şi o femeie.

Primul apel la 112 a fost făcut la 14.48 chiar de către şoferul ma­şinii Volkswagen, care a fost implicat în accident. În autoturismul Audi, la volan se afla încarcerată o tânără conştientă. Tremura, era plină de sânge şi nu putea ieşi din autoturismul lovit frontal. În partea dreaptă, un tânăr era aplecat spre şoferiţă. Părea rănit grav, era şi el plin de sânge. Jos lângă autoturismul zdrobit era întins un alt tânăr. Abia răsufla şi era şocat. La câţiva metri, erau întinşi pe jos doi copilaşi, iar lângă ei, mama lor, speriată. Din când în când mergea la autoturismul Audi şi îşi liniştea rudele, apoi se întorcea la copilaşi, ca să îi liniştească şi pe ei, scrie ziaruldeiasi.ro.

La câţiva metri de Audi, într-o râpă, se afla celălalt autoturism, Ford, pe care îl lovise primul, frontal. Lângă maşina avariată erau un bărbat şi o femeie, întinşi în iarbă. Femeia nu se putea ridica însă, şi îşi ruga salvatorii, la te­lefon, să se grăbească. Câţiva şo­feri s-au dat jos din maşini şi au udat victimele încarcerate în autoturismul Audi. Alţi şoferi au sunat la 112 cerând disperaţi ajutor. Timpul trecea agonizant de greu, până să vină ajutoa­rele.

La faţa locului au ajuns două autospeciale, dintre care una de descarcerare, aparţinând ISU. Culmea, deşi şoferii au sunat de la faţa locului la 112 spunând că sunt mai multe victime, la locul accidentului au fost trimise doar două maşini de salvare: una SMURD şi cealaltă de la Ambu­lanţă.

Echipajele s-au grăbit să acorde asistenţă medicală tânărul căzut lângă Audi, şoferiţei autoturismului, cât şi pasagerului din dreapta. Primului, celui căzut lângă Audi, i-a fost pus un guler cervical, apoi a fost întrebat dacă purta centură în momentul im­pactului, după care a fost lăsat acolo. Acesta a stat 20 de minute în soarele torid, până şi-a revenit singur. De asemenea, bărbatul şi femeia din Ford-ul căzut în râpă au aşteptat minute bune până să fie ridicaţi şi transportaţi la ambulanţă.

Celelalte victime au primit îngrijiri medicale în iarbă, altele au fost puse pe tărgi, iar tărgile jos, pe caldarâm, lângă ambulanţa SMURD.

Reprezentanţii ISU Iaşi au spus că ajutoarele au ajuns în câ­teva minute, iar totul se desfă­şoa­ră după o procedură anume.

„La ora 14.48, ISU Iaşi a fost solicitat să intervină, la un accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme, produs pe DN 24C, la ieşirea dinspre Popricani către Ţigănaşi. Echipajele ISU Iaşi au ajuns la faţa locului la ora 15.04, fiind trimise la faţa locului două autospeciale, dintre care una de descarcerare şi una de stingere incendii, o au­to­specială de terapie intensivă mobilă, şi o ambulanţă SAJ. Ul­terior, după ce s-a realizat evaluarea primară la faţa locului, respectiv numărul de victime, s-a decis suplimentarea numărului de ambulanţe: o autospecială de transport victime multimple, un echipaj SMURD şi un echipaj SAJ. În total, au fost transportaţi la spital cinci adulţi şi un copil, dintre cele 9 persoane implicate în accident. Aceasta este procedura, aşa se lucrează. Ajunge un medic la faţa locului care evaluează persoanele ră­nite”, au precizat reprezentanţii ISU Iaşi.

Citeşte şi Accident teribil în Spania. Un microbuz cu români s-a răsturnat pe şosea, iar o gravidă a decedat VIDEO

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Starul de 100 de milioane de euro al lui Cristi Chivu la Inter, refuzat de echipele din SuperLiga: „Costa doar un milion!”
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Ce ai voie să iei dintr-un hotel fără să plătești. Lista completă a obiectelor gratuite din cameră și a celor care rămân proprietatea unității
Adevarul
„Românii au ajuns să meargă la supermarket ca la muzeu”. Consumul scade de șase luni
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Primul fotbalist pe care Șumudică vrea să îl aducă la CFR Cluj! Mutarea se anunță dificilă
MediaFlux
Cum arată iubitul fiicei Maiei Morgenstern. Este cu 37 de ani mai mare decât Cabiria
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat