Revoltător, o mamă şi-a bătut cu bestialitate copilul de o lună, apoi a plecat la întâlnire. O vecină a leşinat când a văzut bebeluşul

O fetiţă în vârstă de doar o lună a fost bătută cu bestialitate de propria mamă, după care aceasta a lăsat-o singură în casă şi a plecat la o întâlnire.
Ionela Marcu
17 oct. 2019, 09:23
Revoltător, o mamă şi-a bătut cu bestialitate copilul de o lună, apoi a plecat la întâlnire. O vecină a leşinat când a văzut bebeluşul

Abominabila faptă s-a produs în oraşul ucrainean Rivne, iar mama care şi-a adus copilul în pragul morţii are doar 19 ani. Bebeluşul are doar o lună, iar o vecină a fost cel care a descoperit-o pe micuţa Mikita în pragul morţii. Potrivit presei ucrainene, mama şi fiica locuiau într-un hostel social.

Mama a fost plecată toată ziua, iar vecina a găsit-o pe fetiţă întâmplător. „Am intrat să o caut pe mamă, dar am făsit-o pe copilă singură, în leagănul ei. Ochiul ei drept era negru, iar nările nasului erau blocate de sânge închegat. Abia mai respira. Am vrut să o schimb de haine şi am văzut că avea urme de lovituri pe tot corpul. O altă femeie care a intrat în cameră a leşinat când a văzut bebeluşul„, a declarat vecina Tatiana Primak.

Mikita a fost dusă în stare critică la spital, iar medicii presupun că are inclusiv fractură de craniu, dar deocamdată nu a putut fi supusă unei radiografii, din cauza stării sale grave.

Mama a fost arestată şi le-a spus poliţiştilor că şi-a bătut copilul pentru că devenise stresată din cauză că bebeluşul plângea tot timpul. „După ce şi-a bătut copilul, mama a plecat la o întâlnire cu un bărbat„, a anunţat poliţia. Femeia va fi decăzută din drepturile părinteşti, în timp ce tatăl biologic, un bărbat în vârstă de 27 de ani, nu este interesat să o crească pe fetiţă.

Mikita, după bătaie:

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Tot ce trebuie să știi despre transferul dosarului de pensie! Cine plătește pensia și cât durează procedura
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit tragic pentru un cântăreț de 22 de ani! CJ Beach și-a pierdut viața la scurt timp după ce urcat pe scenă
iamsport.ro
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT