Revoltător! Sicriu cu mort abandonat în câmp. „Doamne ferește! Ce înseamnă să fii necăjit, al nimănui”, au exclamat oamenii care au aflat de această nenorocire

Sicriul unui bărbat din județul Vaslui a fost abandonat pe câmp, pentru că maşina cu care fusese adus de la Medicina Legală nu a putut înainta prin noroaie până în satul unde locuia.
Alina Costache
19 mart. 2025, 15:05
Revoltător! Sicriu cu mort abandonat în câmp. „Doamne ferește! Ce înseamnă să fii necăjit, al nimănui”, au exclamat oamenii care au aflat de această nenorocire
Revoltător! Sicriu abandonat în câmp, pentru că nu se putea ajunge în sat, din cauza noroiului – sursa Vremea nouă

Un huşean care face acte caritabile a mers împreună cu asistenta socială din comună să îl scoată pe defunct de la Medicina Legală. Au plătit o dubă, însă mașina nu a mai putut ajunge în sat din cauza noroiului, aşa că șoferul a cerut ca sicriul să fie dat jos, pe câmp, „întrucât cursa s-a încheiat”.

„Doamne ferește! Ce înseamnă să fii necăjit, al nimănui”, au exclamat oamenii care au auzit de această nenorocire.

Citește și: Calendar ortodox 19 martie 2025. Cei doi mucenici ai lui Hristos ocrotitori ai familiei. Rugăciune puternică pentru buna înțelegere în familie

La un moment dat, hușeanul Marin Lila împreună cu alți câțiva băieți care, de altfel, îi și săpaseră groapa omului, au venit și l-au cărat pe brațe până la casa lui, un bordei sărăcăcios, fără energie electrică, în care nu se găsește decât un pat și o măsuță.

Înmormântarea lui Mihai Frenț, bărbatul de 68 de ani care a suferit în ultimul an de o boală grea și fără leac, trebuia făcută azi, însă a intervenit o altă problemă.

Diagnosticat cu cancer în urmă cu un an, Mihai Frenț s-a stins la spital, în vârstă de 68 de ani

Ucis de cancer, bărbatul din satul Valea lui Bosie, comuna Tătărăni, judeţul Vaslui riscă să rămână neînmormântat. Diagnosticat cu cancer în urmă cu un an, Mihai Frenț s-a stins acum la spital la vârsta de 68 de ani.

Eugenia, femeia care i-a fost alături în ultimii ani, nici nu a mai ajuns să îl vadă în viaţă. Se dusese în piaţă să vândă urzici ca să poată să îi cumpere ceva de mâncare. A fost prea târziu atunci când a ajuns la el. Omul se stinsese din viaţă, scrie Vremea Nouă.

Omul însă pare să nu îşi găsească liniştea nici după moarte. După ce că sicriul a fost abandonat în câmp, preotul din Stroiești ar fi spus că Mihai era catolic şi că el nu poate înmormânta după regulile ortodoxe, un credicios catolic.

Dacă nu se va găsi o soluţie, cel mai probabil bărbatul va fi, într-un final, condus pe ultimul drum fără preot.

„Oricum ar fi, îl îngropăm mâine, că nu îl mai putem ține. A murit de duminică deja. Îl îngropăm fără preot, nu avem ce face altceva”, spune, deznădăjduit, hușeanul Marin Lila, care face voluntariat pentru cazuri dintre cele mai dificile și, de regulă, neabordate de nimeni altcineva și care s-a străduit să aducă sicriul înapoi în sat.

Citește și: Criză de preoți în Gorj: Mii de locuitori fără duhovnic, bisericile mai mult închise

 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Dacă faci atac de panică, folosește acest truc simplu! Te poate calma instant
Fanatik.ro
Cu cine joacă U Cluj în turul 2 preliminar din Conference League după ce a fost eliminată de Dinamo Kiev din Europa League
Capital.ro
Inteligența artificială schimbă modul în care elevii învață. Profesorii recunosc că le este tot mai greu să evalueze cunoștințele reale
Playtech.ro
O nouă taxă de aproape 1 leu pe litrul de carburant, în discuție la nivelul UE. România se opune măsurii
Adevarul
Conflict la vârful puterii în Ucraina. Sîrski îi răspunde lui Fedorov: „Datorită apărării Kievului, astăzi se pot ține briefinguri”. Budanov face un apel disperat la unitate
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
1.500 de euro lunar pentru tineri. Domeniile disponibile și pentru absolvenții din învățământul profesional și tehnic
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România